Aflându-ne în Duminica dinaintea Botezului Domnului, Biserica ne pregăteşte, ca de obicei, pentru marele Praznic al Arătării sau Botezului Domnului la Iordan. De altfel, însuşi Praznicul este o pregătire, pentru că orice slujbă ne pregăteşte pentru următoarea slujbă, aşa cum şi viaţa aceasta nu este altceva decât o pregătire pentru viaţa veşnică. Pregătindu-ne astfel pentru acest Praznic al Epifaniei, al Arătării Domnului, se cuvine să subliniem faptul că Dumnezeu împărăţeşte prin frumuseţea prezenţei Sale. Dumnezeu stăpâneşte umplându-ne de plinătatea vieţii Sale. Împărăţia lui Dumnezeu este prezenţa Lui în mijlocul nostru. De altfel, numele lui Hristos, Emanuel, dat de către înger şi prorocit încă din Vechiul Testament, acest lucru înseamnă: Dumnezeu este cu noi. El S-a născut cu un singur scop: să fie cu noi.
Iubiţii mei, dorinţa de a-L avea pe Dumnezeu se află în orice suflet. Setea după Dumnezeu o putem descoperi în viaţa oricărui om, oricât ar fi ea de decăzută. Nenorocirea este că, de multe ori, Îl căutăm pe Dumnezeu acolo unde nu este. Îl căutăm negându-L sau ascunzându-ne de El. Chiar dacă avem o sete şi o foame după Dumnezeu, în acelaşi timp, prin ispita diavolului, avem şi o fugă de Dumnezeu. În subconştientul nostru cel mai degradat, diavolul ne-a inoculat ideea că Dumnezeu nu ne vrea binele, pentru că noi putem fi liberi doar dacă suntem fără Dumnezeu, că putem fi fericiţi doar dacă gustăm dintr-o astfel de libertate şi că noi avem nevoie doar de darurile lui Dumnezeu, nu şi de El. Diavolul ne-a făcut să credem că a fi sub stăpânirea cuiva înseamnă să nu mai avem libertate. Şi toate acestea cu un singur scop: ca să ne stăpânească el. Dar nici măcar atât. Ca să ne pierdem libertatea şi să ne stăpânească nonsensul. Ca să ni se pară că suntem liberi, dar să simţim în acelaşi timp robia. Ca să fim împotriva noastră, împotriva sănătăţii şi a vieţii noastre, chiar împotriva vieţii în sine.
Hristos a spus: „Umblaţi cât aveţi lumină, ca să fiţi fiii luminii”. În momentul în care apare lumina, lucrurile se lămuresc. Ştim încotro ar trebui să mergem, vedem şi calea greşită pe care poate am apucat. Vedem şi drumul care este bătătorit de lucruri sfinte, vedem şi obstacolele din drumul nostru şi nu ne împiedicăm. Începem să vedem valoarea fiecărui lucru şi să ne raportăm corect la el. Viaţa noastră nu se schimbă, ci devine adevărată. Aceasta înseamnă prezenţa lui Dumnezeu.
„Eu sunt Lumina lumii. Cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumină”. Iată Lumina care ne luminează nu numai înţelesurile şi sensurile vieţii, dar ne luminează şi sufletele noastre, în care descoperim multe deformări şi răutăţi, dar şi chipul slavei lui Dumnezeu. Mai mult, descoperim chipul slavei lui Dumnezeu şi în semenul nostru, chiar dacă este sluţit şi îmbătrânit.
Iată sursa bucuriei noastre. Iar bucuria este sursa vieţii şi hrana care ar trebui să ne întreţină. Împreună cu hrana trupului, ar trebui ca zilnic să să ne hrănim şi cu bucuria sufletului. Pentru ca bucuria să fie deplină, trebuie ca nimeni să nu o poată lua de la noi. Dacă poţi vedea în orice om, cu toate urâciunile lui, chipul slavei lui Dumnezeu şi să rămâi cu El, atunci bucuria ta este deplină şi nimeni n-o va putea lua de la tine, nici chiar răutăţile persoanei respective. Iată de ce se spune că Dumnezeu este liber în iubirea Lui – pentru că El ne iubeşte orice am face noi. Cea mai mare libertate ca şi creştin o ai atunci când poţi să iubeşti pe orice om, ar fi el şi orice ţi-ar face. Dar întâi trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât pe tine, ca să-L poţi vedea pe El în tine şi în semenul tău.
Hristos Şi-a început activitatea Sa de mântuire a lumii arătându-Se tuturor la Iordan. Dar nu L-a văzut decât unul singur – Ioan Botezătorul. De ce? Pentru că doar el era pregătit. Însă Ioan L-a arătat şi altora. Dar, mai înainte, Ioan i-a făcut pe oameni să se vadă fiecare pe sine. Aceasta însemna botezul lui Ioan. Priviţi-vă pe voi şi pe urmă o să-L vedeţi şi pe Hristos, Care este totul! Ucenicii lui Ioan L-au urmat pe Hristos pentru că ei au fost astfel pregătiţi. Atunci când Ioan Botezătorul L-a arătat pe Hristos, ei L-au văzut şi L-au recunoscut ca Mesia şi Învăţătorul.
Iată ce înseamnă o misiune împlinită. Ioan Botezătorul n-a avut alte misiuni, doar una singură, dar foarte înaltă, bine pregătită şi bine ţintită: de a-L arăta lumii pe Dumnezeu. Aşa ne pregăteşte şi pe noi Biserica în duminica aceasta, aflându-ne astăzi şi în ajunul Botezului Domnului. Să nu uităm, pregătirea este atât de necesară, încât, aşa cum am spus, însăşi sărbătoarea devine o pregătire pentru următoarea sărbătoare, ca să Îl vedem pe Dumnezeu, să ne împărtăşim şi să ne unim mai mult cu El, până în veşnicie. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica dinaintea Botezului Domnului (5 ianuarie 2020)