♦Hristos ne arată dintru început că Împărăţia cerurilor este o zi veşnică de nuntă, la care suntem chemaţi şi noi, începând de la Adam. Această chemare este aşezată în sufletul nostru de la creaţie. Toţi doresc să trăiască veşnic. Ateii, cei care nu cred în Dumnezeu, doresc să fie veşnici. Nu poate nimeni să renunţe la dorul veşniciei şi la chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, iată, începând de la protopărinţii noştri şi până astăzi, ratăm răspunsul potrivit. De ce? Pentru că nu înţelegem şi nu rezistăm la acest examen. Prea uşor ne ameţim cu gândul la împărăţie şi mai ales la împărăţia acestei lumi. Oare nu sunt toate de la Dumnezeu? Oare n-am avut fiecare experienţe în care ni s-a dat, fără să fi făcut prea mult pentru lucrul respectiv, şi ni s-a luat când nu ne-am aşteptat, fără drept de apel? Oare de ce nu înţelegem că acestea sunt doar examene? Ca şi în pilda talanţilor, care ţi se dau ca să lucrezi cu ei. Foarte bine. Dar cum? Gândindu-te la Dumnezeu, la Stăpânul tău, Care vine şi te va răsplăti. Nu numai că îţi va lăsa talanţii, dar îţi va lăsa şi câştigul. Îţi va da Împărăţia Lui în locul împărăţiei acestei lumi. Împărăţia aceasta va deveni un cer nou şi un pământ nou. Împărăţia lui Dumnezeu va fi fără sfârşit. Ogorul pe care îl lucrezi acum va da roadele sale singur, la vremea sa. Tu nu eşti chemat să munceşti pământul, ci, în veşnicie, eşti chemat la nuntă, la ospăţul credinţei, la banchetul desfătării celei duhovniceşti. Nu eşti chemat să te bucuri de relaţia ta cu materia, care îţi dă roadă, da, ci de relaţia ta cu Dumnezeu, în care tu devii parte din nunta Fiului lui Dumnezeu.
♦Oamenii chemaţi erau însă ocupaţi, unul cu ţarina sa, unul cu negoţul, iar alţii, prinzând pe slujitori, i-au batjocorit şi i-au omorât. Ce mult se aseamănă cu Evanghelia lucrătorilor răi! Dacă atunci li se cerea socoteală şi aveau un motiv să-l ucidă chiar şi pe fiul stăpânului, de data aceasta ce i-a determinat să-i ucidă pe slujitorii acestuia? Doar pentru că i-au chemat la nuntă? Atât de absurde sunt şi atitudinile unora dintre noi când Îl refuzăm pe Dumnezeu, şi nu numai că-L refuzăm, dar nu-L mai putem suporta! Sunt oameni care nu suportă să vadă un preot pe stradă, nu suportă să vadă Sfânta Cruce. Nu că ar fi musulmani, pentru că pe ei îi înţelegem, aceasta fiind educaţia lor. Dar ce educaţie are europeanul, care se bucură de cultura pe care a adus-o creştinismul, astfel încât să-L refuze pe Hristos, să refuze Sfânta Cruce, adică altarul de jertfă pe care Dumnezeu a jertfit totul? După ce Dumnezeu i-a dăruit omului o lume atât de minunată, iată că la final Şi-a dăruit şi Fiul spre jertfă. Şi tu să batjocoreşti jertfa?! Ce ţi-a făcut Dumnezeu ca să-I batjocoreşti prezenţa Sa? Nu ţi-a cerut nimic şi nu-ţi cere nimic. Dumneavoastră sunteţi martori, cel puţin în biserica aceasta nu se cere nimic. Mie nu-mi cere Dumnezeu nimic decât să fiu prezent, să-L slujesc frumos, respectuos, cu atenţie, cu grijă, aşa cum se cuvine. Atât ne cere Dumnezeu – să fim aici. Şi, după ce vom înţelege slujba, să ne împărtăşim de acest banchet.
♦Unii spun că pilda Evangheliei de astăzi se referă la Sfânta Liturghie. Da, însă nu numai la aceasta, pentru că Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie este o arvună a ceea ce înseamnă Împărăţia cerurilor pentru veşnicie. Şi, dacă reuşim să gustăm din această arvună, să pătrundem în Sfânta Liturghie pe porţile tainice ale Împărăţiei lui Dumnezeu, cu siguranţă că, pentru noi, Împărăţia lui Dumnezeu începe de aici.
♦Iubiţii mei, a-L vedea pe Dumnezeu, Împăratul ceresc, şi pe Fiul Său, Mirele, aşezat ca centru în Împărăţia lui Dumnezeu, în jurul Căruia gravitează şi din Care radiază întreaga fericire a întregii creaţii, înseamnă a ajunge la porţile Împărăţiei cerurilor. Mai mult, viaţa capătă sens, merită să trăieşti, merită şi să mori, merită să te bucuri, merită şi să suferi. Este o viaţă care merită trăită.
♦În concluzie, pentru cine face Tatăl cel ceresc nuntă Fiului Său? Pentru că Hristos Şi-a ales o mireasă pe care o cheamă de mii de ani. Iar la această chemare răspunde, iată, Preacurata Fecioara Maria. De ce? Ca şi noi să ne naştem din nou, punând un nou început. Să ne pregătim pentru a-I răspunde afirmativ Mirelui ceresc, deoarece sufletul fiecăruia dintre noi este chemat la nuntă. Şi nu oricum, ci ca să fim înfiaţi. Mai mult decât nişte oaspeţi, noi suntem chemaţi să devenim fii ai Aceluiaşi Părinte, cum a spus înţeleptul, în Cântarea Cântărilor, miresei pe care dorea s-o ducă în casa părinţilor săi, în Împărăţia cea veşnică, în care să se bucure ca o fiică, mai mult decât adoptată. Cununia face ca cei doi să fie una. Suntem trataţi de Tatăl cel ceresc ca şi fii ai Săi. De aceea, Hristos Se identifică cu noi, luând din Preacurata Fecioara Maria trup şi fire umană, în acelaşi Ipostas de Fiu al lui Dumnezeu devenind şi Fiu al Omului. Nu numai că ne arată că este posibilă şi trecerea noastră de la cele pământeşti la cele cereşti, de la oameni pământeşti la oameni duhovniceşti, nu numai că ne arată că este posibilă înfierea noastră şi îndumnezeirea noastră, dar chiar ne face una cu El, să fim carne din Carnea Lui şi sânge din Sângele Lui, prin Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. Prin această nuntă noi ne sacrificăm. Renunţăm la tot pentru El, la cele trecătoare pentru cele veşnice, punând în slujba Lui ascultările pe care El ni le dă. Nu facem un stăpân din trupul nostru, care este o slugă bună. Nu ne cununăm cu trupul, ci, lăsându-l să slujească sufletului, ne logodim cu Hristos, Împăratul cel ceresc, Mirele cel veşnic al sufletelor noastre. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XIV-a după Rusalii – Pilda nunţii fiului de împărat (2 septembrie 2018)