Cuvioasa Parascheva a trăit în secolul al XI-lea, într-o perioadă zbuciumată din istoria Bisericii, când musulmanii cuceriseră o mare parte din lumea creştină și Imperiul Bizantin începuse să se prăbuşească. În 1054, Biserica se despărțise în două, prin separarea Apusului dominat de papalitate, astfel că și frământările din Biserică erau destul de mari. Totuși, Cuvioasa Parascheva trăieşte o viaţă ca în rai. Pentru ea, parcă toată lumea era în pace. Iubindu-L pe Hristos din copilărie, ea alege viaţa lângă Dumnezeu. Cât se poate de repede încearcă să ajungă la viaţa pustnicească, în pustiul Iordanului, şi acolo se nevoieşte până când Dumnezeu, trimiţându-i un înger, o sfătuieşte să se întoarcă în satul său, Epivata, şi acolo să trăiască ca o străină, după moartea părinților ei.
Pe cât de logică, pe atât de firească ar trebui să fie întrebarea pe care fiecare s-o avem pe buze: Cum putem să trăim şi noi ca ea? Mai ales că, în vremurile noastre, condiţiile sunt cu mult mai bune. Chiar şi în pustie găsim, spre exemplu, termopane. Este un lucru foarte bun că omul poate să se retragă și astăzi, chiar dacă trupul lui este mai slăbit și mai neputincios. Nu trebuie să criticăm, pentru că omul se nevoieşte cât poate şi în condiţiile pe care Dumnezeu le rânduieşte. Noi, creştinii, de multe ori căutăm să înţelegem vieţile sfinţilor prin situaţia politică, socială sau economică din vremea lor și ajungem să ne scuzăm că nu mai avem condiţiile acelea sau chiar să-i condamnăm. Nu suntem pustnici, dar îi condamnăm pe pustnici. Nu suntem călugări, dar îi condamnăm pe călugări. Nu avem familie, dar condamnăm familia. Deşi Hristos ne-a spus foarte simplu şi clar: „Nu judecaţi!” Cel mai mare rău ni-l facem astfel nouă, căutând nu să ne mântuim și să vedem care este voia lui Dumnezeu, ci justificându-ne propriile noastre neputinţe şi patimi.
Cuvioasa Parascheva, care de peste cinci sute de ani se află pe pământul nostru românesc, nu ne este doar un exemplu, ci și un sprijin. Ea ne este mijlocitoare la Dumnezeu și cea care, atunci când o cinsteşti, vine în viaţa ta, devenindu-ţi model de vieţuire. Citindu-i acatistul și ascultând predici despre Cuvioasa Parascheva, din copilărie mi-am dorit să fiu pustnic. N-am ajuns. Poate Dumnezeu m-a trecut pe lângă pustnicie, dar n-am încetat să-mi doresc şi cânt cu drag în fiecare zi unul dintre antifoanele de la Utrenie: „Viaţa pustnicilor fericită este, a celor ce se într-aripează cu dumnezeiescul dor”. Pentru că şi în pustie nu te duci să te împlineşti, ci să te umpli de dor. În pustie, dorul după Dumnezeu creşte. Şi în lume dorul după Dumnezeu poate să crească, dacă celelalte doriri le stăpâneşti, le micşorezi și le pierzi.
De aceea, iubiţii mei, îndemnul meu este să trăim împreună cu sfinţii. Cel mai mare dar pe care îl puteţi face copiilor este acela ca ei să crească cu dumneavoastră, sigur, dar, mai mult, să crească împreună cu sfinţii. Vieţile sfinţilor, să ştiţi, sunt mai aproape de noi chiar decât Sfânta Scriptură. De ce? Pentru că, prin viaţa lor, sfinții aduc Sfânta Scriptură în viaţa noastră. Deci îndemnul meu este să trăim împreună cu ei, având viaţa lor în mintea şi în inima noastră, trăind emoţiile lor, trăind frigul şi arşiţa pe care le-au trăit ei. Dacă ne este frig, să ne gândim cum a trăit Cuvioasa Parascheva. Dacă suntem prigoniţi sau batjocoriţi din pricina credinței noastre, să ne gândim cum au trăit mulţi sfinţi din vremea ei, prigoniţi şi chiar ucişi pentru credinţă. Dacă ne este foame, să ne gândim la hrana lor modestă pe care o aveau de la Dumnezeu.
Iată ce ne lipseşte în zilele noastre: să trăim cu vieţile sfinţilor. Şi iată de ce viaţa noastră devine tot mai străină, nu numai de Dumnezeu, ci şi de propria noastră viaţă. Noi trăim viaţa altora, a celor de la televizor sau a celor de pe afişe. Nu aceasta este viaţa noastră. Viaţa pe care a plănuit-o Dumnezeu cu noi o găsim în vieţile sfinţilor. Pentru că așa a spus Domnul şi așa au înţeles sfinţii, chiar Cuvioasa Parascheva, din cuvântul psalmistului: „Dumnezei sunteți şi toți fii ai Celui Preaînalt!” Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Cuvioasei Parascheva – 14 octombrie 2017