Părintele Ioan: Înnoirea minţii şi a inimii

♦Biserica prăznuieşte astăzi Duminica după Botezul Domnului, ca o sinteză a întregii lucrări de mântuire din această perioadă. Astfel, astăzi s-ar putea pune împreună cele trei icoane ale praznicelor Naşterii, Botezului şi Învierii, pentru că toate sunt coborâri în cele mai de jos, aşa cum s-a spus în Apostolul citit mai devreme: „Suitu-S-a la înălţime, robit-a robime, dat-a daruri oamenilor. Iar că S-a suit ce înseamnă decât că S-a pogorât în cele mai de jos ale pământului?” Toate sunt robii ale robirii. Hristos S-a făcut rob, pentru ca noi să putem deveni robi ai Lui. Hristos Şi-a arătat stăpânirea supunându-Se. De altfel, acesta este mecanismul sau procesul lucrării de mântuire. Aşa lucrează Dumnezeu mântuirea lumii.

♦Hristos Îşi începe predica sa, în mod firesc, aşa cum aţi observat în Evanghelia de astăzi, cu aceleaşi cuvinte cu care şi-a început şi şi-a sfârşit Sfântul Ioan Botezătorul singura sa predică. În ea găsim esenţa Vechiului Testament, a prorociilor şi a Legii, dar şi esenţa vieţii Sfântului Ioan Botezătorul şi a lucrării de mântuire a Fiului lui Dumnezeu.

♦Două lucruri trebuie să avem în vedere: pocăinţa sau lepădarea de păcate, până la lepădarea de sine, şi disponibilitatea de a ne schimba. Atunci când te dezbraci de haine, o faci ca să le schimbi, pentru că vrei altele. De aceea vorbim de lepădarea de sine şi de pocăinţă, nu pentru ca să ne îmbrăcăm cu aceleaşi păcate, ci pentru că vrem să ne îmbrăcăm cu o viaţă nouă. Deci pocăinţa presupune de la sine înnoirea sau, cum spun grecii, metanoia, schimbarea minţii şi a inimii. Aceasta în primul rând.

♦În al doilea rând se află un lucru tot atât de important, şi care, de altfel, este temelia schimbării noastre: Dumnezeu este între noi. Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat prin venirea Domnului. De ce numai s-a apropiat şi nu este în noi? Pentru că, deocamdată, nu poate fi în noi dacă nu o primim. Dumnezeu este aproape, este lângă uşă, dar nu intră dacă nu Îi deschidem. Aşa cum se spune în Apocalipsă: „Iată stau la uşă şi bat”. Hristos nu deschide uşa, ci numai bate. „Dacă cineva aude glasul Meu şi va deschide, voi intra şi voi locui cu el”. Procesul de schimbare are loc atunci când eu trăiesc prezenţa lui Dumnezeu sau, cum ar spune Părintele Vasilios din Sfântul Munte, când „pătimesc” prezenţa lui Dumnezeu.

♦De ce luăm mereu în sens negativ pătimirea sau pocăinţa? Atunci când te duci la magazin şi vezi nişte haine frumoase, le lepezi pe cele vechi şi te îmbraci cu cele noi, fără să socoteşti că este un gest care să te umilească. Însă de ce ne este greu să venim la spovedanie şi să lepădăm ce este rău? Mai ales că după aceea ne îmbrăcăm în Hristos, primind Sfânta Împărtăşanie. A, ne-am obişnuit să facem un fel de comerţ continuu; acum toţi suntem comercianţi. Dar de ce nu facem cu Dumnezeu comerţ? Că noi Îi dăm ce este rău şi luăm de la El ce este bun. Pe când, la magazin, te lasă cineva să lepezi hainele vechi şi să iei altele noi fără să plăteşti? Iată, aici, în biserică, toată lumea poate. Atunci de ce nu venim la Spovedanie? Pentru că ne este ruşine. Foarte des îi aud pe unii spunând: O să vin după ce mă las de păcat. Păi de aceea vii aici, ca să te laşi de păcat. De fapt, nu eşti decis. Crezi că te poţi lăsa când vrei. Nu poţi, dragul meu, decât dacă te lepezi de păcat şi te îmbraci în Hristos. Dacă te lepezi de omul cel vechi şi te îmbraci în cel nou. Acesta este procesul.

♦Şi cum să facem acest proces? Continuu. Dar oare n-o să ne plictisim? Numai diavolul se plictiseşte dacă eu mă tot spovedesc şi mă împărtăşesc, văzând că n-are spor. Haideţi să facem sportul ăsta: să ne înnoim simţirile, să ne înnoim mintea şi inima! Aceasta ne îndeamnă Hristos în Evanghelia de astăzi. Aceasta a spus-o şi Sfântul Ioan Botezătorul, de aceea a fost atât de îndrăgit. Omul acesta nu putea fi refuzat. Oricât de ticăloasă ar fi fost mintea cuiva, nu putea să nu-l asculte şi să nu se plece, pentru că era prea limpede. Sigur că apare un sentiment de vinovăţie. Ştiţi, hoţul umblă pe întuneric şi se tot împiedică, dar îi este atât de drag când apare lumina, deşi se şi teme. Da, este corect să fii sincer. Poţi să-I şi spui lui Dumnezeu: Doamne, mă tem. Iar El îţi va spune: Nu te teme! Eu am biruit.

♦„În lume necazuri veţi avea”, zicea Hristos, adică diavolul nu vă va lăsa în pace. Când nu vă mai poate ispiti direct, vă ispiteşte prin alţii. Când nu vă mai poate lovi direct, vă loveşte prin alţii. Dar nu vă temeţi! Eu am biruit. Şi cum am biruit? Răbdând. Coborându-Mă. Cum M-am înălţat? Coborându-Mă. Cum am robit robime? Supunându-Mă robimii. Nu vă temeţi! Nu vă temeţi nici de cei ce ucid trupul, fiindcă după aceea nu au ce să vă mai facă. Temeţi-vă de cei care vă pot ucide şi sufletul, adică temeţi-vă de voi înşivă, să nu vă fiţi singuri străini. Acestea sunt gândurile care cred că ne-ar putea însoţi şi pe mine, şi pe dumneavoastră, în următoarele zile, până la Odovania Praznicului Botezului, şi nu numai. Amin.

Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica după Botezul Domnului (12 ianuarie 2020)