Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” – monument istoric – Construită în anul 1768 de către credincioşii din satul Acmar, comuna Blandiana (judeţul Alba), a fost abandonată atunci când s-a realizat o nouă biserică de zid în această parohie. După aproape douăzeci de ani în care a fost lăsată în părăsire, având acoperişul în întregime degradat, iar tălpile din stejar fiind coapte, biserica a fost recuperată la iniţiativa Preasfinţitului Emilian Birdaş, care a hotărât să o refacă în incinta vechiului Schit „Sfântul Ioan Botezătorul”. Odată cu decizia de a reconstrui aşezământul mânăstirii pe un alt amplasament, în anul 1994 biserica a fost strămutată în Valea Popii. Construcţia bisericii are formă de navă, fiind alcătuită din grinzi de lemn din stejar, tălpile fiind aşezate pe o mică fundaţie de piatră. Spaţiul este repartizat în altar, naos şi pronaos. În partea de sud a bisericii, pe toată lungimea ei, se află un pridvor […]