♦Prin Evanghelia ce se citeşte astăzi, Hristos ne face să participăm nu la o vindecare, ci la o înviere, mai precis la moartea şi învierea unei copile, fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum. Acesta se apropie de Hristos şi-L roagă să vină în casa lui şi să Se atingă de fiica lui, care este bolnavă, pentru ca ea să se vindece. Hristos îl ascultă, chiar dacă Iair are altă abordare decât sutaşul care era tot din Capernaum şi care I-a cerut lui Hristos ca doar prin cuvânt să alunge boala din sluga sa. La prima vedere ni se pare însă că Hristos îi răspunde prea târziu lui Iair, însă apoi o înviază pe copilă.
♦Oare ce înţelegem noi prin moarte şi prin înviere? Dacă la înviere nu participăm, iată că luăm parte la foarte multe înmormântări şi unii dintre noi am avut ocazia să vedem oameni murind. Un om poate să treacă în altă lume dintr-o clipă în alta. Nu el decide dacă şi când vrea să plece, ci pleacă. Oare este un lucru misterios? Nu cred că ar trebui să fie misterios. Noi îl facem să fie aşa, dar el este atât de comun. Orice din viaţa noastră ar putea să nu ni se întâmple, însă de un lucru suntem siguri că ni se va întâmpla: moartea. Pe cât suntem de siguri că vom muri, pe atât suntem de nesiguri în a căuta să înţelegem ce înseamnă moartea, ca să nu mai vorbim despre înviere.
♦Iubiţii mei, moartea şi învierea sunt două momente opuse. Viaţa şi moartea se anulează reciproc şi totuşi ele fac parte din viaţa noastră. În Epistola către Efeseni din care s-a citit în Apostolul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu uneşte contrariile prin cruce: „Ca întru sine pe amândoi să-i împace într-un trup prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia”. Nu numai că îi uneşte pe cei tăiaţi împrejur cu cei netăiaţi împrejur, dar Îl uneşte pe Creator cu creaţia, Îl împacă pe Dumnezeu cu omul. De ce omul şi Dumnezeu se exclud? Hristos spune clar că nu are nimic din stăpânitorul acestei lumi. În Hristos nu era păcatul, dar în om este păcatul. Chiar dacă viaţa omului este de o singură zi, aşa cum spune Iov, ea nu este fără păcat. Iată de ce omul şi Dumnezeu se exclud. Atunci cum se pot uni Cel necreat cu ceva creat? Iată cum: prin cruce, prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu, în care se află moartea şi învierea. Pentru că, dacă n-ar fi înviat, Hristos n-ar fi murit. Şi dacă Fiul lui Dumnezeu nu ar fi murit ca Om pe cruce, nu ar fi înviat ca Om.
♦Aceasta este taina pe care Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae o dezvoltă atât de mult, arătând că, în Occident, accentul catolicilor a fost pe Cruce, pe Jertfă, pe când, în Răsărit, Sfinţii Părinţi vorbesc despre Învierea care are loc în mormânt. Pentru că, spune Părintele Stăniloae, viaţa se afla în moarte. În mormânt se afla Hristos mort. Ucenicii L-au îngropat pe Hristos mort, dar şi pe Hristos cel viu, Cel ce era viaţa.
♦Iubiţii mei, una dintre cele mai mari primejdii ale omenirii este să-L scoată pe Dumnezeu din calcul, excluzând prezenţa Lui din viaţa noastră. Diavolul nu vorbeşte niciodată de nefericire, ci el vorbeşte chiar în rai de îndumnezeirea omului: „Dacă veţi mânca din pomul cunoştinţei, veţi fi ca Dumnezeu”. Până şi ideologiile lumii moderne şi contemporane se înfruptă din gândirea creştină. Singurul lucru pe care îl doreşte diavolul din toată inima este să-L excludă pe Dumnezeu: „Nu vezi că poţi singur?” Pe când Hristos ne spune clar: „Fără Mine nu puteţi”. Da, omul încearcă şi i se pare, la prima vedere, că şi reuşeşte, însă îi lipseşte un îngredient esenţial: moartea. Apostolul Pavel spune: „Mor în fiecare zi”. Acea moarte, în care, dacă accepţi prezenţa lui Dumnezeu, tu ca persoană aproape că dispari, dar de fapt te regăseşti în planul lui Dumnezeu. Dispare numai părerea sau ispita că eşti cineva. N-avem curajul să ne recunoaştem cum suntem. Aşa cum un om murdar n-are curajul să vină la lumină. Omul care reuşeşte să-şi depăşească acest statut al minciunii simte un alt gust al vieţii. Cel care moare astfel nu se mai teme de moarte, pentru că trăieşte viaţa adevărată în acea moarte.
♦Iată cât de important este să învăţăm să murim. Iată de ce Apostolul Pavel spune: „Mor în fiecare zi”. De ce? Ca să trăiască. Aşa ne împărtăşim noi de lumina cea necreată, de harul Duhului Sfânt. Şi aceasta nu numai după ce omul a căzut în păcat. Fiul risipitor a avut un frate care a rămas acasă şi nu s-a împărtăşit. Omul trebuia să înveţe să moară tot timpul. Crucea lui Hristos era înfiptă în mijlocul raiului. Acolo era pomul vieţii, dacă vreţi, şi pomul cunoştinţei. Chenoza Fiului lui Dumnezeu, golirea, nu moartea, era la îndemâna omului. Omul trebuia să facă acelaşi lucru zilnic, continuu, ca să aibă viaţă, înfruptându-se pe deplin din pomul vieţii. Iată de ce tot amintesc cuvintele Părintelui Cleopa: „Împărtăşania nu este ciorbă”. Nu, ea este moarte şi înviere. Dacă tu nu reuşeşti să te goleşti de tine, nu are unde să încapă Hristos. În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae are mai multe citate din Sfânta Scriptură unde Hristos spune: „Cel care voieşte să-şi mântuiască sufletul îl va pierde”. Ce înţelegem prin aceasta? Că „cel care îşi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va dobândi”. Şi iarăşi: „Cel ce se înalţă pe sine se va smeri. Şi tot cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”. Înălţarea, spune el, are loc în smerenie.
♦Aşa cum Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, a fost luat în râs atunci, şi astăzi El este luat în râs. Unii spun că nu înţeleg. Dacă îţi dă cineva o palmă peste obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng. Ce să înţelegem de aici? Oare Evanghelia nu trebuie să fie înţeleasă? Ba da. Tocmai de aceea a venit Hristos să ne explice. Dar cum? Aducându-ne la îndemână viaţa Lui, chiar dacă El a venit din cer şi noi suntem de pe pământ. Dacă ÎI urmăm, noi ne asemănăm Lui. El S-a golit de slavă, noi ne golim de deşertăciune. El a părăsit cerul, noi părăsim pământul. Nu este greu de înţeles. Cred că toţi am înţeles. Dar este greu să murim. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXIV-a după Rusalii – Învierea fiicei lui Iair (27 octombrie 2019)