♦Temelia sărbătorii de astăzi a fost pusă pe Cruce, atunci când Hristos l-a încredințat pe ucenicul Său Maicii Domnului, și, prin el, pe toţi ucenicii Săi şi pe toţi credincioşii, cum de altfel şi pe Maica Domnului ne-a încredințat-o nouă tuturor. Astfel, relaţia noastră cu Maica Preacurată arată până astăzi o reciprocitate. Înţelegem uşor de ce Sfântul Ioan Evanghelistul şi noi toţi am fost încredinţaţi Maicii Domnului: dacă ea a fost cea prin care Hristos S-a născut, aleasă să poarte de grijă vieții pământești a lui Hristos Dumnezeu, Cel ce are grijă de noi toţi, cu atât mai mult Dumnezeu a ales-o ca ea să fie cea prin care să aibă grijă de noi.
♦Însă, dacă Maica Domnului are grijă de noi, şi noi trebuie să avem grijă de ea. Cum putem să facem aceasta? Vedeţi, libertatea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o ca să ne lucrăm mântuirea este atât de mare, înfricoşător de mare. Maica Domnului ne este model pentru cum să ne purtăm cu Dumnezeu. Pe Însuşi Fiul Său, Tatăl L-a trimis în lume ca un Prunc şi, deși este Prunc, este tot Dumnezeu. După Înălţarea la ceruri şi trimiterea Duhului celui Preasfânt, Hristos Dumnezeu Se coboară în continuare la noi mai umilit, printr-o chenoză mai mare, golit şi de slava omenească, sub formă de pâine şi vin în Sfânta Euharistie. Deși este pâine şi vin, este tot Dumnezeu. Putem ajunge să ne dăm seama cât de importantă este Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie numai dacă realizăm cât de important a fost, pentru Maica Domnului, Pruncul născut în peştera din Betleem și Fiul său aşezat pe lespedea de piatră în mormânt. O astfel de grijă ne aduce aproape de Dumnezeu într-o libertate absolută.
♦Şi astăzi, dacă L-am vedea pe Hristos venind în slavă, am avea libertatea să-L alegem. Vedeţi, uneori depindem şi de cel pe care-l ascultăm. Ne influențează chiar și faptul că un preot este mai mult sau mai puţin vocal, mai mult sau mai puțin arătos. Hristos nici măcar această influenţă nu vrea să o aibă asupra noastră atunci când alegem. El vine la noi atât de smerit, încât vrea ca efortul şi încordarea noastră să fie personale, neinfluențate de absolut nimic. Aceasta este credinţa noastră. Și cinstirea pe care o dăm Maicii Preacurate se cuvine să fie tot într-o libertate absolută. Aşa încât, după înălţarea lui Hristos la ceruri, Maica Domnului interzice ucenicilor să vorbească sau să scrie despre ea, nu numai pentru că toată atenţia se cuvine să-I fie dată Fiului său, ci şi pentru ca cinstirea pe care i-o dăm ei să fie aleasă tot într-o libertate absolută.
♦Acesta a fost gândul pe care am vrut să vi-l împărtăşesc în această zi, în care Maica Domnului arată și confirmă ceea ce făcea dintotdeauna cu cinstitul său omofor în biserică, acoperind și îndrumând, pentru a-i ajuta pe cei ce îi ajută pe cei necăjiţi. Prin cinstirea pe care o dăm Maicii Domnului nu facem altceva decât să confirmăm şi noi că ne împărtăşim de darurile şi de ocrotirea ei, prin puterea pe care a primit-o de la Fiul său. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la praznicul Acoperământului Maicii Domnului – 1 octombrie 2018