♦Dintru început aş vrea să subliniez faptul că Evanghelia de astăzi nu îi are în vedere pe creştini, ci se referă la neamuri, adică la păgâni. În capitolele 24 şi 25 din Evanghelia de la Matei, provocat de ucenicii care Îi arată clădirile templului, Hristos vorbeşte despre sfârşitul veacurilor şi Judecata de Apoi, care începe de la casa lui Israel şi se sfârşeşte cu popoarele care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Este clar că Hristos nu îi va întreba pe creştini dacă au dat cuiva să mănânce, pentru că acest lucru este inclus în statutul de creştin. Nu se pune problema că un creştin dă mâncare şi un pahar de apă celui se jertfeşte, ci că el se jertfeşte. Deci, dacă un creştin este chemat să se jertfească pentru aproapele său, să îşi iubească vrăjmaşii, să dea pâine celor ce îi dau piatră, cât de mult a rămas în urmă mila faţă de jertfă? Hristos îi duce pe ucenici spre Patima Sa, spre altarul de jertfă. Perioada Triodului ne duce şi pe noi la o astfel de abstinenţă, încât nu mai vrem să ştim altceva decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit.
♦Biserica ni-L prezintă astăzi pe Iisus Hristos ca Dreptul Judecător. Atunci de ce noi vorbim despre „înfricoşătoarea Judecată”, dacă El judecă cu dreptate? Veţi zice: Pentru că îi judecă pe oameni. Nu, dragii mei, ci pentru că îi iartă şi pe păgâni. De aceea Judecata este înfricoşătoare, pentru că ea culege şi din rămăşiţele lumii acesteia. Şi cei ce nu L-au cunoscut nu sunt capre care sar din staul, ci oi care recunosc binele în viaţa creştină, care observă sfinţenia în creştini. Despre aceste oi spune Hristos la începutul capitolului 10 din Evanghelia lui Ioan: „Am şi alte oi care nu sunt din acest staul. Şi pe acelea trebuie să le aduc”. Iată în ce sens Judecata este înfricoşătoare. Un creştin ar trebui să se bucure că se apropie Judecata, nu? Noi trebuie doar să fim disponibili, să fim sinceri, deschişi, să ne golim de noi înşine. Într-o astfel de lucrare se află un creştin, de când este botezat până moare. Gândiţi-vă, oare nu se bucură el să se termine această lucrare, în sensul bun? Un om care a stat tot timpul în palmele lui Dumnezeu se bucură atunci când ajunge în faţa Dreptului Judecător. Pentru noi ar trebui să fie înfricoşător acest moment doar dacă nu suntem încă pregătiţi. De fapt este singura emoţie pe care putem şi trebuie s-o avem cu toţii, simţământul că parcă încă nu suntem gata şi am vrea să fim mai pregătiţi când ne mutăm dincolo, ştiind că are loc Judecata.
♦În cele două capitole de la Matei, Hristos vorbeşte mai întâi despre judecata Cetăţii Ierusalimului, când nu va rămâne piatră peste piatră. Apoi face referire la cea de a doua venire a Sa şi arată cum îi va judeca pe creştini. În continuare spune pilda slugilor al căror stăpân a plecat departe şi le-a dat pe mână casa. Aceasta este Judecata noastră, a episcopilor, preoţilor, călugărilor, cărora ne-a încredinţat casa Lui. Urmează pilda celor zece fecioare, adică Judecata credincioşilor evlavioşi. Hristos merge mai departe şi ia pe fiecare creştin în parte, spunând pilda talanţilor. Cu aceasta, Hristos încheie pildele în care vorbeşte despre Judecata creştinilor. Deci sunt trei Judecăţi ale creştinilor: a slujitorilor, a evlavioşilor şi a tuturor celor botezaţi. De toate sunt tot trei Judecăţi: a poporului lui Dumnezeu, a creştinilor şi a păgânilor. Iată, la final, este relatată Judecata păgânilor, pe care am auzit-o astăzi. Ar trebui să ne cutremure. Da, înfricoşătoare este aceasta, pentru că şi pe ei îi va numi „binecuvântaţii Părintelui Meu”: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!” Auziţi cum vorbeşte Hristos cu păgânii?! Păi atunci cum vorbeşte cu un ucenic de-al Lui, cu un creştin? Pe palme ne ţine Hristos, în fiecare zi! Eu aşa Îl simt şi îmi este ruşine. Pe palme mă ţine, dacă eu am ales să fiu al Lui. Sigur că eu mai cobor de acolo, fiind prost şi netrebnic, dar, când strig, iar mă ia la El.
♦Iubiţii mei, Hristos vrea să ne ridice mai sus, dar nu ca să-i uităm pe cei nenorociţi, ci ca să ne uităm pe noi înşine. Să uităm de noi şi să-L vedem doar pe Hristos între noi şi ei. Veţi zice că diferenţa nu este mare. Este esenţială! Aici nu este vorba de asistenţă socială. Dacă vreţi o predică despre asistenţa socială, mergeţi în Occident şi vedeţi ce a făcut aceasta din Biserică. În Evanghelia de astăzi este vorba de oameni în general, şi anume de tot omul care are un pic de simţire şi de milă faţă de aproapele lui. Când faci bine, eşti binecuvântat. Când faci rău celui care îţi face bine, cum să nu fii blestemat?! Că te blestemi singur, batjocorindu-l pe cel binecuvântat. Aceasta vrea să spună Hristos: că Dreptul Judecător este bun până la capăt, până la ultimul prăpădit. Dacă acela este bun, nu mai contează restul. Dumnezeu îl iartă şi îl binecuvintează şi pe el. Deci aceasta este taina: faptul că în centrul vieţii noastre se află jertfa. De aceea să stăm şi noi „cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus Hristos, Începătorul şi Plinitorul credinţei”, cum a spus Apostolul Pavel. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (23 februarie 2020)