Hristos Se îndreaptă spre Ierusalim, dar, de data aceasta, nu mai trece prin Samaria, ci coboară pe valea Iordanului, apoi urcă spre Ierusalim. Însă și acum se găsesc oameni care refuză să-L primească, apostolii cerându-I să coboare foc din cer, cu puterea rugăciunii. Mântuitorul le spune atunci: „Oare nu ştiţi fiii cărui duh sunteţi?” De aceea, în drumul Său spre Ierusalim, El le spune mai multe pilde, printre care se află şi pilda Evangheliei de astăzi, prin care încearcă să-i aşeze pe calea spre Ierusalimul cel ceresc. Este o cale a coborârii şi a urcării, așa cum și ei coboară acum din Galileea spre Iordan şi pe urmă urcă spre Ierusalim.
În Evanghelia de astăzi ni se pare că lucrurile sunt foarte simple. Hristos pune în gura lui Avraam o logică foarte clară. Nu era logica evreilor, după care ei erau fiii lui Avraam. Dimpotrivă, Avraam răspunde apelând la o logică acceptată de toţi: „Tu ai primit cele bune pe pământ, iar Lazăr cele rele; acuma se cuvine ca el să se mângâie şi tu să te chinuieşti”. Aşa se cuvine. Cum, Avraam spune aceasta?! Dar oare nu de la evrei ştim şi noi că binecuvântarea lui Dumnezeu înseamnă să fii bogat, să ai copii, să ai în jurul tău oameni care să te slăvească, să fii înconjurat de mulți prieteni? Oare Avraam nu s-a bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu tocmai în această formă? Iată că acum se schimbă paradigma. Nici măcar Avraam nu vorbeşte pe placul iudeilor.
Hristos merge spre Ierusalim ca să Se jertfească. El urcă acest munte duhovnicesc nu înainte de a coborî până la iad, până în apele Iordanului, până la pocăinţa Botezătorului Ioan. Ce trebuie să înţelegem noi, ca şi creştini? Oare Hristos numai evreilor le-a spus această pildă? Oare numai ei trebuie să înţeleagă că Hristos gândește altfel? Da, în primul rând, ei, care mureau blestemându-i pe cei care îi ucideau și care Îl vor vedea pe Hristos binecuvântând de pe Cruce, rugându-Se pentru cei ce nu numai că-L răstigneau, dar continuau să-L batjocorească, să-L provoace și pe El să blesteme ca ei toţi, cum face tâlharul de-a stânga. Dar nu numai Hristos schimbă lucrurile. După Hristos, întâiul mucenic, Ștefan, are curajul să le spună lămurit că greşesc, că Hristos era Acela pe Care ei Îl aşteptau, şi totuşi ei n-au înţeles şi L-au răstignit. Pe Cruce, Hristos nu Se roagă de ei ca să nu-L pedepsească, ci Se roagă Tatălui ca să le ierte acestora păcatele. Iată de ce Hristos insistă cu astfel de pilde. Pilda Evangheliei de astăzi nu se referă la iudeii care blestemă sau care ucid, ci la cei care trebuie să moară, la apostolii care trebuie să se jertfească. Apostolii și ucenicii trebuie să înțeleagă dintru început la ce se angajează.
Este clar deci că Hristos are un program foarte precis, pe care îl urmează cu sfinţenie. El nu înşală pe nimeni. Chiar dacă le vorbește în pilde, totuși le spune lămurit să nu se aştepte ca, după ce El va birui moartea, iadul şi lumea aceasta, ei să fie în porfiră şi vison. Acestea erau haine de mare cinste, unele chiar imperiale. Dintre oamenii din popor le purtau doar arhiereii. Să fi fost acest bogat arhiereu? Tot ce se poate. Însă Hristos le atrage atenţia: Oricine aţi fi, împăraţi, preoţi, arhierei, apostoli, nu aşa să fiți! Şi, dacă vreţi să-mi urmaţi Mie, Mă vedeţi pe Mine: n-am venit ca să Mi se slujească, ci ca Eu să slujesc şi să-Mi dau viaţa pentru toţi. Dacă vreţi să fiţi ucenicii Mei, „trebuie să beţi paharul pe care Eu îl beau şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez”. Şi voi trebuie să suferiţi, ca să fiţi cu Mine în cer. Iată că şi Avraam vă spune: „Tu ai primit cele bune pe pământ, iar Lazăr cele rele; acuma se cuvine ca el să se mângâie, iar tu să te chinuieşti”. Veţi zice: Şi cu bunătăţile pe care Dumnezeu ni le dă ce să facem? Să le împărţim cu cei nevoiaşi. Este greu. Dar când le părăseşti cum este? Tot greu. Însă este mai greu când le părăseşti pe toate. Și este mai bine când împarţi pâinea ta cu cel necăjit.
Iată o logică surprinzătoare atât pentru iudei, cât şi pentru noi, creştinii. Pentru că încă se continuă și în zilele noastre să se propovăduiască o Evanghelie a Vechiului Testament, care este în contradicție cu ce a zis Avraam, dar care aduce roade materiale. Se spune şi se dovedeşte de către istorici, care au dezvoltat adevărate teorii, că protestantismul a adus revoluţia economică, tehnică şi socială a lumii. Dacă ar fi cinstiţi, ar recunoaște că n-au făcut decât să îi copieze pe evrei. Mai bine să îi lăsăm pe evrei să facă aceasta, pentru că ei ştiu să o facă, sunt în elementul lor. Problema lor este că nici pe Avraam nu-l mai găseşti printre evrei, fiindcă el a schimbat politica și a urcat în barca lui Hristos.
Este adevărat că în lumea aceasta lucrurile merg aşa cum vrea lumea, dar există ceva foarte simplu, înfricoşător de simplu, încât şi pe Avraam l-a convins: poţi să-ți împarţi averea, poţi să faci binele, doar stă în puterea ta. Veţi zice că noi nu mai avem putere să facem binele. Da, dar stă în puterea noastră să-L avem pe Hristos. Dacă cineva dintre noi este în stare să conducă o afacere multinaţională, oare nu este în stare să bage mâna în buzunar, să scoată un bănuţ și să-l dea de pomană? Ce putere are unul ca acesta? Ce duh îl stăpâneşte? Amintiți-vă că numai duminica trecută vorbeam despre stăpânirea duhurilor necurate.
Iată câteva gânduri care ne ajută să păşim şi noi pe urmele lui Hristos, din Galileea spre Iudeea, pe Valea Iordanului. În zgomotul apelor Iordanului, care se loveau de toate stâncile şi care provocau sunete de răspuns ale animalelor sălbatice, Hristos le spune ucenicilor o astfel de pildă, ca să-i întoarcă spre alt Ierusalim. Da, Şi-a făcut șaptezeci de ucenici, care nu L-au părăsit, dar a hrănit șapte mii de bărbaţi, împreună cu femeile și copiii lor, peste douăzeci de mii de suflete, și mai repede se întoarce Iordanul înapoi decât aceştia. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXII-a după Rusalii – Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr (1 noiembrie 2020)