CE ESTE TIMPUL?
Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, „timpul este scara întinsă de eternitatea lui Dumnezeu, pusă la dispoziția mea după măsura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”. Pentru noi toți, timpul trebuie să devină poarta spre eternitatea lui Dumnezeu. Timpul nu măsoară eternitatea, însă o atinge prin faptele omului săvârșite în timp.
TIMPUL ȘI OMUL
Parafrazând cuvintele Mântuitorului, putem spune că nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru eternitate. Omul, deși limitat ca creatură, are capacitatea să se depășească pe sine și prin har să săvârșească lucrul lui Dumnezeu. Fără fapta omului care să aibă dimensiunile veșniciei, timpul nu-și are justificare, ba mai mult, prezența sa devine o poartă spre abisul inexistenței.
HARUL ȘI TIMPUL
Timpul ne este dat măsurat, harul nu este cu măsură. Harul fiind manifestarea (epifania) lui Dumnezeu în timp, oferă timpului ce ni s-a dat dimensiunile eternității Sale. „Eternitatea dinainte și cea de după timp este altceva decât timpul”, zice Părintele Dumitru Stăniloae. „Dar eternitatea explică timpul, care din ea vine și în ea se sfârșește.” Ea îl explică numai pe acela care se sfârșește în eternitatea Lui. Omul în har spre eternitate dă valoare timpului creat de Dumnezeu „ca interval între chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului”.
MĂSURAREA TIMPULUI
Prima estimare de către om a timpului oferit lui Dumnezeu este că ține seama de măsurarea acestuia. Anul astronomic, ciclul anotimpurilor și ziua solară, rânduite de Dumnezeu ca prin ele să se măsoare timpul, dau cumințenie întregii creații în ritmul mișcării ei. Dacă întregul pământ intră în armonie cu Creatorul ținând seama de ritmul pe care i-l dă timpul astronomic, omul este chemat să răscumpere vremea, să ofere o altă măsură timpului.
ETERNITATE ȘI TIMP
Rațiunea omului percepe timpul ca spațiul dintre două eternități. Pentru suflet, timpul este darul, harul și drumul spre Dumnezeu, iar pentru timp, sufletul este eternitatea lui.
TIMP ȘI LIBERTATE
Timpul ca măsură oferă omului posibilitatea de a se măsura pe sine sau, mai bine zis, de a-și măsura faptele, vorbele și gândurile sale. Fără un program, omul nu poate avea spor în lucrarea sa, iar faptele nu pot fi urmărite. E greu să stabilești dacă ai făcut bine sau rău atâta vreme cât nu știi ce trebuia să faci. Astfel, măsura timpului îi oferă omului exactitatea faptelor sale și, prin aceasta, eliberarea de greșealele care se lucrează întru neorânduială.
Părintele Ioan Cojanu