♦Astăzi, în Duminica a patra după Rusalii, Biserica ne pune înainte un model de relație a omului cu Dumnezeu. Nu era un fariseu ca model, dar nu pentru că între aceştia nu ar fi fost modele. Eu sunt îndrăgostit de întâlnirea lui Nicodim cu Hristos. Ce emoții avea acel om! Poate se temea de colegii săi farisei, care Îl urau pe Hristos, de aceea a şi venit în miez de noapte, dar Îl sorbea pe Hristos şi voia să afle lucruri pe care mintea lui nu le putea înțelege. Domnul este încântat și Se deschide, revărsându-Şi toată învățătura pe care n-o putea spune nici chiar ucenicilor, cu atât mai puţin credincioșilor care Îl ascultau. După ce a spus una dintre aceste învățături tari, şi anume că El este Fiul lui Dumnezeu, oamenii au căutat să-L ucidă cu pietre. Iar când le-a spus că trebuie să mănânce Trupul Său, au plecat toți, rămânând doar ucenicii. De aceea, Hristos împărtășește astfel de învățături doar celor care erau pregătiți, chiar și intelectual. Nicodim era cărturar, un învățător de lege care știa să primească și mustrarea Domnului, înţelegând că „Dumnezeu ceartă pe cine iubește”.
♦În Evanghelia de astăzi ni se descoperă însă o relație atipică cu un păgân despre care Hristos exclamă: „Nici în Israel nu am aflat atâta credință!” Unii au ajuns astfel să interpreteze că nu este nevoie nici de biserică, nici de preoți, nici de lege, dacă acest păgân, conducător de oști, vine și primește de la Hristos totul, pentru că știe cum să pună problema. Cei care spun aceasta nu vor să știe că sutașul avea o viață religioasă profundă. El îşi pune în joc poziția sa nu numai acum, ci şi-a pus-o de mai mult timp. Iubea neamul iudeu pentru credința lui. Ca dovadă, el şi-a arătat iubirea reconstruind casa lui Dumnezeu din Capernaum. Acest păgân, ostaș care este un dușman pus să vegheze asupra unui popor de răzvrătiți, cum îi vedeau romanii, avea un suflet pe cât de hotărât şi de autoritar, aşa cum este prezentat în dialogul din Evanghelie, pe atât de profund.
♦Dreapta credință este foarte importantă. Cum să crezi în ceea ce este fals?! Credinţa trebuie să fie corectă. Calea pe care mergi trebuie să te ducă la destinația pe care ți-ai propus-o, adică la Dumnezeu. Însă nu este suficient, căci viața morală este esențială și ea. Nu poți trăi imoral și să zici că-L iubești pe Dumnezeu. Nu poți trăi fără să-L asculți pe Dumnezeu și să spui că ești cu El. Dar nici aceasta nu este suficient. Rugăciunea trebuie să fie făcută bine. Sfântul Apostol Pavel spune: „Rugați-vă neîncetat”, dar nu cu fățărnicie, nu cu superficialitate, pentru că altfel nu este rugăciune. Iată ce avea acest sutaș: el credea în Dumnezeu, Îl căuta pe Dumnezeul cel adevărat, iar faptele lui erau după porunca Lui. Sutașul acesta vorbește cu Dumnezeu nu numai acum, în dialogul acesta, ci și după ce Hristos Se înalţă la ceruri. Faptele lui mergeau înaintea lui Dumnezeu. Nu făcea nimic de mântuială. Credința, faptele, vorbele, rugăciunea, toate erau profunde. Aceasta Îl uimește pe Hristos. Domnul știa de el, căci Capernaumul Îi devenise a doua casă, era cartierul Lui general, de acolo pleca și acolo Se întorcea tot timpul. De acolo erau și unii dintre ucenicii Săi. Chiar dacă îl cunoștea pe acest sutaş renumit, însă dimensiunea aceasta a profunzimii lui L-a impresionat.
♦Sutaşul nu a vrut să se bage în seamă, pentru că Hristos l-a expediat foarte rapid, spunând: „voi veni și-l voi tămădui”. Dimpotrivă, el se smereşte. Unii spun că, fiind o autoritate, știa cum este la comandă şi cum trebuie să se supună. El crede însă că Hristos poate să facă această minune și de la distanță şi aceesta este actul lui de smerenie. Îi spune: „Doamne,” – păi numai Cezarul August era Domn pentru romani – „nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele! Spune numai un cuvânt și se va tămădui sluga mea!” Iubiților, câți dintre noi avem această credință? Câți dintre noi credem că ne tămăduim? Da, când ești foarte bolnav, există ceva care te forțează. Dacă nu ai credință, cauți să-ți dezvolți atunci o credință. Dacă o ai, ea se întărește, pentru că simți nevoia ei. Ești în fundul prăpastiei și n-ai nicio pârghie prin care să ții legătura cu Cel care te poate salva. Este însă foarte greu să ți-o creezi atunci.
♦Altă cale decât smerenia nu există. Este nevoie de rugăciune, de credință, de fapte bune. Dar, dacă nu avem smerenie, dacă nu avem acea profunzime în a înțelege cele neînțelese, în a ne vedea pe noi nimic și pe Dumnezeu totul, doar ne împiedicăm în propriile noastre idei și concepte, doar mimăm că suntem creștini, lăudându-ne cu ceea ce nu avem. Chiar dacă Duhul Sfânt este în noi, dar, fiind nelucrător, ceilalţi Îl vor huli pe Dumnezeu văzând faptele noastre. Iată un gând pe care aș vrea să vi-l pun la suflet şi pe care îl am de fiecare dată când îl aud pe un om hulindu-L pe Dumnezeu: precis faptele mele sunt de așa natură încât îl fac pe acest om să-L hulească pe Dumnezeu.
♦Cu aceste gânduri aș vrea să pășim în viața duhovnicească, aflându-ne acum la începutul celei de a cincea săptămâni după Rusalii. Chiar dacă este greu, să ne desprindem în acest timp de patimi, de dependență, de robie, ca să mergem spre libertate. Pentru că iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu există altă libertate decât libertatea de a face bine, restul fiind robie”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului (2 iulie 2023)