Importanţa pildei din această duminică constă mai ales în faptul că Hristos vine la noi atât ca Sămânţa cea mai aleasă, cât şi ca Semănător, El vorbindu-ne prin ea despre relaţia pe care o are cu noi și despre raportarea Sa la oameni ca Sămânţă şi ca Semănător. Spre mirarea multora, El aruncă sămânţa Sa pe tot pământul, în mod uniform. Am zice noi că o risipește. Dar El are dreptul s-o facă, pentru că este şi Sămânţa. De ce face aceasta? Ca să nu Îl învinuim că nu ne-a oferit şi nouă o şansă, dar și pentru că ne iubeşte, oferindu-ne această șansă în mod sincer. Mai mult, în pilda de astăzi ne învață şi cum să ne raportăm noi, ca pământ, la Sămânţa pe care o primim şi la Cel care ne-o împărtăşeşte.
Hristos identifică patru categorii de pământ: drumul, adică pământul călcat tot timpul în picioare și bântuit, pământul pietros, pământul care nu este curat şi pământul bun, adică pregătit. Iată de ce, uneori exagerat de mult, o recunosc, insist asupra lucrării duhovniceşti care se reduce la pregătire. Oricum ar fi sufletul meu, pietros, cu multă pălămidă sau ca drumul, dacă voi fi conştient de ceea ce primesc, înseamnă că voi fi pregătit. Pentru că orice suflet, cât ar fi de rău, deoarece a fost făcut bun de Creatorul său, poate deveni din nou bun. Dar orice suflet se poate și împietri, umplându-se de toate grijile și lăsându-se bântuit.
De ce vorbesc acum de datoriile noastre? Oare nu este tot datoria Semănătorului să pregătească terenul? Ba da. Atunci când Dumnezeu a luat în palmele Sale lut, l-a făcut pe om, a suflat asupra lui Duh Sfânt şi i-a dat suflet viu, totul era bun, şi pământul pe care l-a luat Dumnezeu, şi suflarea de viaţă. Aşa se și naşte orice om, ca pământ bun, chiar dacă moştenim tot felul de lucruri. În virtutea libertăţii, noi suntem chemaţi să alegem: rămânem pământ bun sau devenim pământ rău, în care sămânţa să nu poată aduce roade. Dacă alegem să rămânem buni, atunci şi mâine vom putea alege același lucru. Dar, dacă alegem să devenim pământ rău, intervine acest amendament: nu Semănătorul singur este Cel care poate să ne schimbe din nou în pământ bun. El ne respectă în continuare libertatea, chiar dacă am pierdut-o, vânzând-o celui rău care ne-a făcut să ajungem bântuiţi, împietriţi, plini de griji sau, folosind un cuvânt care ne place, stresaţi. Trebuie să recunoaştem că noi avem încă libertatea să mergem la Hristos, însă pentru aceasta trebuie să facem un efort în plus. Dacă am coborât un deal, trebuie să fac un efort în plus ca să-l urc. Hristos nu-mi închide ușa. Ceea ce mă trage înapoi este povara. Aici intervine participarea noastră la a ne pregăti pământul sufletelor noastre.
Se vorbește despre plugăritul duhovnicesc. Este o expresie foarte frumoasă, dar nu aş vrea să o folosesc, pentru că lucrurile sunt mai complexe. Participarea noastră la viaţa cu Hristos se face în diferite straturi și noi o experimentăm la diferite niveluri. E drept, în vieţile sfinţilor întâlnim salturi spectaculoase, dar în mod accidental. Nu este firesc ca un om prăpădit să ajungă dintr-o dată sfânt. Nu rezistăm la aceasta. Eu vreau încet şi sigur. Aşa ştiu să lucrez cu mine şi cu ceilalţi, în straturi. Dumnezeu aruncă sămânţa care cade în drum. Ia să pun eu oprelişte, ca să rămână măcar o vreme acolo, poate încolţeşte, pentru că sămânţa are o forţă fantastică. V-aţi gândit dumneavoastră nu numai cum explodează viaţa dintr-un bob uscat de grâu, dar mai ales cum străbate el, acel lujer atât de firav, pământul foarte tare? De unde este puterea aceasta? Iată taina cu care lucrează Hristos. El este Domnul slavei și Stăpânul vieţii, Hristos răstignit, pe Care Îl poţi călca în picioare. Cel pe Care Îl mănânci şi Îl batjocoreşti după aceea. Doamne, fereşte! Da, El este Cel care Se sacrifică, chiar dacă prin sămânţa, adică prin cuvântul Său, a creat doar o fisură în pământul bătătorit şi bântuit din care nu reuşeşte să iasă altceva, sau în piatră, sau prin pălămidă. El nu schimbă legile firii, ci moare și iese, alungat din sufletul tău. Dar El aşteaptă până data viitoare când Îl primeşti din nou. Vorbeam de straturi, de aceea nu te arunca de fiecare dată la potir! Pentru că aşa este şi rânduiala slujbei: întâi Cuvântul, pe urmă Împărtășania. Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu, Sămânţa cea bună. De ce nu primim întâi cuvântul şi pe urmă să ne împărtăşim? Noi şi cuvântul lui Dumnezeu de multe ori îl luăm în râs, îl călcăm în picioare, și ni se pare că putem discuta oricum despre cele dumnezeiești.
Hristos ne cere şi nouă să lucrăm. Cum? Păi cine ne poate scăpa de păcat, dacă nu pocăinţa, lacrimile, spovedania și iertarea lui Hristos? Iubiţii mei, Hristos răstignit nu este numai în potir, ci şi în Taina Spovedaniei. La Spovedanie ţi se iartă păcatele ca să te uşurezi și să poți lupta. Pe când la Împărtăşanie, mori. Până ce va veni Hristos, trebuie să înveţi să mori. Este foarte adevărat că trebuie să înveţi aceasta, pentru că numai aşa scapi de păcate. Dacă vei muri împreună cu Hristos, vei învia împreună cu El. Este o mare înşelare de la diavolul dacă te-a făcut să amâni Spovedania şi Împărtăşania. Atunci el a reuşit să-ţi pună căpăstru, cum spun Sfinții Părinți, și chiar te duce unde vrea el.
De aceea, singura cale de a fi pământ bun este pregătirea noastră, în care suntem chemaţi să includem cuvântul lui Dumnezeu, sămânţa pe care o simţim că nu lucrează până la capăt. Uităm ce Evanghelie s-a citit duminica. Faceţi orice ca să ţineţi sămânţa în suflet și nu vă lăsaţi mintea şi inima să fie bântuite! De aici să începeţi. De aici a început și Hristos, căci prima sămânţă pe care a socotit s-o analizeze a fost pentru cei bântuiţi, la care vine diavolul şi le ia gândul de la cuvântul Evangheliei. Unul dintre cele mai importante lucruri este să foloseşti tot timpul cuvântul lui Dumnezeu pentru a-ţi ordona viaţa. Şi interesant este că astfel ţi-o ordonezi nu numai pentru suflet şi pentru mântuire, ci pentru tot timpul petrecut pe pământ. Cât de eficient este un student care ştie permanent unde îi este mintea. Sau o mamă care, știind tot timpul unde are mintea, nu uită de copil și de datorii. Iată, dragii mei, lucruri simple, pe care le înţelegem şi care trebuie aplicate aşa cum le înţelegem. Nu este obligatoriu. Dar nici în rai nu este obligatoriu, să ne fie clar. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXI-a după Rusalii – Pilda Semănătorului (13 octombrie 2019)