Părintele Ioan: Umilinţă şi nădejde

♦De ce se citeşte Evanghelia Cananeencei în perioada aceasta care ne pregăteşte, într-un fel, pentru Postul Mare, chiar dacă acesta este încă departe? În primul rând pentru că noi, credincioşii, am fost învăţaţi de Biserică să nu ne amestecăm cu cei care nu cred în Hristos, din acelaşi motiv prezentat astăzi, și anume că astfel ni se slăbeşte credinţa. Apostolul Pavel spunea răspicat: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi şi voi fi vouă Tată şi voi Îmi veţi fi Mie fii şi fiice!” Astfel, citând din Vechiul Testament, el arăta că rămâne valabilă această atitudine. Şi atunci ce căuta Hristos printre ei? Veţi zice că El era pregătit să facă misiune printre păgâni, pe când noi, nu. Trebuie să ai binecuvântarea Bisericii ca să te duci și să faci o astfel de misiune. Şi, înainte de a-ţi da binecuvântare, Biserica te pregăteşte, adică te învață ce trebuie să știi pentru misiunea ta şi te întărește.

♦Totuşi, în fața acestei femei păgâne, Hristos exclamă: „O, femeie, mare este credinţa ta!” Şi cuvintele ce urmează sunt cutremurătoare: „Fie ţie cum voieşti!” Acest lucru nu l-a spus Hristos niciodată, decât aici. Noi Îi spunem lui Dumnezeu-Tatăl: „Fie voia Ta!” Dar este cutremurător ca Dumnezeu să îi spună omului: „Fie voia ta!” Iubiţii mei, cum a ajuns femeia la acest nivel? De ce ucenicii Domnului, de ce iudeii, în general, de ce noi toţi, care suntem creştini botezaţi, nu am ajuns la acest nivel duhovnicesc? Vedem pe bună dreptate că nu ni se face voia. Noi vrem într-un fel şi Dumnezeu face altfel. Noi cerem ceva şi nu ni se împlineşte. Pentru că așa spune Hristos: „Nu ştiţi ce cereţi”. Deci, dacă cerem rău, Dumnezeu nu are cum să ne facă voia.

♦Ce s-a petrecut acolo? Ca să înțelegem, să lămurim mai întâi relaţia dintre iudei şi păgâni. Este corectă sau nu? Dar relaţia dintre noi, ortodocşii, şi ceilalţi cum trebuie să fie? Sau, mai simplu, cum ar trebui să ne purtăm cu cei care nu sunt ortodocşi? Dumnezeu ne spune clar să ne osebim de cei care nu cred în El sau de cei care cred în mod strâmb și nu au dreapta credinţă. Problema se pune de ce trebuie ca noi să ne ferim de aceștia? Vă puneţi întrebarea aceasta? Nu, pentru că răspunsul este umilincios. Dumnezeu ne cere să ne separăm pentru un singur motiv: suntem slabi şi ne contaminăm. Pe când noi ne separăm de ei crezând că suntem superiori.

♦Dragii mei, nu este vorba numai de atei sau de sectari. Noi ar trebui să ne osebim de tot ceea ce înseamnă păcat, pentru că toate păcatele ne separă de Dumnezeu. Toate ne separă, de altfel, şi de adevărata credinţă, pentru că noi cădem din credință atunci când păcătuim. Iar când ne căim, revenim la dreapta credinţă. Și să ne osebim nu numai de faptele rele ale celorlalți, ci şi de gândurile la faptele lor rele. Aici este cel mai greu, dar cel mai sigur. Aceasta este zona sigură în care nu ne putem contamina: dacă refuzăm să ne gândim la păcatele oricui, credincios sau necredincios. Pentru că, şi la nivel de învăţătură, şi la nivel de faptă, noi ne putem îmbolnăvi numai gândindu-ne și ocupându-ne mintea cu faptele lor rele.

♦Femeia aceasta, care avea o singură nădejde – la Fiul lui David, Care era Fiul lui Dumnezeu, vine la El și se dezbracă de toată slava omenească și de tot respectul lumii. Iată, dragii mei, de ce Hristos o primeşte astfel: ca să fie pentru iudei şi pentru noi, mai ales, pildă de umilinţă și de golire de toată slava cea pământească şi cea diavolească. Aşa să veniţi cu Mine pe cale, nu ca unii care aveţi drepturi, ci ca unii care v-aţi pierdut moştenirea. Femeia cananeeancă a pierdut-o de când Adam şi Eva au părăsit raiul. Iudeii o pierdeau de fiecare dată când se îndepărtau de Dumnezeu. Şi noi o pierdem de câte ori cădem în păcat.

♦Hristos ne arată astfel că de această credinţă avem nevoie. Veţi zice: Bun, dar nu de dreapta credinţă? Da, dar astfel abordată de noi. Noi nu avem monopolul asupra dreptei credinţe. Noi nu mai suntem moştenitorii de drept, cu atât mai puţin de fapt, pentru că ne-am abătut de la Hristos. Pentru noi, El nu mai este Dumnezeu. Pentru noi, păcatele au devenit idolii noştri și ne purtăm ca nişte păgâni. Sacrificăm viaţa cu Hristos pentru o viaţă în păcat.

♦Iată care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de Hristos. Şi atunci îi înţelegem şi pe sectarii sau păcătoșii care rătăcesc şi nu îi judecăm. Nu ne gândim la păcatele lor, ci la ale noastre. Prin atitudinea față de femeia cananeeancă, Hristos vrea să arate că printr-o astfel de poziţionare a omului, acesta are acces spre toată puterea dumnezeiască: „Fie ţie cum voieşti!” Şi, spune evanghelistul mai departe, „s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.

♦De ce copiii noştri sunt stăpâniţi de patimi, de demoni? Pentru că nu avem umilinţă. Pentru că nu venim la Hristos ca unii care suntem pierduţi, care nu mai avem nicio soluţie și nicio nădejde în afară de El. Pentru că ori ne încredem în noi și în lumea aceasta, ori deznădăjduim. De cele mai multe ori, diavolul reuşeşte să ne scoată din calcul singura nădejde. Singurul pe Care putem să ne sprijinim este singurul Care este cu adevărat, Cel care a spus: „Eu sunt Cel Cel ce este”. Hristos este Acela. De aceea, adresându-Se Lui, Biserica a îmbrăţişat încă de la început rugăciunea femeii cananeence: „Doamne, ajută-mă!” Amin.

Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XVII-a după Rusalii – A Cananeencei (10 februarie 2019)