♦Aflându-ne la praznicul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, încercăm să-i înţelegem viaţa şi trăirea, să-i descoperim sfinţenia şi prin aceasta să Îl descoperim pe Dumnezeu, Care Se revelează minunat în sfinţii Lui. An de an aţi auzit descriindu-se viaţa lui. Aş vrea ca în această zi să vă pun în suflet un lucru foarte important pentru mine şi cred că pentru fiecare dintre dumneavoastră, anume ce trebuie să căutăm la un sfânt şi cum să ne folosim de viaţa lui. Pentru aceasta, aş vrea să vedem ce l-a determinat pe acest sfânt să se apropie atât de mult de Dumnezeu.
♦Sfântul Dimitrie a ajuns încă din tinereţe la împlinirea sa materială, intelectuală şi socială, fiind guvernator sau voievod al cetăţii Tesalonicului. De tânăr a ajuns la acest statut şi totuşi viaţa lui era încă în căutare, în scurt timp ea devenind o descoperire a lui Dumnezeu, pentru sine şi nu mai puţin pentru cei ce erau împrejurul lui. Chiar dacă la prima vedere, aşa cum a spus Domnul, nu putem să slujim la doi domni şi nici nu trebuie să împăcăm lucrurile acestea, totuşi Dumnezeu ne-a sădit în această lume şi ne-a chemat să ne facem datoria faţă de ea, adică atât faţă de viaţa trupească, cât şi faţă de suflet şi de relaţia noastră cu Dumnezeu.
♦Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a evidenţiat prin această slujire, însă, aşa cum se întâmplă multora dintre noi sau poate tuturor, la un moment dat a trebuit să dovedească cui slujeşte. Oare putem să slujim în acelaşi fel şi lui Dumnezeu, şi lumii acesteia? Şi sufletului, şi trupului? Am înclina să spunem că ar trebui s-o facem. Mântuitorul a lămurit lucrurile chiar în ceea ce-l priveşte pe cezar sau pe marele împărat care avea stăpânire şi peste aceste cetăţi: „Daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.
♦Iubiţii mei, taina vieţii Sfântului Dimitrie şi a fiecăruia dintre noi constă în a şti să dăm cezarului cele ce sunt ale lui şi nu cele ale lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu să-I dăm cele ce I se cuvin Lui. Restul nici nu ni se cere. E chiar periculos să dai sufletului cele menite trupului. Mântuitorul numeşte aceasta „nebunie”. „Nebune”, îi spune El celui care se adresează sufletului său astfel: „Suflete, mănâncă, bea, veseleşte-te, acum ai multe bunătăţi”. Este o mare înşelare. Iată un lucru de care ar trebui să ţinem seama în fiecare zi şi în fiecare clipă.
♦Veţi zice că noi nu mai avem un cezar. Ba da, cezarul este trupul nostru. Din punct de vedere omenesc sau pământesc, el este stăpânul. Problema este ca acest cezar, trupul nostru, să primească numai cele ce sunt ale lui. Toate acestea însă se pot întâmpla doar dacă sufletul poate să conducă. Hristos însă nu numeşte sufletul nici împărat, nici cezar, nici voievod, nici despot, deci nu-l socoteşte stăpân, pentru că sufletul nu poate fi stăpân. El este făcut de Dumnezeu ca să slujească. Chiar şi propria lui mântuire se împlineşte în slujire. Slujindu-L pe Dumnezeu şi pe aproapele, ne mântuim. Dar ce înseamnă a ne mântui? A ne pregăti sufletul pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
♦Dragii mei, nici împărăţia nu este a noastră, chiar cea în care ne dorim să fim veşnic fericiţi, ci este a lui Dumnezeu. De aceea El este Împăratul, iar noi suntem slujitorii Lui. E drept că Hristos ne ridică de la statutul de slujitori la cel de fii ai Aceluiaşi Părinte. Ne face fraţi ai Lui, ridicându-ne de la statutul unor făpturi create după chipul lui Dumnezeu la cel de dumnezei după har. Şi cum ne ridică? Prin slujirea noastră, apropiindu-ne de El. Nu pentru că Hristos ar avea nevoie să fie slujit de noi, ci pentru că noi avem nevoie să-I slujim Lui. Şi nu pentru că ar vrea să ne smerească într-o formă opusă împăratului, ci pentru că El Însuşi este într-o slujire absolută faţă de Tatăl şi aşa devine Împărat, slujind. Hristos lămureşte aceasta atunci când spune: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”.
♦Iată un lucru pe care l-a avut în vedere Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi pe care trebuie să-l avem în vedere şi noi. Iată de ce a reuşit el să fie stăpân şi, în acelaşi timp, slujitor. Nu numai sufletul trebuie să înveţe să stăpânească slujind, ci şi trupul. Căci numai trupul unui om care se supune sufletului este stăpân pe sine şi astfel poate fi stăpân şi peste alţii. Acesta este, în linii mari, conturul unui sfânt. Lucrând în acest sens, omul ascultă de Dumnezeu şi stă în preajma Lui, devenind tot mai asemănător cu El, crescând şi sfinţindu-se din treaptă în treaptă, prefăcându-se „în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir – 26 octombrie 2019