HRAMUL MÂNĂSTIRII 24 iunie 2013 Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Anul acesta, hramul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” a coincis cu praznicul Sfintei Treimi, a doua zi de Rusalii. Fiind şi zi nelucrătoare, o mulţime mare de credincioşi a venit să cinstească Naşterea Cinstitului Proroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul, alături de obştea mânăstirii. Sfintele Slujbe au debutat cu Vecernia Mare şi Litie, după care a urmat Pavecerniţa şi Tunderea în monahism a fratelui Vasile. Privegherea a durat întreaga noapte, iar dimineaţa, după Taina Sfântului Maslu, s-a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, oaspetele de seamă al acestui praznic a fost Părintele Profesor Dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, care a rostit câte un cuvânt de învăţătură atât la Vecernie şi la Slujba Călugăriei, cât şi la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au fost invitaţi să […]
Daily Archives: 13/07/2013
2 posts
CĂLUGĂRIE ŞI HIROTONIE Închinoviat în Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, fratele Mihai Nagy, pe lângă pregătirea teologică şi duhovnicească dobândită în şcolile teologice absolvite, a dovedit o preocupare deosebită pentru viaţa monahalã şi în general pentru viaţa Părinţilor duhovniceşti ai Bisericii noastre. Toate acestea, în urma unei îndelungi şcoli duhovniceşti urmate în preajma Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, au dus în mod firesc la tunderea în monahism a fratelui Mihai, în data de 15 ianuarie, precum şi, câteva zile mai târziu, în 18 ianuarie, la hirotonirea întru preot pe seama Catedralei Arhiepiscopale. Atât călugăria, cât şi hirotonia au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu.