Părintele Ioan: Credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii!

♦Cuvântul Domnului din Evanghelia de astăzi ne prezintă esențialul relației noastre cu Dumnezeu şi cu semenii, și anume ochiul duhovnicesc. Hristos atrage atenţia că, pe lângă vederea trupească, omul are şi o vedere duhovnicească, anume înţelegerea sau înţelepciunea. Ochiul duhovnicesc este mintea omului. Lumina duhovnicească este harul Duhului Sfânt, acea lumină pe care Dumnezeu a purtat-o deasupra apelor la începutul creaţiei, diferită de lumina materială pe care a creat-o în ziua a patra. Prezenţa acestei lumini are ca scop atât vederea dumnezeiască, pentru că, după ce a creat în fiecare zi, Dumnezeu a privit și a văzut că toate sunt bune, cât și vederea duhovnicească, deoarece Dumnezeu l-a pus pe om să privească şi el. Dumnezeu i-a trecut pe dinaintea ochilor săi întreaga creaţie şi l-a provocat pe Adam să pună nume tuturor celor create de El. Iar Adam a pus nume potrivit fiecărui lucru, cunoscând însuşirile tuturor celor create de Dumnezeu.

♦Iată că de la început omul a avut această vedere profundă, duhovnicească, a ochilor minţii. Prin lumina Duhului Sfânt, însușirile celor zidite, dar și scopul lor, erau scoase înaintea raţiunii umane. Este important ca și noi să vedem scopul însușirilor pe care le avem şi atunci o să ne raportăm corect la ele. După ce Dumnezeu a creat-o pe Eva, Adam a zis: „Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu” – adică iată-mă pe mine. „Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din bărbatul său.” Deci „femeie” înseamnă copilă, adică născută, dar sub o formă mai profundă. Părinţii noștri ne spun de multe ori că suntem trup din trupul lor. Aici însă lucrurile au fost mai vădite: coasta lui Adam s-a făcut femeie. Unii Sfinți Părinţi ai Bisericii spun că, dacă omul nu păcătuia, aşa ar fi înmulţit Dumnezeu lumea. Dacă bărbatul ar privi-o astăzi pe femeia sa aşa cum o privea Adam pe Eva, ca pe o parte din el, oare am mai putea discuta despre divorţuri, despre separări sau pauze de la căsnicie, cum este la modă să se facă în zilele noastre? De ce nu se ia o pauză de la un picior, sau de la o mână, sau de la cap, și să se separe de ele pentru o vreme?

♦Dragii mei, v-am dat un exemplu de vedere duhovnicească. Noi de ce nu vedem aşa? Pentru că ochii noştri nu sunt curaţi. Și care este motivul? Aici intervine a doua parte a Evangheliei, care ni se pare că ar fi despărțită de prima parte. Ce treabă are lumina ochilor cu grija vieţii? Una din cântările Bisericii spune: „Grija vieţii m-a scos din rai”. Deci nu păcatul, ci grija. Păi, dacă de viaţă să nu ne îngrijim, atunci de ce să mai avem grijă în lumea asta? De relaţia noastră cu Dumnezeu, și anume de a nu pierde harul Duhului Sfânt și de a ne păstra lumina duhovnicească.

♦Două pot fi cauzele pentru care omul nu mai are grijă de lumină: ori vede duhovniceşte și trăieşte în lumină, cum vede şi trupeşte, având soarele deasupra capului şi netemându-se că-l pierde, ori nu mai vede duhovniceşte, ca și atunci când îşi pierde vederea trupească și nu mai contează dacă afară este lumină sau întuneric. Un lucru foarte important este că avem lumina la noi. Hristos ne avertizează: „Umblaţi până aveţi lumină! Credeţi în lumină ca să fiţi fiii luminii!” Ce înseamnă lucrul acesta? Să avem grijă să nu pierdem Duhul Sfânt? El nu poate fi alungat aşa uşor. Da, în condiţii extreme, Duhul Sfânt Se retrage, atunci când omul face păcate care nu mai pot fi iertate. Sunt puţine păcatele împotriva Duhului Sfânt şi nu se săvârşesc des de către noi, oamenii. Le fac cei care își iau viața sau cei care se leapădă de credință. Pierderea luminii se referă la altceva, şi anume la raţiunea noastră. Există două forme de lumină: lumina zilei sau a lumânării, şi lumina ochilor, adică vederea. Aceasta din urmă este capacitatea ochiului de a primi imaginile, de a le procesa și a le transforma în informaţii. Exact cum există lumina ochilor trupești, avem în noi și lumina ochilor sufletești. Despre această lumină vorbeşte Hristos în Evanghelia de astăzi, nu despre lumina harului, pe care o putem asemăna cu lumina soarelui. Şi Hristos apelează la o logică: Dacă ochiul vede, trupul e curat. Nu poţi să-ţi vezi murdăriile trupului și să le cureți dacă ochiul tău e murdar, adică nu vede. Apoi Hristos ne prezintă cauza pentru care omul a ajuns să-şi întunece ochii sufletului, şi anume grija vieţii. Grija de a nu pierde lumina ochilor sufletești este abătută spre grija de cele lumeşti.

♦Evanghelia de azi vrea să arate că, în momentul în care intri în grija vieţii, adică te îngrijeşti tu de ceea ce nu poţi să faci, de ceea ce Se îngrijeşte Dumnezeu pentru tine, atunci abandonezi lumina. Îl abandonezi pe Dumnezeu şi vrei tu să rezolvi. Cum? Intrând în logica diavolului? Păi singura lui logică este să ne scoată din logica lui Dumnezeu. Singura lui putere este să ne scoată din puterea lui Dumnezeu. Puterea întunericului este de a ne scoate din lumină. Altă putere nu are diavolul.

♦Grija noastră trebuie să fie aceea de a ne face datoria. Aceasta este singura grijă pe care ne-o poruncește Dumnezeu, condiționând relaţia noastră cu El de datoriile noastre faţă de semeni. O spune atât de limpede: Dacă dispreţuieşti pe vreunul din aceşti preamici ai Mei, pe Mine Mă dispreţuieşti. Dacă ajuţi pe unul din aceşti fraţi ai Mei mai mici, pe Mine Mă ajuţi. Dacă iubeşti pe duşmanul tău, dragostea ta este ca şi a Mea. Aceasta este logica lui Dumnezeu.

♦De aceea, Mântuitorul subliniază: „Să fiţi fiii luminii!” Să umblăm în lumină, adică să lucrăm în lumină și să nu abandonăm lumina. Şi cum reuşim noi să nu abandonăm lumina? În primul rând, tot timpul să apelăm la legile lui Dumnezeu şi la logica Lui, dar nu când e vorba de alţii, ci când e vorba de noi înșine. Oricât am fi de prăpădiţi, când cineva ne face o nedreptate, imediat ştim să invocăm legea lui Dumnezeu. Nu, dragii mei. Nici Dumnezeu nu o invocă. Așa cum spune Prorocul Avacum în capitolul 1, versetul 13: „Ochiul tău curat nu vede răul”. Pentru că are ochiul curat, Dumnezeu nu vede răul. Nu este nicio problemă că nu înțelegem aceasta, dar să înţelegem cele care ni se cuvin nouă. Dacă ochiul nostru ar fi curat, n-am vedea răul din lume. Chiar dacă am căzut, Hristos ne-a dat posibilitatea să ne căim şi să ne ridicăm din nou în lumină. Având astfel de preocupări, chiar dacă vedem răul în jurul nostru, n-o să-i mai vedem agresivitatea, pentru că între noi şi rău este Hristos. De aceea, revin la cuvintele Domnului Care ne îndeamnă, zicând: „Cât aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiţi fiii luminii!” Amin.

Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a III-a după Rusalii – Despre grijile vieții (7 iulie 2019)