♦Prin Sfintele Evanghelii citite în această perioadă, Biserica ne pune în atenţie una dintre cele mai importante dimensiuni ale vieţii noastre şi anume raportarea corectă la Dumnezeu, ţinând seama de relaţia pe care trebuie s-o avem cu această lume. Pildele pe care le vom auzi nu vor face altceva decât să ne îngrijoreze, în primul rând, dar apoi ele ne vor arăta calea şi ne vor da soluţia pentru ca viaţa noastră să se aşeze pe făgaşul ei firesc. Nicidecum Biserica nu caută să ne ducă în zona judecăţii aproapelui sau să ne poziţioneze într-un fel sau altul faţă de acesta. Dimpotrivă, Dumnezeu, prin Biserică, vrea să ne aşeze pe noi în raport corect cu lumea.
♦Evanghelia de astăzi ne prezintă doi oameni care nu erau străini unul de altul, căci bogatul îi ştia numele lui Lazăr, de care, este drept, îşi aduce aminte numai în iad, iar săracul Lazăr precis îl cunoştea pe bogatul la a cărui uşă stătea. Poate foarte repede am încerca să ne punem în locul lui Lazăr, mai ales dacă suntem într-o situaţie dificilă din punct de vedere social sau material. E foarte bine şi aşa, pentru că el ne arată calea. În primul rând, Lazăr nu cârteşte faţă de acest om care nu-l vedea şi care nu era deranjat de prezenţa lui, pentru că nu se gândea nici să-l alunge, dar nici să-l ajute cumva. Aşa cum îl descrie Însuşi Hristos, acest om era nemilostiv. Înaltul Bartolomeu zicea că exprimarea evanghelică este delicată cu bogatul acesta, pentru că dânsul vedea un alt păcat acolo, acela de a fi nesimţit. Aş înclina şi eu să spun aşa, uitându-mă la mine când nu simt lucrurile cum se cuvine. Sună prost acest cuvânt, dar ne defineşte şi pe noi foarte bine atunci când nu simţim ceea ce trebuie. Cuvântul este greu, pentru că şi păcatul este greu.
♦Putem să observăm foarte uşor de ce Lazăr este sărac: pentru că este bolnav. Boala aduce după sine şi alte necazuri. Este foarte greu când trebuie să duci o boală, dar parcă este şi mai greu când te părăsesc ai tăi. După această a doua traumă, în mod firesc mai vine încă una, şi anume devii lipsit şi de strictul necesar: nu ai ce mânca, nu ai cu ce te îmbrăca, nu ai cu ce să te tratezi. Doctorul acestui bolnav, Lazăr, era un câine care, lingându-i rănile, îi mai uşura durerea. În această stare se afla Lazăr şi el nu numai că nu cârtea împotriva lui Dumnezeu Care a îngăduit aceasta, ci, mai mult, putem socoti că Îl respecta pe Dumnezeu. De ce? Pentru că nu cârtea nici împotriva celui care putea să-l ajute şi nu-l ajuta, nici împotriva rudelor sau prietenilor care l-au părăsit şi nici măcar nu-l alunga pe acel câine care putea fi şi un pericol pentru el. Aş spune eu că le lua toate ca de la Dumnezeu, Aşa putem înţelege că Dumnezeu lucra în viaţa lui, adică toate aceste necazuri îi erau de folos şi îl transformau. Dacă vrem să ajungem, din oameni trupeşti, oameni duhovniceşti, cam aşa ne transformăm.
♦În ce-l priveşte pe bogat, mai mult decât a spus Domnul nu cred că avem ce spune. Ceea ce ne interesează pe noi este că omul acesta nu avea nimic pentru cer. Atenţie, căci majoritatea dintre noi aşa ne purtăm în viaţă: n-avem nimic nici de dat, nici de luat, nu ne interesează, ba chiar ne deranjează. Încerc să nu văd, nici măcar pe preotul care trece pe drum să nu-l deranjez, nu cumva să-mi spună ceva şi să-mi tulbure liniştea vieţii mele de aici. Bogatul nu avea nimic, nici măcar un nume pentru cer. Cum poţi să ai un nume în faţa lui Dumnezeu? Foarte simplu: devenind, aş zice eu, „acţionar” al cerului. Investeşte în cer! Aceasta este singura cale. Altfel, chiar omul care vrea să trăiască mult şi bine pe pământ, cum spune porunca, dar să trăiască totul pe pământ, nu numai că nu investeşte în cer, nici nu vrea să audă de cer. Dacă bogatul l-ar fi alungat pe Lazăr, poate i s-ar fi trezit conştiinţa şi l-ar fi mustrat. Nu, el nu vrea să ştie. Iată modelul europeanului ideal.
♦Dragii mei, să ne ferim ca nici măcar să nu-l judecăm pe bogat, pentru că, de multe ori, ne putem recunoaşte în el. Veţi spune că nu suntem bogaţi, dar fiecare dintre noi putem avea patimi de care nici nu vrem să scăpăm. Deznodământul vine însă foarte repede. De ce este firesc ca mai întâi să moară Lazăr? Pentru că el a devenit „acţionar” al cerului, şi-a făcut bagajele mai repede, iar Dumnezeu l-a luat şi l-a dus în sânul lui Avraam, adică în rai. Pe când bogatul a murit şi, cum spune Mântuitorul, a fost îngropat. Aceasta înseamnă i-a fost îngropat nu numai trupul, ci totul a fost îngropat, toată slava, toată veselia, toată frumuseţea, toată bucuria şi toată petrecerea. Acesta este iadul. Şi numai dacă ne gândim la aceasta ni se taie puţin din elanul de a petrece, căci nimeni, absolut nimeni, nu-şi va mai aduce aminte de noi, şi totul va fi îngropat. Iată, dragii mei, poarta iadului care începe de aici.
♦Dacă fiecare dintre noi am cugeta mai des la această pildă, cred că am începe să investim şi în cer cât de puţin. Găsim la Sfinţii Părinţi cum să facem aceasta. Chiar şi marele Antonie a fost trimis la un curelar, care îi arată cum o parte din roadele muncii sale o dă săracilor, adică o trimite în cer. În Vechiul Testament avem zeciuiala. Unele denominaţiuni creştine o invocă şi chiar cer să se dea zeciuială la adunarea lor. Biserica Ortodoxă nu pune condiţii, ci fiecare comunitate hotărăşte care ar fi contribuţia pentru ca să se poată întreţine biserica şi slujitorul ei. Însă dinexemplul Sfântului Antonie putem trage concluzia că un creştin adevărat înţelege mai bine decât oricine ce înseamnă ceea ce a spus Mântuitorul, şi anume că evlavia şi viaţa noastră trebuie să prisosească faţă de cea a cărturarilor şi fariseilor. Sunt credincioşi care vin la noi, la mânăstire, şi care ţin seama de lucrurile acestea. Observ în viaţa lor nu doar că le merge bine, ci că foarte des spun că numai Dumnezeu le dă aşa de mult. Nu există o regulă, ci, aşa cum spune Apostolul Pavel, ceea ce dă fiecare să fie cu inimă curată şi bună, că pe acestea le primeşte Dumnezeu. În concluzie, cine are credinţă ori încredere totală în Dumnezeu, îşi investeşte la El averea lui, iar cine nu are încredere, degeaba spune că o are, căci, aşa cum învaţă Hristos: „după roadele lor îi veţi cunoaşte”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXII-a după Rusalii – Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (3 noiembrie 2019)