♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, a cărui viaţă ne dovedeşte că şi creştinii din zilelor noastre sunt chemaţi să răspundă aceloraşi încercări prin care au trecut cei care au trăit în urmă cu o mie sau două mii de ani, cunoscând aceeaşi formă de mântuire şi de îndumnezeire. Deşi a trăit într-o ţară ocupată de musulmani, cele mai multe prigoniri ale Sfântului Nectarie au fost de la ai săi, şi nu numai de la credincioşi, ci chiar şi de la slujitorii Altarului. Aceasta înseamnă că, pentru mântuirea noastră, avem nevoie să îndurăm multe atunci când trebuie să dezlipim de noi un lucru nu neapărat păcătos, dar care s-a lipit de noi mai mult decât trebuie. Aşa sunt, spre exemplu, lucruri materiale, chiar spirituale, cum ar fi cultura noastră, de care am ajuns să facem şi noi atât de mult caz, sau oameni dragi nouă, pe care poate că i-am iubit mai mult decât pe Dumnezeu. Pentru ca dezlipirea să nu îi rănească pe ei, Dumnezeu rânduieşte ca să ne rănească ei pe noi. Ne dăm seama, la un moment dat, că nu ne putem alipi mai mult de Dumnezeu, că ne oprim în urcuşul nostru duhovnicesc sau, mai mult, că începem să scădem. Nu trebuie să avem duşmani, pentru că potrivnici ne pot fi chiar casnicii noştri. Viaţa Sfântului Nectarie ne ajută să înţelegem că toate acestea nu sunt părăsiri ale lui Dumnezeu, ci apropieri ale Lui, sau, mai bine zis, şanse de a ne apropia noi de Dumnezeu. Nu este uşor, mai mult, este chiar imposibil să trăim astfel, de aceea a striga către Dumnezeu să ne ajute este încă un prilej de a creşte duhovniceşte. A vedea că suntem neputincioşi să ne iubim vrăjmaşii este un prilej de a ne lepăda de noi înşine şi de a ne pune toată nădejdea în Dumnezeu şi în Maica Lui Preasfântă.
♦Pe Sfântul Nectarie îl simţim parcă aproape de noi, cei care ne-am născut în secolul trecut, pentru că stilul nostru de viaţă seamănă cu al lui. Dacă simţim că trăim sub ocupaţie, să ne gândim că aceasta o trăia şi el. Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu nu s-au poticnit de astfel de lucruri, nu şi-au căutat scuze, cu atât mai mult cu cât ajungeau să fie prigoniţi chiar de apropiaţii lor. Dimpotrivă, ei şi-au ridicat mintea la Dumnezeu şi au strigat: Doamne, nu pot dacă nu mă ajuţi! Vreau să fiu al Tău în orice condiţii! Şi, iată, Sfântul Nectarie a trăit o viaţă de martir, chiar dacă nu şi-a vărsat sângele ca un martir, începând cu sărăcia copilăriei şi până la moarte. A purtat un cancer, o boală pe care la alţii a vindecat-o cu rugăciunile lui, atât cât a fost în viaţă, cât şi după ce a murit. Toate aceste încercări însă i-au fost de folos, pentru că le-a primit ca de la Domnul. De aceea a putut şi el spune, ca şi Apostolul Pavel: Între mine şi voi, oameni, sau materie, sau orice ar fi pe lumea aceasta, este Iisus Hristos răstignit.
♦O astfel de răstignire a vieţii noastre trebuie să înceapă cu mintea. Dacă începem să gândim aşa, ne apropiem de Dumnezeu cu mintea noastră, iar în acel moment ea se curăţeşte de alte gânduri. Atunci şi inima este aproape de Dumnezeu şi Îi simţim iubirea Lui: atunci când ne ceartă, El ne iubeşte; atunci când ne bate, El ne ia în braţe şi ne primeşte. Şi începem să spunem şi noi ca Hristos: Cu dor doresc să mă botez cu acest botez al crucii. Altă cale nu există, iubiţii mei. Ori în război, ori în pace, ori în lipsuri, ori în îndestulare, ori în sănătate, ori în boală, nu există altă cale decât asumarea crucii.
♦Sfântul Nectarie şi-a asumat atât de mult crucea pe care Dumnezeu i-a dat-o, încât era socotit ca un dumnezeu pe pământ. Atât de mult s-a identificat cu Hristos, încât cei din vremea lui îl socoteau ca un Mesia. Iată de de ce e atât de importantă viaţa Sfântului Nectarie, care nu a trăit mult, dar totuşi suficient ca să se desăvârşească. Este o viaţă trăită frumos, pentru Dumnezeu, o viaţă prin care omul s-a putut alipi de Domnul. O astfel de viaţă îşi deschide porţile şi pentru noi. Avem toate condiţiile să ne mântuim, mai ales că Îl avem pe Domnul şi îi avem şi pe sfinţii, începând de la apostoli şi de la cei din primul mileniu creştin, până la ultimii martiri sau ultimii sfinţi pe care poate i-am cunoscut şi noi.
♦Atât de mult seamănă viaţa Preasfinţitului Vasile cu viaţa Sfântului Nectarie! Şi atât de mult l-a iubit Preasfinţitul Vasile pe Sfântul Nectarie! El i-a adus Moaştele la Centrul de îngrijiri paleative din Cluj, care poartă numele Sfântului Nectarie şi pe care l-a ctitorit. Această cruce frumoasă, dar pe care, este drept, noi o vedem urâtă, ne cheamă pe fiecare, în primul rând să o înţelegem cu mintea, apropiindu-ne de Domnul, şi apoi s-o înţelegem şi cu inima. Şi o inimă înţelegătoare este în stare să strige mereu către Domnul, cerându-I ajutorul.
♦De aceea, astăzi, o dată cu cinstirea Sfântului Nectarie, vreau să cinstesc şi memoria Preasfinţitului Vasile, sfântul nostru contemporan, atât de aproape de noi, care pe braţe ne-a purtat şi ne poartă şi azi în rugăciunile lui. Poate unii l-au cunoscut numai după ce s-a mutat la Domnul, dar nădăjduim, cu mila lui Dumnezeu, ca, aşa cum Sfântul Nectarie a devenit o binecuvântare pentru popoarele şi pentru locurile în care au ajuns Sfintele lui Moaşte, despre care se spune că sunt împrăştiate în toată lumea, şi Preasfinţitul Vasile să fie o binecuvântare, aşa cum este deja pentru mulţi dintre noi. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Praznicul Sfântului Ierarh Nectarie – 9 noiembrie 2022