Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt cinstiţi pe 21 mai, aceasta fiind socotită ziua în care Împăratul Constantin a fost botezat, într-una din zilele următoare mutându-se apoi la ceruri. El a fost considerat de către Biserică întocmai cu apostolii căci, „ca şi Pavel, nu de la oameni a primit chemarea”, cum spune troparul sărbătorii. Chemarea lui a fost ca oarecând a Sfântului Apostol Pavel pe drumul Damascului, motiv pentru care s-a şi citit la Sfânta Liturghie pericopa apostolică în care Apostolul Pavel aduce mărturie despre convertirea sa şi despre relaţia sa cu Hristos.
Aşa cum Sfântul Apostol Pavel a fost chemat de Hristos pentru a propovădui neamurilor, lărgind vestirea Evangheliei de la cei tăiaţi împrejur spre toate neamurile pământului, la fel şi marele Constantin, prin Edictul de la Milano, dar şi prin toată activitatea sa, a pus împărăţia romană la picioarele lui Hristos, oferind şansa mântuirii întregii lumi civilizate de atunci. Împăratul Constantin realizează cum trebuie să fie înţelegerea socială a învăţăturii lui Hristos sau, mai precis, conştientizează urmările vieţii creştine în viaţa socială. Prin Edictul de la Milano, el nu numai că recunoaşte credinţa creştină, ci socoteşte ca aceasta să devină religie de stat, ca una ce poate să unească în alt chip popoarele şi oamenii. Chiar dacă el îşi păstrează toată autoritatea imperială prin construirea unei noi capitale, transformând un orăşel de pe malul Bosforului într-o capitală imperială care îi va purta numele, Constantinopol, după modelul Romei, totuși pune la picioarele lui Hristos împărăţia sa, iar ca împărat în această nouă capitală îl aşază pe Hristos. Deşi se va boteza doar înainte de moarte, viaţa lui o pune în slujba lui Hristos şi mai ales în slujba Bisericii lui Hristos. Aşa reuşeşte marele Constantin să reunească întregul imperiu pe o altfel de temelie. Imperiul, care era în pericol să se destrame, va dăinui încă o mie de ani cu temelia pusă de el.
Sfântul Apostolul Pavel spunea că „pe cine iubeşte Domnul îl ceartă şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte”. Prin certare şi prin bătaie, Hristos cere ceva de la noi: să avem în atenţie cum ne raportăm la El şi cum cultivăm relaţia cu El. În acest sens, iată că Împăratul Constantin ne este model. Sigur, era împărat roman. El nu numai că a participat la foarte multe campanii de luptă, dar şi multe intrigi le-a înăbuşit sângeros. Pentru pacea din imperiu a intervenit chiar şi în Biserică, trimiţându-i în exil odată pe arieni, mai târziu pe ortodocşi, pe marele Atanasie, cel mai de temut duşman al arienilor. Însă Împăratul Constantin avea o relaţie de supunere totală faţă de Hristos. Toată viaţa s-a socotit un catehumen, adică unul ce se pregătea pentru Botez. El, care a condus primul Sinod Ecumenic în 325, care a construit atâtea biserici, care a schimbat faţa imperiului, punându-l la picioarele lui Hristos, socoteşte tot timpul că este încă nepregătit pentru întâlnirea cu Domnul. Simţindu-se slăbit, la numai 65 de ani se retrage în Nicomidia şi acolo, în rugăciune, post şi pregătire duhovnicească, primeşte Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie. A lepădat straiele împărăteşti şi, până la moartea care n-a întârziat mult, a purtat doar cămaşa albă a Botezului.
Este drept că majoritatea dintre noi am fost botezaţi în copilărie şi nu am simţit statutul de catehumen. Căderi am avut fiecare dintre noi, dar nu am luat-o de la început după fiecare cădere, aşa cum ne cere Biserica. Îndreptăţirea noastră, mulţumirea de noi înşine, atitudinea revendicativă faţă de Dumnezeu – nu doar că ne ţin departe de Hristos, dar ne fac duşmani ai Lui şi duşmani nouă înşine. A fost un favor că am primit botezul din copilărie, însă, dacă am căzut, calea pe care trebuie să mergem este cea de la uşa bisericii spre sfântul altar. Ca paşii noştri să fie siguri, trebuie să fie foarte mici. Câţi dintre noi, venind spre altar, am ştiut ce facem? Câţi dintre noi, ajungând în mijlocul bisericii, am simţit chemarea crucii? Câţi dintre noi, atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine, am băut mai înainte paharul pe care Hristos l-a băut? Câţi dintre noi am văzut mulţumirea nu în noi, ci în Sfânta Euharistie, care este Sfânta Mulţumire? Câţi dintre noi ne sprijinim pe Hristos şi nu pe noi înşine? Iată la ce întrebări ar trebui să răspundem fiecare dintre noi. Tocmai de aceea până astăzi au rămas cuvintele cu care părintele ne cheamă să ne împărtăşim: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!”
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena – 21 mai 2020