♦Cuvintele Domnului: „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” se împlinesc în Evanghelia de astăzi. Toată viaţa sa, până la întâlnirea cu Hristos, Zaheu Vameşul a căutat să se înalţe, poate şi pentru faptul că era mic de statură. Dar un lucru este clar, şi anume că el a căutat să se înalţe chiar până la a-L vedea pe Domnul. Hristos îi schimbă nu numai concepţia despre relaţia omului cu Dumnezeu, mai precis a lui Zaheu cu El, ci şi traiectoria vieţii. Primele cuvinte sunt definitorii: „Zaheu, coboară-te!” Dacă Domnul ni S-ar adresa nouă cu aceste cuvinte, ce am înţelege? Că nu-L vedem pe Domnul pentru că ne înălţăm pe noi. Mai mult, noi credem de fapt că numai aşa, de la înălţime, putem să vedem mai departe şi putem să-L vedem pe Hristos. Dumnezeiescul nostru Învăţător ne arată însă lămurit unde să-L căutăm: să ne coborâm în adâncul nostru. Oricum suntem adânciţi în păcate, dar, din fericire, suntem zidiţi de Dumnezeu ca o încununare a creaţiei. Suntem însă o coroană foarte mică în raport cu creaţia şi ne aflăm foarte jos. Aşa că, şi dacă omul n-ar fi păcătuit, el avea motiv să se coboare şi faţă de creaţia copleşitoare prin măreţia ei, cu atât mai mult faţă de Dumnezeu, Creatorul nostru.
♦Cea mai mare atenţie ar trebui s-o dăm faptului că tot ceea ce, în mod natural, avem în noi şi în jurul nostru este dat de Dumnezeu ca să ne ducă la El. Şi, dacă nu se întâmplă aşa, este din cauză că nu ne aflăm unde ne este locul şi nu vedem lucrurile aşa cum sunt, astfel încât pentur noi nu există cale spre Dumnezeu. Ceea ce putea să ne fie câştig ne devine pagubă. Când vrem să ne stăpânim, ne trezim robiţi de ceea ce dorim să stăpânim, începând de la trup, continuând cu creaţia, ajungând la bani, funcţii, laudele oamenilor şi aşa mai departe.
♦În viaţa noastră religioasă, dar şi în cea de toate zilele, trebuie să ţinem seama de două aspecte ale atenţiei, care aproape că se exclud, însă în noi trebuie să convieţuiască. În primul rând, atenţia de a ne face datoria foarte conştiincios. Pentru aceasta trebuie neapărat să fim treji, să ştim ce trebuie să facem şi să ne silim. În al doilea rând, dacă am făcut totul, să fim atenţi la a socoti că n-am făcut decât ceea ce trebuia, aşa cum a spus Domnul: „După ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem”.
♦Experimentăm zilnic cuvintele psalmistului: „În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu voi, care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn”. Atunci de ce să mai facem? Dacă gândim aşa, ajungem pe o pantă greşită. Dragii mei, avem nevoie de har. Când lucrez, să mă concentrez ca şi când eu trebuie să realizez lucrul respectiv, pentru că altfel nu îmi stă capul la el. Da, fac totul şi totul meu este zero, este nimic. În faţa mea stă Dumnezeu Căruia mă rog şi Căruia Îi cer totul, pentru că ceea ce am făcut eu fără El este nimic.
♦Nu ştiu dacă pot să vă fac să mă urmăriţi, încât să înţelegeţi că nu sunt nici măcar două planuri aici. Dumnezeu Se face ca mine ca să mă facă pe mine ca El. Eu m-am făcut singur dumnezeu, aşa încât Dumnezeu a trebuit să Se facă om şi să coboare până la iad. Aici este taina. Aici este cheia. Eu nu trebuie să mă înalţ ca să-L întâlnesc. Dimpotrivă, trebuie să mă aşez în statutul meu. Aceasta înseamnă să mă smeresc, adică să mă golesc de ceea ce nu este al meu. Pe când Dumnezeu Se goleşte de slavă pentru ca să Se facă precum sunt eu.
♦Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Dacă voi găsi zece drepţi în cetatea aceea, nu voi pierde cetatea”. Deci omul drept, care este în legătură cu Dumnezeu, ţine cetatea. Şi ce înseamnă omul drept? Omul care se micşorează, trăind în dreptate şi în adevăr. Omul care se raportează corect la Dumnezeu. Hristos l-a ajutat pe Zaheu să se raporteze corect la El. Nu-i deloc comod să te poziţionezi corect, pentru că îţi dai seama că tu nu eşti corect. Deci, dacă putem vorbi de corectitudine, singurul loc în care putem să o folosim fără să greşim este în relaţia cu Dumnezeu, şi anume în a ne poziţiona corect faţă de El.
♦Dragii mei, toate intră într-o logică a lor. Iată, aici, în biserică, dacă nu este deloc lumină noaptea, nu ne putem poziţiona corect faţă de tot ce avem aici. Ne lovim de icoane, ne lovim unii de alţii, astfel încât tot ceea ce ne poate fi câştig ne devine pagubă. Dar şi dacă avem lumină, ne putem ascunde şi să fim tot în întuneric. De aceea avem nevoie să ne poziţionăm corect faţă de lumină. Să ne poziţionăm aşa cum trebuie faţă de Dumnezeu, Care ne creează o relaţie corectă faţă de întreaga creaţie. Iată de ce avem nevoie de Dumnezeu: pentru că o cere viaţa noastră. Mai mult, aşa cum lumina soarelui este sursa de viaţă a întregii planete, tot aşa şi viaţa noastră, a întregului univers, a lumii văzute şi a celei nevăzute, este dependentă de Hristos, Care este Lumina lumii. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXXII-a după Rusalii – A lui Zaheu Vameşul (26 ianuarie 2020)