Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni.
Crucea lui Hristos e aşezată în Biserică ca într-un paradis restabilit sau ca un început de restabilire a lui. Din ea învăţăm şi luăm putere să ne comportăm faţă de natură nu ca unii ce ne lăsăm ispitiţi de plăcerile ce pot fi oferite sensibilităţii noastre trupeşti ieşite de sub puterea spiritului, ci ca unii ce facem efortul să ne întărim spiritul în contact cu ea, într-o continuă transcendere spre Dumnezeu, chiar dacă acest efort e împreunat cu puţină suferinţă.
Are şi lemnul Crucii un fruct, dar e contrar celui din care au gustat strămoşii. E fructul puterii de înfrânare şi de răbdare. Fructul prin care se întăreşte spiritul nostru în libertatea lui şi prin care ne suim la Dumnezeu, la un cer mai înalt, la comuniunea cu Dumnezeu: „Iată, vine preacinstitul lemn cu adevărat, la care alergăm cu bucurie. Îmbrăţişaţi-l şi strigaţi către dânsul cu credinţă: Tu eşti sprijinirea noastră, Cruce preacinstită, din al cărei fruct gustând, am dobândit nestricăciune (incoruptibilitate-Înviere), luând adevăratul Eden dintâi şi mare milă” (Sâmbătă seara, la privegherea din ajunul Duminicii a treia din Postul Mare).
(…)Crucea pe care o cinstim noi nu o putem cugeta fără Hristos. Căci o cruce suportată fără voie, sau de vreun om simplu, din vreo vină adevărată sau din pricina păcatului propriu, nu e Crucea prin care s-a redat firii omeneşti puterea biruitoare de moarte. Noi cinstim Crucea pe care a suportat-o de bunăvoie şi fără păcat omul care a fost şi Dumnezeu, sau Învierea la viaţa eternă.(…)
Faptul că crucea se sfinţeşte cu apă sfinţită, prin scufundarea anterioară a unei cruci, arată perpetuarea puterii sfinţitoare a Duhului Sfânt în Biserică, asociată cu Crucea. Ca urmare, crucea de faţă se umple de toate darurile de care sângele lui Hristos a umplut Crucea pe care a fost răstignit. Biserica cântă de aceea: „Apropiaţi-vă de scoateţi ape neîmpuţinate care se toarnă înaintea voastră, prin darul Crucii. Iată că vedem pus înainte lemnul cel sfânt, izvorul darurilor cel adăpat cu sângele şi cu apa Stăpânului tuturor, a Celui ce S-a înălţat pe dânsa de bunăvoie şi a înălţat pe oameni”.
Pentru aceasta, în cultul Bisericii Ortodoxe toate se sfinţesc prin Cruce. Prin scufundarea ei în apă se sfinţeşte apa cu care se sfinţesc credincioşii. Orice binecuvântare a persoanelor şi a lucrurilor de folos o face preotul prin semnul crucii. Ea „sfinţeşte cu dumnezeiescul dar toate” (cântare de la Utrenia din 14 septembrie). „Preacinstita Cruce sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre cu puterea sa şi ne păzeşte nerăniţi de toată vătămarea potrivnicilor” (ibidem).
Dar sfinţirea apei cu care se stropesc de cele mai multe ori toate spre sfinţire se face nu numai prin scufundarea Crucii în ea, ci şi prin chemarea Duhului Sfânt. Energiile necreate aduse în creaţie de Duhul Sfânt coboară prin mijlocirea Crucii, căci prin Cruce s-a înfrânt şi se înfrânge puterea păcatului născut din iubirea de plăcere trupească şi din afirmarea neînfrânată a mândriei: Crucea face loc în fiinţa noastră energiei Duhului Sfânt, prin faptul că ea înseamnă moartea făpturii în afirmarea ei autonomă faţă de Dumnezeu. Duhul Sfânt nu pnevmatizează creaţia fără Cruce. Crucea deschide calea Duhului Sfânt. Crucea e uşa spre raiul sau spre cerul vieţii în Dumnezeu. Dar această viaţă este plină de Duhul Sfânt. Între Cruce şi Duhul Sfânt e o legătură indisolubilă, pe baza legăturii indisolubile dintre Hristos cel răstignit şi Duhul Sfânt. Nu se poate obţine Duhul Sfânt unde nu se rezistă faţă de păcate prin Cruce.
Crucea e sfântă şi sfinţitoare prin excelenţă, pentru că dă puterea înfrânării de la păcat. Dar sfinţirea dobândită prin Cruce îşi are izvorul şi încoronarea în lucrarea Duhului Sfânt. Însăşi sfinţirea Crucii se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt care vine în ea cu energiile Lui necreate, care a lucrat şi în trupul lui Hristos pe Cruce, biruind moartea. Căci preotul se roagă la sfinţirea Crucii: „Trimite acum darul Preasfântului Tău Duh spre Crucea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe dânsa şi îi dă ei să fie semn înfricoşat şi puternic asupra vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, gonire şi suflare a tuturor meşteşugirilor şi bântuielilor diavolului”. Prin aceasta, obiectul făcut în semnul Crucii se pune în legătură cu Crucea pe care S-a răstignit Hristos şi primeşte puterea aceleia.
(Fragmente preluate din revista „Ortodoxia”, nr. 3/1975, pp. 405-414)