În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte două minuni săvârşite de Domnul în Capernaum. Iair, mai-marele sinagogii, care avea foarte mare putere şi influenţă, fiind un om foarte cunoscut, dar, din fericire, și foarte bun, foarte cuminte, foarte credincios, vine la Hristos şi-L roagă să-i tămăduiască fiica. Hristos era și El cunoscut în Capernaum, a doua Sa patrie sau cartierul general în care Se întorcea din toate călătoriile Sale. Iair știa câte minuni săvârşise Hristos şi vine la El cu această rugăminte. Și în vremea aceea erau oameni gălăgioşi care strigau după Hristos, care voiau să-L ucidă cu pietre, să-L arunce chiar de pe sprânceana muntelui unde era zidit Nazaretul, spre exemplu. Dar erau şi oameni cuminţi, atât printre cărturari, cât şi printre farisei, şi iată că şi printre mai-marii sinagogilor. Hristos este înconjurat de mulţime și de aceea întârzie. Omul însă are răbdare, nu se arată neliniştit, dar între timp vine cineva și îi spune: „Fiica ta a murit, nu-L mai supăra pe Învățătorul”. Hristos aude şi îi răspunde: „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta!” Da, i-ar fi spus Iair, se va mântui, cum va zice şi Marta despre Lazăr, care la a doua Înviere va învia şi el și se va mântui, chiar dacă a murit. Dar Iair are încredere în Hristos.
Între timp, o femeie se atinge de Hristos şi se tămăduieşte. Hristos Se opreşte şi zice: „S-a atins cineva de Mine”. Toată lumea tace. Ce puteau să zică? Atunci Petru ia cuvântul: Doamne, vezi câţi sunt aici, sute de oameni. Toată lumea se înghesuie să Te atingă şi Tu Te mai întrebi cine s-a atins de Tine?! „S-a atins cineva de Mine”, spune iarăși Hristos. Mulţi ne atingem de Hristos degeaba. Acesta este primul mesaj al Evangheliei, pe care aş vrea să-l reţineţi. Mulţi ne tot atingem de Hristos şi ne tot împărtăşim, şi aproape degeaba. Femeia care s-a atins, văzându-se vădită, vine şi Îi spune lui Hristos că avea o boală de multă vreme, o scurgere de sânge nefirească. Aşa cum era legea, n-avea voie nici să stea printre oameni, nici să se atingă de nimeni. Era o vină mare, pentru care ar fi fost ucisă. Femeia mărturisește tot, dar și că i s-a oprit scurgerea de sânge. „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” Vor zice unii: Iată cum seamănă cu magia, te atingi – te tămăduieşti. Păi nu aceasta vrem? Unii chiar şi când merg la moaşte gândesc așa. Nu contează dacă omul s-a spovedit, s-a împărtăşit, s-a împăcat cu Dumnezeu. Nu contează că moaştele acelea sunt ale unui sfânt care n-a făcut păcate şi el, care se atinge, este păcătos. Se atinge, fiindcă ştie că se tămăduieşte. Însă nu, nu se tămăduiește. Hristos nu-i spune femeii: „credinţa ta te-a făcut sănătoasă”, ci „credinţa ta te-a mântuit”. Ce înseamnă aceasta? De altfel, El îi spune şi lui Iair: „Nu te teme, crede numai!” Hristos vorbeşte tot de mântuire.
Când Hristos spune: „Am simţit că o putere a ieşit din Mine” înseamnă că atunci când a făcut minunea şi a tămăduit-o pe femeie, astfel încât să nu-i mai curgă sângele, a făcut un contract de a-Și da în schimb sângele Lui. Aici este vorba de dragoste şi de o relaţie mai intimă decât vă gândiţi dumneavoastră. Hristos nu vine să facă magie și nu aduce iluzii. De aceea îl biruieşte El pe diavol, pentru că vine cu adevărul. Ceri sânge, îţi dau Eu sânge. Ceri viaţă, îţi dau Eu viaţă. Îl chem pe fiul văduvei la viaţă, o chem pe fiica lui Iair la viaţă, îl chem pe Lazăr din mormânt şi Mă duc Eu în locul lor. N-a trecut o săptămână de la învierea lui Lazăr și Hristos a fost în mormânt. El S-a aşezat în locul lui Lazăr și a plătit pentru el. Aceasta înseamnă relaţie. Aceasta înseamnă creştinism. Un sfânt nu vine să facă magie, să ne dea iluzii, să ne facă să ne simțim parcă mai bine. Un sfânt plăteşte el. De fapt, Hristos plăteşte prin el.
Hristos vrea o relaţie cu fiecare dintre noi. Pentru aceasta, El Se întrupează. Iar înainte de a Se întrupa, are răbdare, aşteaptă și Se ocupă de sufletele noastre. El ne ajută fără să oblige. Ai zis un „Doamne!” din tot sufletul, îl adună. Cu acești oameni Se ocupă Hristos. De aceea mai avem Biserică. Aceștia suntem noi, prăpădiţii, care ne rugăm doar când ne doare. Ei, tot așa a fost și atunci, până într-o zi, după cinci mii de ani, când, din toate acestea adunate, răsare o Fecioară din care să ia trup.
Pe vremuri, călugării adunau bob cu bob ca să facă prescură. Ei zdrobeau bobul și, văzând aceasta, se zdrobea fiecare în inima lui. Și astfel îl tot zdrobeau până se făcea făină. După ce îl zdrobeau prima dată alegeau tărâţa, care este de fapt coaja, apoi zdrobeau miezul, pe urmă făceau o turtă, care era aluatul, iar după aceea făceau frământătura. Și atât de mult frământau, precum Hristos lumea aceasta până a ajuns aici. Aceasta înseamnă Biserica. Nu înseamnă triumfalism, că noi dăm decizii, noi răspundem conducătorilor. Nu, noi ne ocupăm de sufletele acelea prăpădite, dar care mai zic un „Doamne!”.
Hristos S-a întrupat ca să vină să-mi dea şi mie din trupul Lui, care, dacă ne uităm bine, e tot trupul nostru, pe care de altfel tot El l-a creat. Iată câte frământări! De câte ori am dat mâna cu Dumnezeu şi Dumnezeu a dat mâna cu noi ca să iasă ceva? Şi a ieşit viaţa din mormânt, au ieşit sufletele din iad. Pentru aceasta a făcut şi minunile din Evanghelia de astăzi. De ce nu-i simţim noi pe îngeri? Pentru că nu ne atingem de ei, nu pentru că nu se ating ei de noi. Ei ne respectă libertatea și ne aşteaptă să ne atingem noi de ei. Dar, dacă ne atingem de ei într-un mod neatent, s-a putea să ne spargem capul. Sunt ca nişte stânci de care te poţi ancora, dar te poţi şi primejdui să te faci pulbere. Aceștia sunt îngerii. Şi ce este un înger faţă de Hristos cu Care noi ne împărtăşim?
Hristos nu ţine seama de cuţitul pe care îl are în mână, ci ţine seama de pâinea pe care vrea s-o taie ca să facă din ea trupul Lui. Omul n-ar trebui să ţină seama de cuţitul cu care taie Hristos, ci de mâna lui Hristos cu care el va fi sculptat și schimbat într-un dumnezeu. De aceea aţi venit aici, în biserică, să vă faceţi dumnezei. Hristos îi spune femeii: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit”, iar nu „te-a tămăduit”. Tu eşti născută din Mine, iar Eu Îmi vărs sângele pentru ca să nu mai curgă sângele tău. De aceea, atunci când venim la biserică, să nu uităm că aici este jertfă și vărsare de sânge. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXIV-a după Rusalii – Învierea fiicei lui Iair (8 noiembrie 2020)