Biserica, numită de Însuşi dumnezeiescul nostru Mântuitor „casa Tatălui Meu”, este locul de sălăşluire a lui Dumnezeu. Suntem chemați să-L întâlnim aici pe Domnul, Lumina vieţii noastre, pentru ca El, Cel ce se află în ea, să Se sălăşluiască şi în inimile noastre, astfel încât să devenim şi noi biserică. Dacă vreunul dintre cei ce vin la biserică nu ajunge să aibă ca scop acest lucru, înseamnă că nu înţelege absolut nimic. Pentru că tot ceea ce se petrece în biserică, tot ceea ce se rosteşte, toate actele și gesturile ne sunt împărtăşite de oameni care, plini de Lumină, de Hristos, au devenit ei întâi biserică. Prin ei, Hristos ne învaţă ce să gândim, ce să zicem şi ce să săvârşim în biserică. Aşa încât tot ceea ce se petrece aici poate fi înţeles doar de cei ce doresc să devină şi ei locaş al luminii lui Hristos, adică al Duhului Sfânt.
Iată rostul sărbătorii de astăzi. Maica Domnului, stând în Sfânta Sfintelor, în templu, a devenit ea însăși altar şi biserică a Dumnezeirii. Aşa încât acest transfer ce se petrece în și prin Maica Domnului este adus la un alt nivel. Da, templul se va dărâma. Veţi zice că și Maica Domnului se va muta din această lume. Însă templul din Ierusalim, chiar dacă s-a dărâmat, şi-a împlinit misiunea. Nu mai contează zidurile, atâta vreme cât între ele Maica Domnului a reușit să-I ofere lui Dumnezeu viaţa ei, trup din trupul ei, iar Hristos, Fiul ei și Fiul lui Dumnezeu, să-i transfere din Dumnezeirea Sa. Acesta este rolul Bisericii. Un om trebuie să se predea lui Dumnezeu şi nu oriunde, nu oricum, ci într-o siguranţă absolută, dar nu doar fizică, pentru că nu este suficient. Ca să fie într-o siguranţă absolută, aceasta trebuie să fie nu spirituală, ci dumnezeiască. Maica Domnului este chezăşie a acestui transfer. Ea stă chezaşă pentru noi în faţa lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu în faţa noastră.
Iată de ce acest praznic este temelie a tot ceea ce se petrece în viaţa religioasă. Veţi întreba unde este rolul preotului? Este treaba lui Hristos şi a preotului. Noi trebuie să ajungem la Hristos. Zaharia şi-a făcut datoria, chiar dacă nu ştia. El făcea ce îi cerea Dumnezeu, deși nu înţelegea. Nici măcar în curtea de lângă templu nu intrau femeile. Ele aveau voie doar în curțile femeilor, care erau la distanță de templu. Cu toate acestea, pe Maica Domnului o duce până în Sfânta Sfintelor, unde nici arhiereul nu intra decât o dată pe an, şi atunci cu jertfă. Dacă noi, preoţii, nu înțelegem că nu putem intra în altar fără jertfă, este vai de noi. Dar iată că nici Zaharia, care era un om al lui Dumnezeu, era și proroc, nu înţelege totul. Nu peste mult timp, după ce Maica Domnului iese din Sfânta Sfintelor şi este oferită ca logodnică Dreptului Iosif, el primeşte o veste tot în Sfânta Sfintelor, care îl lasă mut. Dar Dumnezeu lucrează peste capul oamenilor şi peste limbuţenia sau muţenia slujitorilor Săi. Ceea ce ne interesează pe noi este rostul fiecăruia dintre noi în biserică. De ce vin la biserică? Pentru ca şi eu să devin biserică.
Nu contează dacă biserica aceasta, în care ne aflăm acum, într-o zi nu va mai fi, dacă reuşim în ea să zidim trupurile şi sufletele noastre ca biserici. Înseamnă că ea şi-a atins scopul. Sunt oameni, precum a fost şi marele Horia Bernea, care au reuşit să se zidească pe ei și pe care prigoana n-a putut să-i dărâme, ci, dimpotrivă, i-a făcut mai puternici, i-a umplut mai mult de Duhul Sfânt, i-a făcut mai luminoşi în interior. Ei au devenit în mod vădit biserici, plus că au rămas după ei şi aceste minunate lucrări de pictură care mărturisesc ce aveau ei în suflet şi în întreaga lor viaţă.
Iată cât de importantă este sărbătoarea de astăzi. Maica Domnului a atins cel mai înalt nivel de dăruire atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa noastră. Dăruindu-se total lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i S-a dăruit total, şi prin ea S-a dăruit lumii. Aşa încât Maica Domnului s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu şi L-a dăruit pe Dumnezeu lumii prin acest act pe care, este drept, l-a săvârşit prin părinţii ei, căci ea, fiind foarte mică, a fost adusă de ei în biserică. Acesta este sensul praznicului de astăzi, ca temelie a vieţii noastre religioase. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie 2020