♦Minunile săvârşite de Domnul și prezentate în Evangheliile duminicilor din această perioadă au ca scop vindecarea oamenilor, începând de la alungarea demonilor, până la înmulţirea pâinilor sau umblarea pe mare. Ele izvorăsc din mila lui Dumnezeu faţă de făptura Sa și faţă de cei ce poartă chipul Său. Aşa cum Tatăl cel ceresc priveşte cu drag spre Fiul Său, Care este chipul slavei Sale, tot aşa Hristos, Dumnezeul nostru, priveşte spre noi cu drag şi cu milă.
♦Deși Hristos a avut ca ţintă tămăduirea sufletelor noastre, El niciodată nu a pierdut din vedere grija faţă de viaţa noastră de aici. De aceea, Biserica Îl cinsteşte pe Hristos nu numai ca Mântuitor, ci şi ca Atotţiitor. Această slujire a lui Dumnezeu faţă de făptura Sa intră în planul de mântuire a omului. Putem spune însă că ceea ce simţim noi faţă de Hristos este altceva. De câte ori nu I-am cerut noi mila şi ajutorul Lui, iar El a întârziat să ne răspundă? Dar, înainte de a ne prezenta Evangheliile ce cuprind minunile săvârşite de Domnul, observăm că, în Duminica a III-a după Rusalii, Biserica ne-a pus în față o idee foarte clară şi un cuvânt foarte răspicat: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Dacă vreţi, putem s-o luăm şi în sensul că vin de la sine. Care sine? Nu sinele nostru, ci Raţiunea lui Dumnezeu și Cuvântul Lui, adică Iisus Hristos, Care este Atotţiitor. El spune clar că de toate se îngrijeşte Dumnezeu. Atunci de ce trebuie să te îngrijeşti tu? Sau, altfel spus: De ce Îl încurci pe Dumnezeu atunci când El se îngrijește de toate acestea? De ce lucrezi şi tu ca păgânii, care numai se fac că au credință, şi pe bună dreptate, fiindcă n-au de ce să aibă încredere în idoli la care se închină și care nu-i ajută?
♦Iisus Hristos a venit să cucerească lumea. O spune foarte răspicat în faţa lui Pilat: „Eu pentru aceasta M-am născut – să fiu Împărat”. Pilat nu înţelege nimic. Nici nu mai vrea să-L asculte pe Hristos, fiindcă deja era buimăcit. Nu numai Hristos recunoştea că este Împărat, ci şi cei din afară Îl învinuiau că S-a făcut pe Sine Împărat. Acest Hristos va cuceri şi Roma, va cuceri toată Europa, atât lumea civilizată, cât şi pe cea care aştepta să fie civilizată. Însă Hristos va cuceri prin blândeţe, prin răbdare şi mai ales ținând seama de celălalt. De cine a avut grijă Hristos pe Cruce? Da, de Mama Sa și de ucenicul Său, dar, mai înainte, El S-a adresat Tatălui ceresc, având grijă de sufletele celor care nu numai că-L condamnaseră şi-L răstigniseră, dar continuau să-L batjocorească chiar acolo.
♦Iubiţii mei, nu vă lăsaţi conduşi de stăpânire străină! Dacă vreţi, luaţi-o în toate sensurile, dar nu uitaţi încă un sens: Nu vă lăsaţi conduși de diavol! Fiţi liberi! Hristos vrea să vă conduceţi singuri. Şi aici nu e vorba de avere, nici de serviciu, nici de politică, nici de economie, ci de sufletele noastre. Hristos vrea să fiu liber ca să iau decizii. Şi, pentru libertatea aceasta, Hristos este dispus să moară. Pentru libertatea aceasta, Hristos este dispus să coboare cu noi până la iad. Pentru libertatea aceasta, Hristos este dispus să împartă cu noi Împărăţia Tatălui Său. De aceea a venit Hristos, nu să ne prindă în zece porunci sau într-o altfel de ideologie. El a venit să ne facă liberi şi, mai mult, să ne înveţe să fim liberi.
♦Evanghelia de astăzi prezintă două minuni săvârşite de Domnul, prin care eliberează trei oameni. Pe doi dintre ei, care erau orbi, îi face liberi să meargă, să vadă şi să se bucure de viaţă, iar pe al treilea, un mut, îl eliberează de stăpânirea lui satana, care nu-l lăsa nici să vorbească. Se pare că el a ţinut seama de faptul că demonizaţii din Gadara au putut vorbi și astfel au cerut să fie salvați, de aceea pe acest om a pus stăpânire duhul muţeniei. Ce vreți mai mult de atât? Tot mai des întâlnesc astăzi tineri care le spun părinţilor: De ce m-ai făcut dacă nu-mi dai? Tinerii de astăzi, dar şi bătrânii, din păcate, renunţă foarte uşor la libertate. Cea mai profundă robie este atunci când omul nu mai vrea să fie liber, pentru că n-ai cum să-l eliberezi fără voia lui. Cine aduce starea aceasta şi dorinţa de a ne vinde libertatea? Comoditatea, ca să nu spun lenea. Omul comod este în stare să accepte şi să-şi vândă toată libertatea, numai să i se servească totul.
♦Dragii mei, să știți că atunci când ne vindem libertatea, noi n-o vindem degeaba. Veţi zice: Da, primim bunuri și confort. Nu, dragii mei, primim patimi. Dependenţa de patimi este cea care ne construiește iadul nostru și care ne depersonalizează atât de mult, încât nu alţii – ca pe vremuri în închisorile comuniste sau în alte temniţe –, ci noi înşine ne lipsim de demnitate și ne complacem în această stare. Nu mai contează că cineva îşi bate joc de noi și ne calcă în picioare, pentru că dumnezeul nostru este pântecele. Iată semnele pe care vrăjmaşul, fără să vrea, le lasă în urmă.
♦Se pune problema simplu: Ce e de făcut? Să-L aducem pe Hristos nu atât în discuţiile noastre, cât în inima noastră. Să-I cerem Lui să ne înveţe cum să fim din nou liberi, cum să ne stăpânim pe noi înşine, mintea, inima, buzele și pornirile cele dinlăuntru, cum să închidem acest iad al nostru. Hristos ne învață toate acestea într-un mod atât de delicat, încât nici nu ştim când le-am primit. Condiţia este să fim lângă Dumnezeu, să ne gândim mereu la El, să venim mereu în biserică sau, aşa cum a spus Maica Preacurată la prima minune săvârşită de Domnul, arătând modul în care putem să-L provocăm: „Faceţi tot ceea ce vă va porunci El!” Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a VII-a după Rusalii – Vindecarea a doi orbi și a unui mut (4 august 2019)