Asemenea multor oameni atinși de chemarea lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae a căutat un singur lucru: desăvârșirea. Apropiindu-ne de viața și de scrierile dânsului, vedem că semințele iubirii dumnezeiești nu au căzut nici pe loc pietros, nici între spini, ci pe un pământ ales, bine pregătit de înaintașii săi din Țara Bârsei și apoi cultivat cu multă atenție și statornicie de-a lungul întregii sale vieți. Se trăgea dintr-un neam de țărani robuști, inteligenți și mai ales credincioși, iar această moștenire genetică l-a ajutat să-și formeze un caracter hotărât și perseverent, să țină o rânduială aspră de muncă și rugăciune, să reziste prigoanei comuniste și temniței, și, mai presus de toate, să intuiască tainele vieții veșnice, să fie atras de cunoașterea lui Dumnezeu și de îndumnezeire. Așa cum mărturisește fiica sa, de câte ori se întorcea în satul natal, primul gest era acela de a scoate o găleată cu apă din […]