♦Dacă în alte culturi și în alte tradiţii se vorbeşte despre iniţiere, Biserica ne învață că întreaga noastră viaţă, mai ales cea religioasă, este o pregătire pentru a putea să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Iată că şi Postul cel Mare, în mod special, are această dimensiune şi anume ne introduce în viaţa din rai, cea în care au fost aşezaţi protopărinţii noştri Adam şi Eva. Raiul nu era decât pământ, cu tot ceea ce a creat Dumnezeu pe el, cu ceea ce, de altfel, există şi acum. Diferenţa între grădina raiului şi restul pământului era aceea că, deşi Dumnezeu Se afla peste tot în rai, dar şi peste tot pământul, prezenţa Lui era percepută de om, şi prin el de întreaga creaţie, atât de mult, încât omul trăia mai mult prezenţa lui Dumnezeu decât a propriei sale persoane. Veţi zice: Cum se poate aceasta? Să ştiţi că și eu, și dumneavoastră am avut experienţa aceasta, fără să fie una mistică. Când stăm cu un om foarte drag, nu știm când trece timpul. Dar nu mai știm nici că ne este foame sau sete, nu mai ştim că ne doare spatele sau că ne dor picioarele. Deci uităm de noi. Prezenţa persoanei respective este atât de importantă, încât, am zice noi, ne invadează viaţa. Nu este un lucru rău, dar depinde cine este acea persoană sub stăpânirea căreia intrăm. Pentru că iată ce rostim în apogeul Liturghiei: „Ca sub stăpânirea Ta totdeauna fiind păziţi”. Împărăţia lui Dumnezeu, spune Hristos, este în inimile voastre, înlăuntrul vostru. Deci, dacă Dumnezeu nu împărăţeşte în inimile noastre, degeaba este El între noi. Sună urât chiar şi la adresa lui Dumnezeu, dar este o realitate pe care e bine să o subliniem.
♦Astăzi, în a patra Duminică din Postul Mare, când am trecut deja de jumătatea postului, suntem chemaţi să gustăm dintr-o altfel de viaţă. În Duminica aceasta se citesc două Evanghelii: a tămăduirii celui îndrăcit şi a Sfântului Ioan Scărarul, în care ni se prezintă prima parte a predicii de pe munte, cuprinzând cele nouă Fericiri. În rai, Dumnezeu a creat atât de multe lucruri frumoase, iar în mijlocul lui a pus şi un pom al vieţii sau un pom al cunoştinţei binelui şi răului, creând deci şi fructe din care să nu mâncăm. Toate erau frumoase şi bune. Bun era şi pomul din mijlocul raiului. Din toate aveam voie să ne hrănim, numai din pomul cunoştinţei, nu. Pentru că omul nu era chemat de Dumnezeu să crească trupeşte. În rai, omul era bărbat desăvârşit. Dumnezeu n-a creat un copil mic, ci un tânăr. Unii dintre Sfinţii Părinţi spun că, la 33 de ani, Hristos avea vârsta lui Adam atunci când acesta a ieşit din rai. Sau, altfel spus, El avea desăvârşirea pe care a avut-o şi Adam atunci când a fost creat de Dumnezeu şi când a păcătuit. Nici pe Eva n-a creat-o Dumnezeu ca o copilă mică, ci de aceeaşi talie sau de aceeaşi vârstă cu Adam. Însă ei mai trebuiau să crească duhovniceşte.
♦De aceea, astăzi, Fericirile şi Scara Sfântului Ioan Scărarul ne arată rostul raiului. Şi în săptămâna a patra am fost chemaţi să urcăm acest pieptiş duhovnicesc. De ce-i zic aşa? Nu numai pentru că oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, chiar şi Hristos, ca Dumnezeu coborât din ceruri, au urcat în munte să Se roage, ci și pentru că, atunci când vrei să creşti duhovniceşte, trebuie să-ţi înalţi nu doar trupul, ci mai ales mintea s-o ridici dincolo de cele pământeşti. Trebuie să ţii piept, dar nu diavolului. Nu veţi găsi în Sfânta Scriptură că Dumnezeu S-ar fi luptat cu diavolul sau i-ar fi cerut omului să se lupte cu diavolul. Nici în Pustiul Carantaniei nu S-a luptat cu diavolul, ci diavolul s-a luptat cu Dumnezeu. Ci omul a fost chemat să se lupte cu Dumnezeu. Şi avem un exemplu celebru: lupta lui Iacov cu îngerul. Toată noaptea Iacov s-a luptat efectiv cu îngerul, iar la sfârșit acesta i-a zis: „De acuma nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii ai biruit”. Care este lupta noastră cu Dumnezeu? Există o expresie pe cât de duioasă, pe atât de profundă: „Rămâi cu noi!” Sunt cuvintele pe care Luca şi Cleopa i le adresează lui Hristos cel înviat, dar nerecunoscut de ei în drumul spre Emaus. Cu gândul acesta aş vrea să închei astăzi: Rămâi cu noi, Doamne! Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a IV-a din Postul Mare (A Sfântului Ioan Scărarul) – 7 aprilie 2019