♦Ne mai despart două săptămâni şi câteva zile de marele Praznic al Naşterii Domnului, următoarele două duminici fiind închinate Strămoşilor și Părinților Domnului nostru Iisus Hristos. Până acum, aşa cum am ţinut să subliniez încă dinainte de începutul Postului Naşterii Domnului, Biserica ne-a avertizat să avem grijă cum chivernisim lucrurile materiale, pentru că ele pot deveni pagubă pentru noi, cel puţin din punct de vedere duhovnicesc. Nu a fost aşa dintru început. Dumnezeu a socotit ca toate acestea nu numai să ne fie de folos trupului, ci, mai mult, să ne ajute şi sufleteşte, nu înlocuind viaţa duhovnicească cu una materială, ci transformând cele materiale în lucruri duhovniceşti. Altfel, omul care nu se preocupă de cele duhovniceşti devine materialist în modul cel mai neaşteptat, chiar dacă el nu şi-a pus în gând aceasta sau chiar dacă nu are nici posibilităţi materiale.
♦În momentul în care nu suntem preocupaţi de cele duhovniceşti, viaţa aceasta materială ne copleşeşte și ne înconvoaie. Evanghelia de astăzi ne prezintă, într-un fel, şi un astfel de fapt. Viaţa a încovoiat-o pe această femeie atât de mult, încât nu mai putea privi în sus nicidecum din punct de vedere trupesc, sigur, nu duhovnicesc. Pentru că, din punct de vedere duhovnicesc, tocmai acolo era salvarea.
♦În mai multe rânduri am putut observa, chiar şi în acest post, că Mântuitorul a săvârșit minuni nu numai la cererea persoanei bolnave, nu numai la mijlocirea părinţilor sau a prietenilor, cum a fost cazul celui coborât prin acoperiş de patru bărbaţi a căror credinţă L-a mișcat pe Hristos, ci și din proprie iniţiativă. Așa a fost atunci când a trecut Lacul Ghenizaretului în ţinutul gherghesenilor, pentru a tămădui doi îndrăciţi, şi, nu mai puţin important, când o tămăduieşte pe această femeie gârbovă, fără ca ea să o ceară.
♦Însă un lucru este esenţial în aceste două tămăduiri. Demonizații din ţinutul gherghesenilor, deși nu L-au rugat pe Hristos să-i vindece, totuși se străduiau cât puteau să vină în calea Lui. Cât poate un îndrăcit să mai facă? Însă și acel puţin contează. Oamenii aceia nu mai făceau ce voiau ei, erau stăpâniţi de satana, şi totuşi, chiar şi într-o astfel de stăpânire atât de agresivă, Dumnezeu le păstrează o libertate. În ei mai exista o fărâmă de conştiinţă. Ştiau că acolo va fi mântuirea lor. Şi la cei mai mari atei, atunci când au probleme, apare o mică lumină a conştiinţei și aceasta este de multe ori şansa lor de convertire, de a se întoarce la Dumnezeu, șansa lor de a se echilibra, ajungând să cunoască adevărul.
♦La această femeie gârbovă, lucrurile sunt însă mai fireşti. Hristos o găseşte sâmbăta. Unde? În biserică. Aceasta a fost şansa ei. Ea nu a trebuit să facă nimic, decât să fie acolo. Era o credincioasă care frecventa biserica. Şi nu întâmplător. Era femeie. Poate au mai fost şi bărbaţi gârbovi, dar ea le reprezintă pe multele femei din biserică, nu numai de acum, ci din toate timpurile. Femeile sunt mai evlavioase. Da, se spune, și nu ştiu cât este de adevărat, că evlavia lor este mai subţire, fiind mai multă. Ştim un lucru clar în ce priveşte puterea evlaviei şi a credinţei: pe iconostas, lângă Hristos şi cu Hristos, o avem pe cea care ne dovedeşte, tuturor celor născuţi pe pământ din femeie, că este exemplu de credinţă şi de evlavie. Credinţa şi viaţa religioasă a Maicii Domnului au ajuns la aşa nivel, încât ea a putut să devină Maica lui Dumnezeu. De aceea, să nu dispreţuiţi niciodată evlavia femeii!
♦Hristos nu S-a uitat de data aceasta la neputinţa femeii și nu I S-a făcut nici milă de ea. În mod firesc, Hristos a lucrat în casa Tatălui Său aşa cum se cuvenea să lucreze. Femeia nici măcar glasul nu şi l-a ridicat. Spatele nu putea să-l ridice, capul, la fel, nu-l putea ridica, dar nici măcar glasul ei nu s-a auzit să ceară ceva. Dar în inima ei se ruga. Ea era prezentă cu totul acolo. Fiind încovoiată, era adunată în gândul la Dumnezeu. Şi a fost suficient ca Hristos s-o vadă, s-o asculte şi s-o tămăduiască. Acest gând ar trebui să fie suficient pentru noi toţi ca să nu lipsim vreodată de la biserică și să fim aici în fiecare zi de duminică şi de sărbătoare. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXVI-a după Rusalii – Tămăduirea femeii gârbove (8 decembrie 2019)