♦De ce avem nevoie, în viaţa noastră, de adevărurile dreptei credințe? Duhul Sfânt, prin Biserică, a apărat adevărurile revelate de Hristos, pentru că ele sunt mântuitoare și iată că, în a doua Duminică a Postului, Biserica ne arată cum ne mântuiesc aceste adevăruri. Îl cinstim astăzi pe Sfântul Grigorie Palama, care în secolul al XIV-lea, în duh şi într-un gând, într-o suflare cu întreaga Biserică, a statornicit încă un adevăr. Acesta încă nu era așternut în scris, pentru că în acea perioadă Apusul, după 250 de ani, profitând de primejdiile în care se afla Bizanţul din cauza musulmanilor, a încercat să impună noi păreri despre lucrarea de mântuire și despre cum îl ajută pe om adevărul de credinţă. În special printr-un reprezentant al Bisericii Occidentului, Varlaam, aceasta a arătat că mântuirea este realizată de către Biserică prin împărtășirea harului adăugat. Biserica Ortodoxă, prin cele şapte sinoade ecumenice, avea exerciţiul mai multor secole de luptă cu învăţăturile greşite, dar pericolul era mai mare acum, pentru că această învăţătură se dezvoltase foarte profund și ajunsese să fie practicată în structurile Bisericii occidentale, susținând că harul pe care omul îl primeşte spre mântuire este creat de Dumnezeu şi adăugat în viaţa omului anume cu scopul ca acesta să se mântuiască. Prin cădere, omul a pierdut harul şi Hristos nu face altceva decât să îndepărteze păcatul protopărinţilor noştri, atât, apoi să Se retragă în ceruri, iar harul adăugat să-l administreze Biserica.
♦Sfântul Grigorie Palama, un athonit, care din copilărie s-a deprins cu viaţa duhovnicească şi cu studiul, călugărit la Sfântul Munte şi apoi, după ani de zile, ales episcop al Tesalonicului, lămureşte în scris eroarea și primejdiile în care se afla Apusul, dar nu pentru a critica, ci pentru că Apusul dorea să-i cucerească pe ortodocşi. Atunci când în 1204 au intrat în Constantinopol, apusenii nu au fost atât într-o ofensivă asupra musulmanilor, cât au dorit ca, în numele crucii şi al lui Hristos, să-i jefuiască pe creştini. Sfântul Grigorie avea în spate și învățătura, şi experienţa marilor isihaşti din Sfântul Munte. Chiar dacă ei nu căutau să o expună, aceasta era dusă până la capăt și se revărsa peste toată Ortodoxia, mărturisind că harul Duhului Sfânt este energia cea necreată a lui Dumnezeu, lumina care de la creaţie susţine lucrarea lui Dumnezeu, puterea Lui, fiind Dumnezeu Însuşi în lucrarea Sa. Şi cei mai simpli pustnici gândeau sau, mai precis, trăiau aşa. Nimeni nu spunea că ceva este al său și nimeni nu gândea că a făcut ceva cu puterea sa. Niciun sfânt nu avea pretenţia că prin faptele sale izbăveşte pe cineva, ci că harul lui Dumnezeu lucrează acolo unde omul, paradoxal, se smereşte, aşa cum se spunea în Pilde, că Dumnezeu „celor smeriţi le dă har”. Cu cât omul caută mai mult smerenia şi a-şi vedea păcatele, cu atât îl copleşeşte harul şi lucrarea Duhului Sfânt se poate vedea în viaţa sa. De aceea această săptămână, a doua din Post, mai este numită şi Săptămâna luminii, pentru că Sfântul Grigorie Palama vorbeşte despre lumina cea necreată, trăind şi el, ca şi isihaştii, lumina de pe Tabor.
♦După ce, în prima Duminică din Post, Biserica ne-a prezentat învăţătura de credinţă, acum ne arată că învăţătura ca teorie nu mântuieşte, ci doar învăţătura asumată și asimilată de noi, iar pentru aceasta avem nevoie de lumina harului Duhului Sfânt. De aceea isihaștii caută lumina Duhului Sfânt, şi nu numai ei, căci prin Sfântul Grigorie Palama s-a arătat că, în întreaga Ortodoxie, orice om care Îl caută pe Dumnezeu caută de fapt lumina. Vedeţi, în noaptea Învierii Biserica ne cheamă la un singur lucru: să luăm lumină. De aceea, Săptămâna Învierii este numită și „Săptămâna luminată”. Cei care se botezau atunci erau luminaţi, adică primeau lumina Duhului Sfânt.
♦Este drept că puţini au văzut lumina Taborului. Toţi sfinţii însă au acces la ea și toţi am avea acces dacă în mod sistematic și stăruitor am căuta lumina acolo unde este. Hristos spune că Împărăţia lui Dumnezeu este „înlăuntrul vostru”. De aceea, isihaştii Îl căutau pe Hristos în inimă. Sfânta Scriptură spune că „din inimă ies răutăţile şi vicleniile”. Ei, când cauți în inima ta, găsești ceea ce ai acolo. Deci ei căutau spre inimă, cu smerenie şi cu nădejde la Dumnezeu că le-o va curăţi inima. Spunând rugăciunea inimii, îşi întorceau gândul şi mintea, chiar şi capul, spre inimă.
♦Nu întâmplător, săptămâna care începe mâine ne pregăteşte pentru cruce, deoarece singura cale de a ajunge la lumina cea necreată lui Hristos este crucea. Aceasta înseamnă adevărata smerenie. Apostolul Pavel spune despre Hristos că S-a smerit pe Sine prin ascultare până la cruce. Iar în următoarea săptămână, a patra, Biserica ne arată cum trebuie să fie crucea noastră, punându-ne înainte scara cea duhovnicească a Sfântului Ioan Scărarul, pe de o parte, scară a lepădării de păcate şi, pe de altă parte, a îmbrăţişării faptei celei bune. Pentru a ne lepăda de păcat îmbrăţişăm fapta cea bună și, după ce ne-am statornicit într-o faptă bună, căutăm alt păcat de care să ne lepădăm, urcând astfel spre altă virtute. În vârful acestei scări Îl găsim, sigur, pe Dumnezeu, o găsim pe Maica Preacurată, și, lângă ea, o găsim în a cincea săptămână pe Maria Egipteanca, prin viaţa căreia Biserica subliniază încă o dată cât de importantă este pocăinţa. Aşa ajungem să parcurgem cinci săptămâni ale Postului, pregătindu-ne pentru a şasea în care iarăși ne pregătim să cunoaştem şi noi ce înseamnă învierea, chiar dacă nu a noastră, nici a lui Hristos, ci a lui Lazăr, ca o arvună a Învierii lui Hristos.
♦Iată, acestea sunt săptămânile Postului celui Mare. Dacă suntem preocupaţi mereu de aceste lucruri, o să vedem că postul trece mai uşor. Dacă nu, cu siguranţă o să ne gândim toată ziua la mâncare. Dar, cu cât ne gândim mai mult la Dumnezeu, cu atât deprindem acest exerciţiu de a mai avea şi alte preocupări, de a primi și altă hrană decât cea trupească, şi anume pe cea duhovnicească. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a II-a din Postul Mare – A Sfântului Grigorie Palama (4 martie 2018)