alba-iulia
HRAMUL MÂNĂSTIRII NOASTRE: NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL 24 iunie 2016 A-L lăuda după vrednicie pe marele Proroc şi Înaintemergător al Domnului, pe Sfântul Ioan Botezătorul, nu stă în priceperea omului, aşa cum ne încredinţează troparul praznicului Naşterii sale. Însă a-l cinsti cu dragoste se poate, pe măsura credinţei şi râvnei fiecăruia, după cum au dovedit preoţii şi credincioşii care au venit la mânăstirea sa din Alba Iulia, mai de departe sau mai de aproape, ca să aducă slavă lui Dumnezeu şi să prăznuiască Naşterea Sfântului Ioan împreună cu monahii de aici, care şi-au predat întreaga viaţă lui Hristos prin mâinile cinstitului Său Înaintemergător. Fiecare hram al mânăstirii a fost un prilej special de întâlnire al celor care nu doar îl cinstesc pe Sfântul Ioan, ci îl şi urmează în râvnă şi nevoinţă. Anul acesta, cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfinţitului nostru Părinte Irineu, după săvârşirea slujbei Vecerniei Mari, a avut loc […]
HOŢUL DE MĂRGĂRITARE reprezentaţie la Duminica Fiului risipitor În cadrul unui parteneriat între Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” şi Liceul de arte „Regina Maria” din Alba Iulia, ce se desfăşoară de-a lungul anului şcolar 2013-2014, a avut loc, în data de 16 februarie, la Duminica Fiului risipitor, reprezentaţia piesei „Hoţul de mărgăritare”, o parabolă în patru acte de Valeriu Anania (Mitropolitul Bartolomeu). Regia a fost semnată de profesoara de religie Emilia Mogoşan, iar actori au fost elevi din clasele a IX-a şi a X-a: Antonios Adam (Eli – bătrânul tată), Lucian Barbu (Rimon – fiul cel mare), Emanuel Teoc (Eliabar – fiul mai mic), David Chismorie (Fanuel – prietenul lui Eliabar), Denis Ispas (Critias – prieten al lui Fanuel), Ioana Magda (Tamara – logodnica lui Critias), Andreea Graur (Ariadna – sora lui Critias), Lawrence Chismorie (Humbaba – servitorul lui Eli). De asemenea, scenografia a fost realizată de un grup de profesori […]
SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ 12 august 2012 În duminica a doua din Postul Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie, episcopul Europei de Nord. Deoarece aici, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a depus voturile monahale în anul 2003, după o perioadă de vieţuire în ascultare, iar apoi a fost hirotonit ierodiacon, Preasfinţitul Macarie poposeşte cu drag la mânăstirea de metanie de câte ori trece prin Alba Iulia. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc şi hirotonia întru diacon a părintelui Sorin, ucenicul şi şoferul Preasfinţitului Macarie, care de acum înainte îi va fi alături şi în slujirea liturgică.
NEÎNCETATA RUGĂCIUNE Cuvânt rostit de Părintele Ioan Cojanu la invitaţia studenţilor din ASCOR Cluj-Napoca, în anul 2002. M-am gândit să vă vorbesc despre neîncetata rugăciune. Este un titlu foarte pretenţios, dar poate mai pretenţios ar fi fost dacă aş fi numit cuvântarea mea rugăciunea neîncetată, pentru că aceasta se referă strict la o anumită formă a rugăciunii, şi anume la rugăciunea inimii, la rugăciunea lui Iisus, la experienţa mistică a Duhului Sfânt, la ultimele trepte ale urcuşului de îndumnezeire a omului, cunoscute de noi prin experienţa marilor Părinţi – pentru că altfel treptele continuă în infinitatea cunoaşterii lui Dumnezeu. De la început vreau să subliniez că nu mă refer la această rugăciune în mod special, chiar dacă o s-o amintesc, pentru că este un subiect prea pretenţios atât în ce mă priveşte, ca să vă pot vorbi despre aceasta, cât şi – dacă-mi permiteţi s-o spun – pentru dumneavoastră, care mă […]