24 iunie 2013

HRAMUL MÂNĂSTIRII

24 iunie 2013

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Anul acesta, hramul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” a coincis cu praznicul Sfintei Treimi, a doua zi de Rusalii. Fiind şi zi nelucrătoare, o mulţime mare de credincioşi a venit să cinstească Naşterea Cinstitului Proroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul, alături de obştea mânăstirii. Sfintele Slujbe au debutat cu Vecernia Mare şi Litie, după care a urmat Pavecerniţa şi Tunderea în monahism a fratelui Vasile. Privegherea a durat întreaga noapte, iar dimineaţa, după Taina Sfântului Maslu, s-a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, oaspetele de seamă al acestui praznic a fost Părintele Profesor Dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, care a rostit câte un cuvânt de învăţătură atât la Vecernie şi la Slujba Călugăriei, cât şi la Sfânta Liturghie. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au fost invitaţi să participe toţi credincioşii prezenţi.