♦Ne aflăm în perioada Postului Naşterii Domnului, timp oferit nouă de Dumnezeu pentru a învăța să-L primim tot mai adevărat, aşa cum rostim la finalul Sfintei Liturghii: „Dă-ne nouă să ne împărtășim mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”. În această duminică, prima din Post, se citește Evanghelia în care Hristos ne prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, oprindu-se asupra relației noastre cu lucrurile materiale. Sfântul Evanghelist Luca spune, la începutul capitolului 12 al Evangheliei sale, că Hristos, fiind înconjurat de mulţime, de mii de oameni, încât se călcau în picioare, Se adresează întâi ucenicilor. În timp ce îi sfătuiește, este întrerupt de cineva din mulţime, care Îl roagă să facă dreptate între el şi fratele său, în ce priveşte averea lor. Şi atunci Hristos rosteşte această pildă, nu înainte de a-i avertiza pe toți astfel: „Vedeţi să vă feriţi de lăcomie, că viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale!” Apoi le spune această pildă a bogatului căruia i-a rodit ţarina.
♦Este vorba despre un om peste care a picat norocul. Nu se spune că a făcut el mai mult în anul acela, ci ţarina lui a rodit în neştire, aşa cum se mai întâmplă. Ce să facă omul? Să nu adune roadele? Să nu le aşeze în hambare sau să nu lărgească hambarele? Unde a greşit omul acesta, dacă Dumnezeu i-a dat? Observăm că există două etape în această pildă: una în care i-a rodit ţarina şi alta pe care putem să o împărţim iarăși în două, mai întâi gândul său de a strica hambarele şi de a le face mai mari ca să depoziteze în ele bunurile materiale, apoi dorința de a spune sufletului său: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te!”
♦Cuvântul „bunătăți” este tare frumos, dar depinde pentru ce îl foloseşti. Poţi să îl foloseşti şi în sens rău când vezi ceva ce nu este al tău. Bunătățile, chiar și numai la nivelul minții, te pot duce la nebunie, cu atât mai mult când îți şi împlineşti gândul. Bine că Dumnezeu nu l-a lăsat să îl împlinească. Însă nenorocirea a fost aceea că nebunia începea la nivelul minţii. Deja omul delira când își făcea planul, spunând sufletului său: „Ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, mănâncă, bea, veseleşte-te!” Adică ce să mănânce sufletul?! Iată de ce Hristos avertizase înainte că viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale.
♦Omul a fost creat de Dumnezeu să fie fericit veşnic, îndestulându-se nu de bunătăţi, ci de Dumnezeu. Aşa a semănat Dumnezeu în sufletul omului, nu în trupul lui, căci trupul nu rezistă. Aceasta îl măcina pe omul din Evanghelia de astăzi, care avea suflet şi chiar vorbea de suflet. El nici n-a spus ceva despre trupul lui. Poate era un om neputincios, un bătrân, şi el totuşi voia. Sufletul are capacitatea de a fi nesăţios. Aşa l-a făcut Dumnezeu. De ce? Ca să încapă El acolo. Pentru că de Dumnezeu n-o să te saturi niciodată. Problema este că diavolul vrea să nu-L cunoaştem pe Dumnezeu, să nu dăm de El, pentru că atunci n-o să ne mai trebuiască nimic. Dumnezeu a dăruit bogatului aceste daruri, a făcut să prisosească roadele lui atât de mult, i-a dat şi idei cum să administreze acea avere, dar, când omul a început să se adreseze sufletului, a uitat de Dumnezeu. De aici a început nebunia. El ar fi trebuit să spună: Suflete, iată ce bun a fost Dumnezeu cu tine! Întoarce-te spre Cel care ţi le-a dăruit şi Care îţi dăruieşte oricând ce ai nevoie, şi vezi cât de bun este Dumnezeu! Atât. Şi ţi se umple sufletul, apoi iarăşi simţi foamea şi setea după Dumnezeu, şi iarăşi ți se umple sufletul, că Dumnezeu are de unde să-ți dea şi sufletul tău are puterea de a fi însetat şi înfometat după veşnicie. O mică turnură a diavolului: Nu trebuie să te facă să nu mai doreşti, ci să doreşti ce nu trebuie. Şi cu ce? Cu cele ale lui Dumnezeu, că doar El le-a dat. Iată despre ce vrea să-i avertizeze Hristos, de data aceasta, nu numai pe ucenici, ci pe toţi care Îl ascultau.
♦Cât de uşor poate să deturneze diavolul gândurile noastre de la Dumnezeu! Și doar în mintea noastră, nici măcar cu vorbe, folosind chiar lucrarea lui Dumnezeu, cu un suflet însetat şi înfometat de El şi cu bunătăţile pe care El le-a dat, dar pentru trup. Haideți să vă spun un lucru de care să ţineţi seama în postul acesta: Înainte de a merge la magazin după cumpărături, treceţi întâi prin cămară și uitați-vă la ce aveţi și ce mai lipseşte. Notaţi-vă ce aveți nevoie să cumpăraţi şi poate chiar mai amânaţi. Înlocuiți ce aveți nevoie cu un produs pe care îl aveți deja. A, dar veți spune că vi se face poftă de ceva anume. Aşa începe problema, ştiţi, când vă plictisiți de ce aveți în cămară și în frigider. Păi, dacă te-ai plictisit, dă-le săracilor! Nu cumva este de la diavolul, că ţi-e foame de Dumnezeu şi nu ştii unde să te duci? Ia du-te la icoana Maicii Domnului, vezi cum ea a însetat de Dumnezeu şi cum El i-a umplut viaţa, iar cu viaţa ei a umplut viaţa lumii! Săptămâna aceasta sărbătorim o copilă care a lăsat nu numai cămara şi proviziile, ci şi pe părinţii ei, alegându-L pe Domnul. Dumnezeu nu ne cere tuturor acest lucru. Dar măcar să ai o icoană, o candelă, chiar un colţ de rugăciune. Nu zic să te duci acolo de câte ori mergi la frigider, dar măcar, după ce te duci de două-trei ori la frigider, să te duci o dată şi în faţa icoanei. Dumnezeu nu vrea să arunci şi să calci în picioare bunătăţile pe care El ți le-a dat, ci să-I mulţumeşti pentru ele.
♦Dragii mei, omul din Evanghelia de astăzi nu spune cuvântul „mulţumesc”. Arată o nelinişte a sufletului său şi răspunsul pe care el abia aşteaptă să-l dea este: „Mănâncă, bea, veseleşte-te!” Veţi zice că el caută să-şi mulţumească sufletul. Problema cea mai gravă este că niciodată n-o să mulţumeşti sufletul cu lucruri materiale. Foarte des, tot mai des, întâlnim oameni nemulțumiți. Chiar și noi suntem așa. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Este refuzul euharistiei. Un om nemulţumit este un om care refuză mulţumirea. Diavolul reuşeşte să ne pună în suflet o permanentă, o viscerală și ucigătoare nemulţumire. Îmi place să amintesc acest citat din Nicolae Iorga: „Cel mai fericit om este acela ce se mulţumeşte cu ceva mai puţin decât are”. Şi aş completa că soluţia de a te mulţumi cu ce ai sau chiar cu ceva mai puţin este, în primul rând, să nu ceri nimic și să nu aştepţi nimic de la lumea aceasta, ci să primeşti ceea ce ţi se oferă. În al doilea rând, săaştepţi totul de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum aţi auzit, „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit este de sus, de la Părintele luminilor”.
♦Iată cum ar trebui să ne ocupăm de suflet. Iată ce ne propune Biserica în acest post: să avem grijă. Cu această avertizare începe Hristos, „feriţi-vă!”, aveţi grijă să nu vă cuprindă lăcomia după prisosul vieţii acesteia! Ci după ce? După prisosul inimii voastre, care este Dumnezeu. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXVI-a după Rusalii – Predica bogatului căruia i-a rodit țarina (22 noiembrie 2020)