Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, este cel dintâi model de viaţă călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui.
Ca Înaintemergator al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuză către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui. Acum prăznuim Tăierea capului Înaintemergătorului Ioan – sfârşitul şi cununa vieţii lui. Să străbatem deci cu pomenirea această viaţă, începând de la zămislire şi până la moarte, aşa încât prin aceasta să împlinim datoria cinstirii lui pline de evlavie şi totodată să dăm fiecăruia putinţa de a lua din viaţa lui cele de priinţă şi trebuinţă, ca să tragă învăţătura şi să-i urmeze.
De la prima privire, viaţa Înaintemergătorului Domnului va părea de neurmat prin înălţimea sa şi prin caracterul excepţional al situaţiei sale. Ales din pântecele mamei, mărturisindu-L pe Hristos Domnul şi dând cinstire Preacuratei Stăpâne încă din pântece, silit la scurtă vreme după naştere să se ascundă în pustie, crescut acolo – bineînţeles, nu fără acoperământul şi îngrijirea de Sus, potrivit menirii sale –, chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregătirii oamenilor pentru întâmpinarea Domnului, catehizând cu propovăduirea văile Iordanului, atrăgând la sine şi învăţând cete întregi de rătăciţi şi arătându-le tuturor calea mântuirii în Domnul – Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii, botezându-L pe acest Miel-Mântuitor şi la scurtă vreme după aceea, ca unul care şi-a săvârşit deja lucrarea, a fost închis în temniţă pentru darea în vileag fără teamă a nedreptăţii – din răutatea unei femei, pe de o parte, şi dintr-o slăbiciune ca de femeie pe de alta –, îşi încheie aici alergarea prin sfârşitul mucenicesc, la porunca stăpânitorului care-şi pierduse cu totul chibzuinţa în focul poftei aprinse de mişcarile dansului la ospăţ.
„Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, „şi ce să învăţăm de acolo noi, neputincioşii?” Pătrundeţi însă mai adânc şi veţi afla!
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este ales din pântecele maicii sale. Zămislirea lui este prevestită, viitoarea lui slujire e dinainte arătată, ca şi slava ce-l asteaptă în împărăţia harului. Iată trăsătura ce pare cel mai departe de noi şi care, totuşi, este cea mai apropiată. Nu vă miraţi dacă voi spune că noi toţi, creştinii, suntem aleşi din pântecele maicii noastre, că ni s-a prevestit şi menirea noastră, şi slava ce ne aşteaptă. Apostolul Pavel spune că Dumnezeu ne–a ales pe noi în Hristos Iisus înca „mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui întru dragoste”, şi prin aceasta să fim moştenitori ai vieţii veşnice (Ef 1, 4; 4,16).
Faptul că ne-am născut din părinţi creştini şi îndată ne-am făcut şi noi creştini prin botez este cea dintâi milă a lui Dumnezeu faţă de noi – alegerea noastră pentru a fi părtaşi ai harului lui Hristos şi ai bunurilor celor veşnice ce ne sunt pregătite. Iată cum ne asemănăm Sfântului Ioan prin alegere! Să râvnim deci a ne asemăna lui şi îndreptăţind această alegere. El s-a vădit a fi chiar aşa cum a fost ales să fie. Să arătăm şi noi aşa cum am fost aleşi sşă fim. Scopul alegerii îl cunoaşteţi şi ştiţi cum să ajungeţi la el. Eu numai vă poftesc folosind cuvintele Apostolului: „Siliţi-vă, fraţilor, să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră” (2 Ptr 1, 10).
(…) Chemat la lucrare, Sfântul Ioan Înaintemergătorul o săvârşeşte cu toată osârdia, necruţându-şi viaţa, nepărtinind şi nedorind să fie pe placul oamenilor, nelăsându-se clintit de îndoială. Această lecţie este simplă şi toţi, chiar fără să vrea, o îndeplinesc, deşi poate că nu întru totul desăvârşit. După ce ţi-ai ales felul de viaţă, lucrarea ori slujba, ia seama să lucrezi în tot ce ţine de ea cu conştiinţa nepătată, aşa cum cere legea lui Dumnezeu, legea conştiinţei, legea vieţii şi cea civilă; nu fă strâmbătăţi nici în lucrurile mici, nici în cele mari, ci să umbli drept. Eşti servitor? Slujeşte aşa cum trebuie. Eşti meseriaş? Fă-ţi conştiincios meseria. Eşti negustor? Neguţătoreşte după dreptate. Eşti funcţionar? Fă-ţi datoria aşa cum ţi s-a arătat, şi aşa mai departe, în toate urmărind binele aproapelui şi slava lui Dumnezeu. (…)
Pentru mustrarea neînfricată a nedreptăţii, Sfântul Ioan este închis în temniţă şi acolo este descăpăţânat prin răutăcioasa amăgire femeiască din vremea ospăţului şi a dansurilor care-i făcuseră pe toţi să-şi iasă din minţi. Pentru aceasta, el a fost proslăvit în Cer şi este slăvit în toată lumea creştinească de pe pământ, iar cei vinovaţi pentru moartea lui şi aici au fost pedepsiţi (au fost trimişi în surghiun, unde au trăit în sărăcie şi au avut parte de o moarte nenorocită), şi în cealaltă viaţă vor suferi, bineînţeles, veşnic. Aşadar, oricare ar fi clasa ta socială, meseria, felul de viaţă, nu te teme atunci când, făcându-ţi treaba cu conştiinţa împăcată, te vei lovi de piedici, necazuri, strâmtorări, pierderi şi chiar îţi vei pune viaţa în primejdie. Răutatea n-are decât să triumfe peste un Ochi care vede toate şi este o dreaptă răsplătire a fiecăruia pentru faptele sale. Această viaţă este scurtă, şi pierderile ei tot scurte sunt, pe când cealaltă viaţă e nesfârşită. A dobândi veşnica odihnă printr-o pierdere mică şi de scurtă vreme – ce schimb slăvit şi ce atrăgătoare agonisită! „Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi” (Rm 8, 18), spune Apostolul. Iar cât priveşte faptul că „cei ce vor să trăiască în bună credinţă vor fi prigoniţi”, aceasta e o lege a vieţii de aici, în mijlocul lumii nedrepte. Şi Domnul a pătimit, şi toţi Apostolii, şi toţi Sfinţii, într-o măsură sau alta.
„De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evr 12, 1-2).
Iată trăsăturile din viaţa Sfântului Ioan, pe care trebuie să le urmăm. Să ia fiecare ce i se potriveşte mai bine şi să aplice în viaţa sa. Doar prin aceasta vom arăta cinstire adevărată Sfântului Înaintemergător, plăcută lui şi lui Dumnezeu, iar pentru noi mântuitoare. Neîncetat să răsune în inima voastră acest cuvânt al lui: „tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mt 3, 10). Să facem roade vrednice de pocăinţă, şi de legămintele pe care le-am facut, şi de numele ce-l purtăm, şi să ne învrednicim de bunătăţile făgăduite nouă, cu harul lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, a Căruia este slava în veci. Amin”.
(Sf. Teofan Zăvorâtul, „Predici”, Ed. Sophia, 2009)