Perioada Triodului – urcuş spre Înviere prin post, rugăciune şi spovedanie

Perioada Triodului – urcuş spre Înviere prin post, rugăciune şi spovedanie

Postul cel Mare reprezintă o progresivă revenire a omului în sine, o trăire accentuată a vieții duhovnicești, o negare a fatalității morții, o răstignire a păcatului din noi și o nevoie de înviere cu Cel Răstignit și Înviat. Postul ne ajută să vedem lucrurile mai simplu și mai clar, să ne adâncim în noi înșine pentru a dărâma mândria și a ne rezidi pe temelia cea nouă, Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, răspunzând chemării Tatălui. Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, ne-a împărtășit câteva din tainele acestui drum către adâncul din noi.

Ceasuri de îndelungă rugăciune către Înviere

Care este specificitatea Săptămânii Mari față de celelalte săptămâni ale Postului Sfintelor Paşti?

În primele trei săptămâni ale perioadei Triodului, Biserica ne pregătește pentru Postul de 40 de zile, care la rândul său ne pregătește pentru Săptămâna Patimilor, ca să ne răstignim împreună cu Hristos. Ca într-o spirală, viața noastră duhovnicească se adâncește în Hristos, și cu Hristos în Dumnezeu, în lucrarea de mântuire a noastră. Săptămâna Patimilor înseamnă săptămâna Răstignirii lui Hristos și a răstignirii noastre, a coborârii lui Hristos până la iad, și a coborârii noastre până la iadul propriu. Vorbim aici de perioada Triodului, însă aceasta nu înseamnă că după Paști noi nu ne mai ocupăm de răstignirea noastră. În fiecare duminică noi sărbătorim Învierea, și în fiecare vineri noi prăznuim Răstignirea Domnului. De aceea și postim vinerea sau chiar ajunăm. Noi avem 53 de zile ale Învierii, fiindcă toate duminicile de peste an sunt zilele Învierii! Toate vinerile de peste an sunt zilele creației noastre, căci am fost creați în ziua a şasea, adică vineri, și ale restaurării noastre, ale recreării noastre pe Cruce. Să observăm că Biserica ne duce în acest ciclu de zece săptămâni ale Triodului spre adâncul, spre interiorul, spre abisul sinelui nostru, pe calea spre noi înșine.

Cum să ne spovedim cât mai eficient în aceste zile care ne mai despart de Învierea Domnului? Cum să ne cercetăm înaintea scaunului spovedaniei?

Taina Spovedaniei este ca o operație. Ca să scoți răul din trup, trebuie să te pregătești bine și tu, și duhovnicul. Da, şi duhovnicul trebuie să se pregătească, căci s-ar putea să clacheze el. Trebuie să te pregătești bine și să pui degetul pe rană. Toate păcatele trebuie spuse pe nume, fără detalii. De obicei noi recurgem la detalii ca să îndulcim lucrurile. De obicei, un om care nu s-a spovedit niciodată, când vine prima dată la duhovnic, îi spovedeşte pe alţii: mai întâi tot satul, apoi vorbeşte despre cei de pe strada lui, apoi despre familie și, dacă duhovnicul are răbdare, ajunge să se spovedească şi pe el, dar s-ar putea ca numai într-un an, doi să ajungă la el. Spovedaniile bune se fac punctual. Trebuie să te spovedeşti pe tine, nu să spui: „Părinte, vezi, am fost în cutare loc și oamenii au început să bârfească, eu n-am zis nimic, ba chiar am zis și eu ceva, și uite așa m-am aflat și eu bârfind”. Nici să dai nume: „Cutare m-a provocat, și eu n-am putut.” Nu, trebuie să spui ce ai făcut tu, nu ce au făcut alţii. Asta este o problemă mare la noi: N-avem curajul să ne spovedim. Mai ales bărbații, care par mai viteji în afara bisericii, la spovedanie n-au curaj. Datoria noastră ca duhovnici este să-i ajutăm pe oameni și să avem răbdare cu ei.  Într-o săptămână eu mărturisesc la mânăstire cam vreo 300 de oameni, în general spre sfârșitul săptămânii: vineri, sâmbătă și duminică. Pentru ca spovedaniile să fie bune, nu trebuie să dureze mai mult de dublul timpului în care rostesc dezlegarea. E ca şi cum te-ai afla pe masa de operaţie. Deci spovedania trebuie să fie foarte serioasă.

În ritmul vieții actuale ne este tot mai greu să menținem un program de rugăciune. Cum putem să ne așezăm într-o bună rânduială astăzi?

Programul de rugăciune trebuie să-l facă fiecare după măsura sa. Pentru cei din lume, merge de la cinci minute dimineața și cinci seara, până la o jumătate de oră dimineața și o jumătate de oră seara. Nu cred că trebuie să vă rugați mai mult. E părerea mea. Dar fiecare aveți duhovnic, şi ar fi bine să vă îndrume el. În ce mă priveşte, eu consider că, dacă vă rugați o oră pe zi, puteți să vă rugați și bine, şi nici să n-o faceți în grabă, spunându-i lui Dumnezeu tot păsul vostru. Nu durata este importantă, ci ritmul. Când te rogi lui Dumnezeu nu trebuie să fii adormit. Roagă-te după ce ai venit de la serviciu; fă-ți rugăciunile de seară după ce ai mâncat, imediat. Să fie făcute liniștit și cu seriozitate. Să ai conștiința că stai ­înaintea lui Dumnezeu.

„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau „Doamne, iartă-mă!” poți spune mereu. Dar asta este altceva. Însă de două ori pe zi e necesar, e strict necesar să te rogi. Să nu spui: „Astăzi nu am timp!” Ca să fie un dialog complet, rugăciunea trebuie însă însoțită de lectură duhovnicească, ori din Sfânta Scriptură, ori din Sfinții Părinți. Un dialog complet înseamnă ca eu să vorbesc și Dumnezeu să-mi vorbească, nu? Deci, după ce mă rog, iau Sfânta Scriptură, sau o carte din Sfinții Părinți, sau din Părinți contemporani, și citesc măcar o frază, rețin o idee.

Vedeți, și la slujbă, noi ne rugăm, dar și Dumnezeu ne vorbește. Preotul este în dublă misiune. Când stă cu fața către Altar, către Răsărit, ne reprezintă pe noi și vorbește în numele nostru, iar când stă cu fața către noi, Îl reprezintă pe Dumnezeu și vorbește în numele lui Dumnezeu. Înainte de a zice rugăciunile mai trebuie să facem ceva: să ne cerem iertare. Nu ne putem mărturisi de două ori pe zi, cum se mărturisesc pustnicii: dimineața pentru gândurile pe care le-au avut noaptea, și seara pentru gândurile sau păcatele pe care le-au făcut peste zi; nu ne putem mărturisi la duhovnic, dar putem să le enumerăm în fața lui Dumnezeu. Atunci învăţăm și cum să ne spovedim: „Doamne, am păcătuit. Am făcut asta, asta și asta… Iartă-mă, Doamne!” Dacă eu v-am greșit unuia dintre voi, și nu ne-am mai întâlnit de când v-am greșit, cu ce ar trebui să încep? Cu a-mi cere iertare şi doar mai apoi să vă rog ceva. Nu pot să mă fac că plouă: „Lasă, că Dumnezeu mă iartă!” Nu! Eu nu mă iert! Dacă eu sunt serios, nu-mi permit să nu-i spun: „Doamne, iartă-mă. Uite, am fost neserios, uite, am vorbit aiurea, uite, am judecat pe semenul meu…” Asta, asta și asta… Și pe urmă mă rog. Întâi îmi cer iertare și pe urmă mă rog. După ce mă rog, citesc un cuvânt, și atunci devine un dialog serios și complet cu Dumnezeu.

Aceasta socotesc eu că este rugăciunea. Așa vom dobândi un ritm de viață. Oricât ar fi de bulversată, de nebună lumea aceasta, totul depinde de noi, de cât suntem de serioşi cu Dumnezeu. Dacă eu sunt într-o relație cu Dumnezeu, îmi păstrez echilibrul într-o lume nebună. Ritmul vieții mele depinde de mine și de Dumnezeu, nu depinde nici de lume, nici chiar de duhovnic, nici chiar de Biserică. Dacă eu nu vreau, nici Dumnezeu, nici duhovnicul, nici Biserica nu mă poate mântui!

Cum să permanentizăm în viața noastră profunzimea duhovnicească a slujbelor Săptămânii Patimilor?

Dacă am reușit să ne pregătim cum se cuvine în post, și am reușit să gustăm din dulceața sfintelor slujbe din Săptămâna Patimilor, dacă am reușit să participăm activi, cu toată simțirea noastră, cu sufletul, dar și cu osteneala trupului, cu siguranță că vom vrea să revină stările acelea, cu siguranță ne vom strădui ca fiecare zi de vineri să o apropiem de Vinerea Mare, cu siguranță că fiecare duminică vom încerca s-o privim și s-o înțelegem ca Înviere, fiecare zi din viața noastră devenind o zi a lucrării mântuirii, cum de altfel este socotită Săptămâna Patimilor, în care Hristos lucrează mântuirea noastră. Hristos pe cruce și în viața Lui a recapitulat întreaga lume, mântuirea întregii lumi, a fiecărui om în parte, în Persoana Sa. Cu fiecare din noi, Hristos lucrează mântuirea subiectivă, în viața noastră, adică mântuirea realizată de Hristos ne devine proprie nouă, trăind-o în fiecare Post Mare, în fiecare Săptămână a Patimilor și, dacă se poate, în fiecare zi.

Articol preluat din ziarul „Lumina” (joi, 28 aprilie 2016), unde a fost publicat cu titlul: Ceasuri de îndelungă rugăciune către Înviere.