♦Atunci când abordăm relaţia cu Dumnezeu, începem prin a recunoaşte adevărul, care nu este o descoperire a noastră, ci există în noi, în viaţa noastră. Cu dreptate şi cu adevăr lucrează întregul univers. Noi respirăm adevărul şi, totuşi, iată o schizofrenie, nu-l recunoaştem de multe ori. Hristos, Adevărul, nu numai că nu Se poate separa de adevăr, dar Şi-a asumat să suporte până la capăt urmările adevărului firii căzute în păcat, coborându-Se până la iad. De aceea, un lucru foarte important pentru noi toţi este să fim cu Hristos Care, fiind Fiul lui Dumnezeu, a devenit şi Fiul Omului şi Care S-a coborât în mormânt. Dacă tâlharul de pe cruce recunoaşte Adevărul în Iisus Hristos şi Acesta îl eliberează de păcatele sale, prin asumarea lor detaşându-se chiar de suferinţă şi de moarte, iată că femeile mironosiţe care vin la mormânt abordează şi ele tot în adevăr întreaga lucrare a lui Hristos, spre mirarea noastră. Putem zice că au uitat sau că nu aşteptau să se întâmple o minune şi Hristos să fie viu?
♦Dintre femeile mironosiţe făcea parte Maria Magdalena, precis era acolo şi Marta, care fiind foarte practică, nu putea lipsi, împreună cu Maria, sora ei. Oare cele care l-au văzut pe Lazăr înviat nu credeau în Înviere? Ni se pare surpinzător că ele veneau să-L ungă ca pe un mort pe Cel viu. Mintea noastră se opreşte. Ele Îl cinsteau pe Hristos ca pe Domnul lor. Maria Magdalena spune că au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştie unde L-au pus. Domn însemna stăpân. În zilele noastre, când nu mai există concepţia aceea din perioada sclavagismului, domn înseamnă altceva. A fi stăpânul sau domnul cuiva însemna să stăpâneşti peste persoana respectivă, ba mai mult, peste viaţa lui. El putea să decidă dacă robul sau sluga lui mai trăieşte sau moare. Deci în perioada istorică în care a trăit Hristos, stăpân sau domn echivala cu ceea ce înseamnă pentru noi, creştinii, Dumnezeu. Doar în religie, cuvântul „domn” şi-a păstrat valoarea pe care o avea în vremea lui Hristos şi în perioada când s-a scris Sfânta Scriptură. Astfel, femeile mironosiţe Îl socoteau pe Hristos Stăpânul lor şi ele veneau la mormânt ca la Stăpânul lor. Nu scăzuse cât de puţin respectul sau cinstirea până la dependenţă a femeilor faţă de Hristos, Dumnezeu.
♦Spre surprinderea noastră însă, ele şi-au asumat moartea lui Hristos. Revin la cuvintele Mariei Magdalena: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus”. Nu i-a trecut prin minte să se gândească că a înviat. Nu credea în Înviere? Dragii mei, toţi ucenicii şi femeile mironosiţe credeau în Jertfa Fiului lui Dumnezeu, credeau că Hristos, Stăpânul, Învăţătorul şi Dumnezeul lor, S-a jertfit pentru ei. Credeau în acest adevăr, credeau că Jertfa Lui este primită înaintea lui Dumnezeu, dar femeile au venit la mormânt pentru că ele credeau în adevărurile care le stăteau înainte. L-au văzut răstignit, L-au văzut cum Şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, cum a fost împuns cu suliţa în coastă şi cum a curs sânge şi apă, ca semn că a murit, L-au coborât de pe Cruce şi L-au aşezat în mormânt şi, iată, a treia zi vin ca să-L plângă şi să-L înmiresmeze ca pe un mort.
♦Pe de o parte, ne uimeşte atitudinea acestor femei credincioase, supuse, fidele în tot ceea ce însemna slujirea lui Hristos, dedicate cu totul acestei misiuni în care ele credeau şi pe care voiau s-o slujească cu averea lor, dar nu numai, ci şi cu întreaga lor viaţă. Erau multe femei, este drept, chiar dacă sunt amintite doar cele mai cunoscute în vremea aceea: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, mama fiilor lui Zevedeu – acestea două din urmă fiind numite pentru că îi aveau pe fiii lor ca ucenici ai lui Hristos; mai este amintită şi Ioana, despre care se spune că a adus toată averea ei în slujba Bisericii, soţul ei având rang înalt la palatul împăratului Irod. Pe bună dreptate credem că femeile gândesc cu inima, pentru că de acolo a luat-o Dumnezeu pe Eva, iar partea cea mai mare a vieţii, a gândirii şi a simţirii unei femei este din inimă. Dar trebuie să recunoaştem că, atunci când e vorba de lucruri practice, tot ele sunt cele care se raportează foarte bine la realitate. Pentru ele, adevărul şi realitatea în acel moment erau că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Mariei, Dascălul lor, Domnul, Stăpânul şi Dumnezeul lor, a murit pe Cruce şi a fost îngropat. Cred că acesta este momentul cel mai important ca să înţelegem cum au putut gândi: ori este Dumnezeu şi înviază, ori, dacă trebuie slujit ca un mort, nu mai este ceva adevărat. Ori îţi aduci aminte că El, ca Dumnezeu, a făgăduit că va învia, ori uiţi că este Stăpânul tău. Aici taina gândirii omului îl surprinde şi pe înger, care se miră şi el odată cu femeile: „Ce căutaţi pe Cel viu ca pe un mort?!” Cum adică?! Voi veniţi la Hristos, la Dumnezeu, să-I aduceţi miresme, să-L înfăşaţi, să-L îmbălsămaţi ca pe un mort?!
♦Omul caută să se separe de păcat ascunzându-se de el. Diavolul profită şi, în loc să se ascundă de păcat, omul ajunge să se ascundă de adevăr, de Dumnezeu Care este Adevărul, aşa cum s-a ascuns Adam în rai. Cum putem noi să rămânem cu adevărul şi să ne separăm de păcat? Să nu avem grija păcatului, să îl recunoaştem ca atare şi să îmbrăţişăm adevărul în orice circumstanţe. Femeile mironosiţe şi, prin ele, de multe ori femeile în general îi surprind pe oameni. Maica Domnului l-a surprins pe Iosif, l-a surprins şi pe înger, i-a surprins pe păstori, pe magi, să nu spunem pe Irod, care n-a mai putut înţelege nimic. Dacă vechea Evă, râvnind spre a fi Dumnezeu în orice condiţii, a căzut din orice şansă, iată că noua Evă, Maica Preacurată, s-a alipit de Domnul şi atunci când nu înţelegea nimic, slujindu-L pe Dumnezeu de la Buna-Vestire, de la naştere până la mormânt, fără pic de îndoială. Adevărul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că Hristos este Domn şi Dumnezeu, că El este Stăpânul vieţii Maicii Domnului şi al ucenicilor Săi, ca şi al tuturor femeilor mironosiţe, le-a făcut pe femei să depăşească orice logică, orice raţiune de care ucenicii s-au împiedicat, căzând în frică. Dacă Hristos le va spune apostolilor: „Nu vă temeţi!”, femeilor mironosiţe le va spune: „Bucuraţi-vă!” Dacă apostolilor trebuie să le aducă pacea, pentru a le potoli neliniştea creată de mintea care se încurcă în propria logică, iată că inima credincioasă, fidelă şi statornică depăşeşte orice logică şi orice raţiune. Alipirea de adevăr a femeilor mironosiţe face ca ele să parcurgă primele drumul spre mormânt, spre pocăinţă, spre a îndura suferinţa, adică spre mormânt, până la iad. Ele L-au însoţit pe Hristos.
♦O spun adeseori, pentru că aşa gândesc: Deşi Maica Domnului nu este pomenită între femeile mironosiţe, ea era totuşi acolo, pentru că nu-L părăsise pe Hristos. Dacă, înainte de Naşterea lui Hristos, a avut curajul să se îngroape într-o taină pe care nici apostolii n-au putut-o primi decât după pogorârea Sfântului Duh, aceea a zămislirii mai presus de fire, dacă prin zămislire ea L-a însoţit pe Hristos nu în peştera din Betleem, ci în adâncul tainei Sfintei Treimi, făcându-se şi ea izvor de viaţă neînţeleasă cu mintea, alipindu-se de adevărurile cele veşnice, de Hristos, Fiul ei, atât de mult, încât I-a împrumutat firea omenească, oare se putea despărţi de El după ce L-a născut, după ce L-a slujit, după ce I-a cunoscut Dumnezeirea Care, prin Întrupare, a făcut-o Maica lui Dumnezeu şi Care a îndumnezeit-o?!
♦Astăzi nu putem decât să spunem că Hristos, mai mult ca oricând, a lipit cinstirea care se cuvine femeilor mironosiţe de taina Învierii Sale. Şi aşa cum ele L-au însoţit pe Hristos până în iadul deznădejdii, al disperării şi al opririi oricărei logici, nedezlipindu-se de El, aşa şi Hristos le însoţeşte în cinstirea pe care se cuvine să le-o aducem. De aceea, nu poate să existe mai mare sărbătoare care să se aducă femeii în lumea aceasta decât Duminica mironosiţelor. Astfel că această zi este ziua femeii creştine, pentru că în această zi Hristos le preaslăveşte El Însuşi, întâmpinându-le, mai înainte chiar de a Se arăta ucenicilor şi lui Petru.
♦În final aş vrea totuşi să atrag atenţia că, aşa cum nu există pentru nimeni cale de mijloc, nu există nici pentru femeie: ori este înger, ori este demon. În mod firesc putem privi cum femeia polarizează lumea sau creează cei doi poli opuşi ai lumii. Sigur, lucrul acesta nu înseamnă să ne temem, atâta vreme cât Maica Domnului este regină, tron al Dumnezeirii, chivot, palat al Celui Preaînalt şi toate celelalte atribute care ne-o arată pe cea care este mai presus de îngeri. Nu numai pentru femei, ci şi pentru noi toţi, Maica Domnului, femeia care-L provoacă pe Dumnezeu, şi nu numai o dată, a fost şi este model pentru creştini. De aceea, astăzi ar trebui să spunem „La mulţi ani!” tuturor femeilor creştine. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a III-a după Paşti – A Femeilor Mironosiţe (22 aprilie 2018)