♦Şi iată că Hristos o ajută pe femeia samarineancă să realizeze că stă în faţa lui Dumnezeu. „Dacă ai şti Cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!», ai cere tu de la El şi ţi-ar da apa cea vie”, care îl face pe cel ce o bea să nu mai înseteze niciodată. Apa cea vie este cea care ne face să nu mai căutăm în altă parte, care nu numai că ne ţine aproape, dar ne face să înţelegem că din ea putem să bem, şi merită să bem, şi e necesar să bem mereu. Apa aceasta nu este altceva decât cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Pentru că iată ce mai spune Domnul: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care dă viaţă, este izvorul vieţii noastre, este apa cea vie din care, iată, femeia s-a adăpat şi a lăsat găleata. Exact cum a spus și ea: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”. Uită de alt fel de apă şi nu numai că vrea să se adape din această apă vie mereu, dar merge în sat şi le spune celor de acolo cele ce i s-au întâmplat. Iar locuitorii acelui sat vin şi mărturisesc: Credem nu numai pentru că ne-a spus această femeie, ci pentru că noi cu ochii noştri am văzut şi cu urechile noastre am auzit. Deci ei L-au văzut pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.
♦Iubiţii mei, aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu. Iată cât de tainic și cât de delicat ni Se arată Hristos. Chiar dacă noi căutăm cele ale trupului și ale vieţii acesteia în Biserică, ea ni-L oferă pe Dumnezeu fără de trup material. Trupul lui Hristos a devenit spiritual și îndumnezeit. Iată spre ce trebuie să privim și ce trebuie să căutăm vorbind despre viaţa noastră religioasă. Sigur, Dumnezeu nu Se supără când Îi adresăm cereri materiale, ba chiar ni le împlineşte. Îmi sunt foarte dragi, în special, copiii care vin şi ne cer nouă să ne rugăm pentru ei când sunt în examene. Sau cei care, vrând să-şi facă o familie sau să-și caute serviciu, îşi pun nădejdea în Dumnezeu și încep cu o rugăciune. Însă aceste rugăciuni sunt pentru viaţa noastră pământească. Problema este ca nu cumva să rămânem doar la acest nivel.
♦Hristos a venit pe pământ ca să vorbească oamenilor și să facă minuni, dar toate acestea pentru ca să-i ducă în Împărăţia Sa. Ce să facem noi în acest sens? Să avem permanent în fața noastră prezenţa lui Dumnezeu. Iisus Hristos să fie cu noi tot timpul. Americanii au o vorbă atât de mândră, pe care am împrumutat-o și noi: „Ai grijă de tine!” Ce înseamnă aceasta? Doar nu suntem nebuni să nu avem grijă de noi. La români, vorba din bătrâni era: „Dumnezeu să aibă grijă de tine!” La fel, unii credincioși au împrumutat de la sectarii americani și expresia: „Dumnezeu să te binecuvinteze!” Nu, doar preotul dă binecuvântare, iar credincioşii pot numai să ceară binecuvântarea acestuia. Noi însă aşa să spunem: „Dumnezeu să fie cu tine, să aibă grijă de tine!”, pentru că singur, fără Dumnezeu, nu pot să am grijă nici de mine, cu atât mai puțin de tine, chiar dacă eşti copilul meu.
♦La noi, creştinii aveau o simţire pe care o primeau din copilărie. Ştiţi că adeseori ne spunea bunica: „Ai grijă, că te vede Dumnezeu!” Sau, omul sărac, când îl asuprea bogatul: „Te vede Dumnezeu”. Şi invers, când slujitorul era netrebnic: „Ce să-ţi mai fac ţie?”, spunea stăpânul. „Doar nu te-oi pedepsi, că te vede Dumnezeu”. Oamenii nu se gândeau doar la un Dumnezeu Care priveşte din cer şi judecă. Numai când cineva era mânios foc, atunci spunea: „Să-l bată Dumnezeu!”, deşi nu era un blestem, pentru că în Sfânta Scriptură se spune: „Pe cine iubeşte Dumnezeu ceartă şi pe cine primeşte bate”. Adevăraţii credincioşi nu se temeau de Dumnezeu, ci se temeau ca El să nu-i părăsească. Cum să te temi de un Dumnezeu Care moare în locul tău? Cum să te temi de un Dumnezeu Care te iartă şi-l îndeamnă şi pe fratele tău să te ierte de şaptezeci de ori câte şapte într-o zi? Ce teamă să ai, decât aceea de a nu-L pierde?
♦Atât femeia samarineancă, cât şi cei din cetate Îl roagă pe Hristos să rămână cu ei. Erau nişte păgâni, proveniți din evrei care se amestecaseră cu păgânii şicare ţineau şi ei legea lui Moise. Oare noi, care suntem creştini, de câte ori Îl rugăm pe Hristos să fie cu noi, să ne ierte şi să nu ne părăsească? Oare de câte ori Îl rugăm pe Hristos să aibă grijă de cei dragi ai noştri?
♦Iubiţii mei, Dumnezeu ne iubeşte atât de mult și nu ne va părăsi niciodată. Doar omul Îl părăseşte pe Dumnezeu. Cu fiecare păcat, noi Îl părăsim pe Hristos și astfel ieşim singuri din rai. Noi singuri Îl scoatem pe Hristos din viaţa noastră. Dar, de câte ori zicem: „Doamne, iartă-mă!”, ne mărturisim şi ne cerem iertare, şi-L rugăm să rămână cu noi, de atâtea ori El Se întoarce şi rămâne cu noi. Dumnezeu să fie cu noi! Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a V-a după Paști – A Samarinencei (6 mai 2018