♦Marele Praznic al Naşterii Domnului îl trăim cu bucurie, pe măsura pregătirii noastre. Însă, deși omenirea a fost pregătită în vederea venirii lui Hristos, El i-a surprins pe toţi. Chiar dacă a venit la plinirea vremii, după ce Dumnezeu a trimis oameni care să-L vestească și să pregătească poporul, omenirea a fost surprinsă. Pe cei ce s-au străduit să se pregătească, deşi au simţit că nu sunt vrednici, Dumnezeu i-a surprins căutând spre smerenia lor, aşa cum însăşi Preacurata Fecioară Maria a exclamat: „că iată a căutat spre smerenia roabei Sale”. Pentru alții, surpriza a fost neplăcută. Arhiereii şi cărturarii au fost chemaţi de Irod să îi spună când, unde şi în ce fel va veni Mesia cel aşteptat. Dar toate aceste veşti nu i-au adus bucurie lui Irod, ci, dimpotrivă, l-au tulburat atât pe el, cât şi pe tot Ierusalimul.
♦Cum putem noi, iubiţii mei, să ne pregătim în așa fel, încât să fim plăcut surprinşi de venirea Domnului? Dumnezeiescul nostru Învăţător arată că cel care se pregăteşte, când va face totul, să se numească slugă netrebnică. Când le faci exact cum trebuie, să socoteşti că doar de acum încolo începe lucrarea mântuirii și a îndumnezeirii tale. Calea este atât de strâmtă, încât nimeni nu încape pe ea. Şi totuşi, Hristos ne porunceşte să ne silim, pentru că altfel nu dobândim mântuirea. Păi, dacă nu încăpem, cum să ne silim?
♦Să ne gândim numai la ce înţelegem noi prin Întrupare. Ni se pare foarte simplu la început: S-a născut un Prunc, sfânt, frumos, desăvârşit. Dar S-a născut de la Duhul Sfânt, ceea ce este de neînţeles. Este taină. S-a născut și din Fecioară. Mai mult decât de neînţeles. Atunci cum să ne silim, dacă nu putem înțelege? Să ne silim ca să Se nască şi în noi, în viaţa noastră, la nivelul minţii noastre. Mai întâi să ne smerim cu mintea şi să primim taina. Apoi, după ce gândul se statorniceşte în minte și ne supunem cu totul mintea Cuvântului lui Dumnezeu, El Se va coborî în inimă şi aşa vom înţelege cele de neînţeles, pentru că ele se petrec în noi. Unde? În smerenia și în silinţa noastră.
♦Iată cheia accesului nostru la Împăratul împăraţilor și Domnul domnilor. Dar, deşi suntem chemaţi să devenim dumnezei, noi nu putem să fim nici măcar oameni de omenie. Nu putem fără ajutorul Lui. De aceea, Mântuitorul nostru spune: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu. Când facem tot ceea ce ne este cu putinţă şi vedem că toată această putinţă a noastră este o neputinţă, atunci urmează harul. Acesta este şi motivul pentru care suntem în această noapte în biserică: ca să-L aşteptăm și să-L întâmpinăm pe Hristos. Pentru că El S-a născut în miezul nopţii, a înviat în miezul nopţii și va veni a doua oară tot în miezul nopţii. Ne este greu, aproape cu neputință, fiind o silinţă peste puterea omului, dar nu o facem în fiecare zi. Acum avem toate şansele să ne vedem neputinţa.
♦Dacă ne smerim, dacă reuşim să ne supunem mintea şi inima, dacă ne stoarcem sufletul şi trupul înaintea lui Dumnezeu, cu siguranţă că El ne va da har. Același har pe care l-au primit păstorii şi magii de la răsărit. Gândiţi-vă că acești crai, fii de împărați, au călătorit aproape doi ani, trecând de toate obstacolele. Cât au fost ei de puternici, având caravana lor cu slugi, sclavi, chiar ostaşi care să-i apere, și totuși, după atâta timp ajung aproape în Ierusalim și pierd urma stelei. Câtă umilinţă! Pentru ca apoi, smerindu-se ei, să li se descopere taina. Unde? Într-un Prunc culcat în braţele Maicii Sale.
♦Iată, dragii mei, ce ne oferă sărbătoarea de astăzi. Căci Hristos Se descoperă şi Se oferă în măsura în care noi Îl descoperim şi ne oferim Lui. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Nașterii Domnului – 24 decembrie 2019