Nu întâmplător prăznuim Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic după Înălţarea Domnului şi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, căci prin această sărbătoare ni se arată ce primează în Biserică şi în relaţia noastră cu Dumnezeu: dreapta credinţă sau adevărul. Pentru noi, Adevărul este Persoană, este Iisus Hristos, Cel care ne-a făgăduit că nu ne va lăsa singuri pe lume, ci că va veni la noi şi va rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Credinţa noastră gravitează în jurul Adevărului-Hristos, avându-L tot timpul ca şi cap al Bisericii, aceasta fiind trupul mistic al lui Iisus Hristos. Prin arătările Sale de după Înviere, Domnul i-a învăţat pe ucenicii Săi ca deja să se raporteze altfel la El. Timp de patruzeci de zile, El le-a dovedit acestora că nu prezenţa Lui fizică îi întăreşte în dreapta credinţă, nu atingerea sau cuprinderea picioarelor îi ajută să creadă mai profund, ci trăirea ucenicilor în Hristos şi a lui Hristos în ucenicii Săi le aduce acestora mai mult decât acea credinţă despre care Apostolul Pavel spune că ea va înceta la a doua venire a lui Hristos. Este mai mult decât credinţă, pentru că este experienţă. Şi este mai mult decât experienţă, pentru că este trăire. De aceea, tot Apostolul Pavel spune: „Viaţa mea este Hristos”. La această trăire ne cheamă Hristos şi pe noi, prin Biserică.
După înălţarea Sa la ceruri Hristos, Dumnezeul nostru, binecuvântându-i pe ucenicii Săi, a rămas cu ei. Care este argumentul în acest sens, dacă El S-a înălţat? Spune evanghelistul: „Şi s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare”. Această bucurie vine din faptul că, de acum, Hristos nu mai este între ei, ci în ei, într-o experienţă mai profundă decât aceea pe care au avut-o timp de trei ani şi jumătate, stând lângă Hristos, Care nu numai le-a mărturisit, dar le-a şi arătat ce înseamnă pentru El, zicând: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Pentru aceasta, exista o condiţie clară: să-I păzească cuvântul Lui. Noi numim cuvântul lui Dumnezeu dreapta credinţă. Toţi cei ce vor crede în cuvântul lui Dumnezeu Îl vor purta în ei pe Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, şi prin Hristos Îi vor avea împreună pe Tatăl şi pe Duhul cel Preasfânt. Mai mult, numele lor va fi scris în ceruri, căci ei vor fi împreună cu Domnul în ceruri, în sânul Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Dacă dreapta credinţă este atât de importantă, veți zice că Împărăţia lui Dumnezeu şi viaţa cu Hristos este rezervată teologilor, celor care studiază învăţătura Bisericii şi care sunt preocupaţi de cunoaşterea lui Dumnezeu. Dar în capitolul 8 din Epistola întâi către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia că iubirea zideşte, pe când „cunoştinţa semeţeşte”. Pe de altă parte, în Evanghelia de astăzi, Hristos spune răspicat, adresându-Se Tatălui: „Aceasta este viaţa veşnică – să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. Vedem deci că este vorba de două cunoaşteri: una care îl face pe om semeţ şi îl doboară, iar alta care duce la Dumnezeu.
Nu putem vorbi despre altă cunoaştere decât cea din trăirea noastră cu Dumnezeu. În Duminica Mironosiţelor aminteam că acestea, deşi aveau trupuri şi erau văzute, se purtau așa încât să fie neglijate şi nevăzute. Astfel au putut ele să-L întâlnească pe Domnul. Tot smerită și nevăzută era şi poziţia Apostolilor, ascunzându-se de frica iudeilor. La acest nivel, Domnul nu numai că Se descoperă, dar vrea să rămână cu noi, căci „celor smeriţi le dă har”, harul vederii lui Dumnezeu şi al trăirii împreună cu El.
Sigur că şi la nivelul minţii trebuie să fim smeriţi. Învăţătura Bisericii se adresează, într-adevăr, minţii omului, dar nu pentru ca acesta să o devoreze sau să o consume într-un mod agresiv. Lumina care ne luminează şi ne încălzeşte are întotdeauna o sursă care se consumă. Când vorbim însă de lumina cea necreată a lui Dumnezeu, aceasta se dăruieşte nouă fără să-şi micşoreze slava. Această împărtăşire a noastră de cuvântul lui Dumnezeu are ca scop şi cuprinderea noastră în el. De aceea, acţiunea noastră de cunoaştere nu înseamnă a cuprinde noi raţiunea lui Dumnezeu, ci a ne lăsa cuprinşi de ea. Cunoaşterea prin credinţă ne duce la a ne cunoaşte chiar şi pe noi, cu atât mai mult pe Dumnezeu. Hristos S-a întrupat cuprinzându-ne şi pe noi. Devenind şi Fiul Omului, El a cuprins în Dumnezeirea Sa şi firea omenească, pentru ca în Dumnezeu să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Căci noi nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu din afară. Aceasta este rătăcirea întregului Occident, dar şi a fiecăruia dintre noi atunci când încercăm să abordăm cunoaşterea lui Dumnezeu doar la nivelul minţii. Dumnezeu Se adresează întregii noastre fiinţe. Dumnezeu Se revelează pe Sine prin noi. Când mă las cuprins de Dumnezeu, încep să-L cunosc pe El, Cel care m-a cuprins, şi încep să mă cunosc şi pe mine. Cum pot să cunosc lumina? Veţi zice că privind din întuneric. Da. Pot să privesc din întuneric razele de afară, dar numai dacă mă cuprind şi pe mine, cu ochii mei care văd. De aceea, nu pot fi absolut în întuneric, ci trebuie să mă las şi eu cuprins de ea.
Îi cinstim pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic pentru că ei au căutat să se supună adevărului şi în mod smerit au spus: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”. Astfel au enunţat adevărurile de credinţă, mărturisite de Biserică dintotdeauna, Oricine caută să schimbe o cirtă sau o iotă, cum spune Hristos, va fi anatema, adică va cădea din har. De aceea, Apostolul ce s-a citit astăzi din Faptele Apostolilor, capitolul 20, începe cu aceste cuvinte aproape înfricoşătoare: „Luaţi aminte la voi înşivă şi la turma peste care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câştigat-o cu scump sângele Său!” Întru această emoţie aşteptau ucenicii, după Înălţarea lui Hristos, ca să Se pogoare Duhul Sfânt şi să le descopere tot adevărul, să le dea putere şi să-i conducă, iar nicidecum să nu se ia după mintea, raţiunea sau logica omenească.
De aceea, numai omul care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, numai cel care vrea să afle Adevărul va gusta din libertate. Căci omul care vrea să fie liber cu adevărat va căuta să se facă rob al lui Hristos, să se lase cuprins de lumina harului, de Adevăr, să se lase cucerit de Dumnezeu, ştiind că prin credinţă va cunoaşte Adevărul şi Adevărul îl va face liber. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a VII-a după Paşti – A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (9 iunie 2019)