Despre Mânăstire
51 posts
Evanghelia din Duminica aceasta continuă să ne vorbească despre materie și legătura pe care ar trebui s-o avem cu ea. Înainte de începutul Postului am auzit Evanghelia care ne vorbea de bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Și acolo era tot o masă, o petrecere, poate o cină continuă pentru bogatul nemilostiv. Iată că astăzi, în Duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului, Hristos ne vorbeşte de o cină, care presupunem că este tot continuă, pentru că avea loc la finalul unei zile sau al unei etape de viaţă. „Un om oarecare”, spune Mântuitorul, vrând să arate nu că Dumnezeu este un oarecare, ci că ceea ce se întâmplă în această pildă se poate petrece cu orice om. Ştim cu toţii pilda, am auzit-o şi astăzi, însă ceea ce aş vrea să subliniez este faptul că acest om i-a pregătit din timp pe cei invitaţi și nu i-a luat prin surprindere. […]
Dacă ne-am obișnuit ca în Postul Mare să citim sau chiar să aprofundăm „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, recomandată de Biserică ca cea mai potrivită lectură duhovnicească a acestei perioade, este foarte uşor să conştientizăm că viaţa duhovnicească are o structură etapizată, în trepte, iar perioada Postului ne pune în faţă un astfel de traseu, în care duminicile ne duc pas cu pas spre marea zi a Învierii. O astfel de structură în formă de scară se află şi la temelia lucrării „Calea Domnului de-a lungul Triodului și Penticostarului”, alcătuită din meditațiile Părintelui Arhimandrit Zaharia de la Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, care ne propune o „călătorie harică” de la arena nevoințelor postului până la grădina darurilor Duhului Sfânt, ca o inițiere în taina timpului liturgic ce transfigurează și tămăduiește timpul lumii acesteia. Unul din nucleele acestei cărți îl constituie tema înnoirii, Postul Mare fiind perceput ca un „răstimp al […]
„Maica Domnului” – partea I (18 august 2022) „Maica Domnului” – partea a II-a (25 august 2022) „Maica Domnului” – partea a III-a (1 septembrie 2022) „Maica Domnului” – partea a IV-a (8 septembrie 2022)
Partea întâi – 2 iunie 2022 Partea a doua – 9 iunie 2022 Partea a treia – 16 iunie 2022 Partea a patra – 30 iunie 2022 Partea a cincea – 14 iulie 2022
♦Hristos a înviat! Astăzi este ziua Sfintelor Mironosiţe, ziua femeii creștine şi deci a tuturor acelora cărora, în misiunea lor rânduită de Dumnezeu, Creatorul nostru, asemănându-se atât de mult cu El, le datorăm viaţa noastră. Biserica le prăznuieşte astăzi pe femeile care au alergat cele dintâi la mormânt, care au văzut primele mormântul gol de moarte, fiind întâmpinate de îngeri şi primind vestea cea bună că Iisus Hristos a înviat, dar fiind întâmpinate şi de Hristos cu cuvintele: „Nu vă temeţi, bucuraţi-vă!” Această sărbătoare nu caută să concureze cu ceea ce se întâmplă la 1 sau 8 martie, pentru că este alt gen de prăznuire. Noi le cinstim astăzi pe femeile care au dorit să rămână femei, pe cele care luptă cu adevărat pentru feminitate, care şi-au înţeles misiunea lor şi care prin viaţa lor caută sfinţenia. ♦Dacă, încă din Vechiul Testament, psalmistul spunea despre om că l-a micşorat cu […]
Scopul acestei cărţi nu este acela de a explica ce este Spovedania, ci de a căuta motivaţia ei; nu ce trebuie să ştim despre ea, ci de ce să o facem şi ce rol are ea în relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu semenii. Mai mult, Părintele doreşte ca ceea ce a scris dânsul să fie perceput ca un strigăt, ca o chemare adresată cititorului de a îndrăzni să aibă şi să aprofundeze această experienţă a Spovedaniei. Primul gând care mi-a venit a fost că majoritatea dintre noi ne spovedim şi ştim de ce o facem. Totuşi, există aici o fisură pe care de multe ori o ignorăm: obişnuinţa mărturisirii ne-a făcut să devenim superficiali. Pentru a rezolva această problemă, autorul ne propune, iată, să revenim la motivaţie, să ne întemeiem din nou demersurile religioase pe fundamentele care există, desigur, în mintea noastră, dar pe care le-am îngropat sub rutină. Să (re)descoperim că Spovedania nu este o obligaţie a noastră ca şi creştini, în virtutea unor rânduieli bisericeşti, ceea ce la unii creează un sentiment de respingere, ci o oportunitate şi o şansă de a ne elibera de presiunea păcatelor (care sunt de fapt, aşa cum se afirmă în carte, „eşecurile noastre existenţiale”), de a ne împăca cu noi înşine, cu ceilalţi şi mai ales cu Dumnezeu, şi de a o lua de la capăt, de parcă atunci ne-am naşte din nou.
Ceea ce trebuie să înţelegem noi cu privire la această viaţă îmbunătăţită a sfinţilor este faptul că ea reprezintă împlinirea chemării lui Hristos, adresată fiecăruia dintre noi: „Fiţi sfinţi, precum Tatăl vostru ceresc sfânt este” (Mt. 5, 48). Or, la această stare de sfinţenie, făptura omenească poate să ajungă numai în măsura în care îşi eliberează mintea şi toate simţirile de orice ispită, de orice formă a păcatului. Fiecare avem în noi mândrie, invidie, egoism, slăbiciune, avem pofte trupeşti, de mărire, de avere, de plăcere şi, dacă acestea pun stăpânire pe noi, viaţa noastră ajunge neliniştită, tulburată. Mai mult, aceste stări fac ca viaţa noastră şi a celor din jur să fie lipsită de armonie, de bucurie, de siguranţă. Pe măsură ce ne străduim să ne sporim credinţa, pe care fiecare dintre noi o avem în ființa noastră, ajungem să ne umplem inima şi mintea de lumină, de pace şi de bucurie duhovnicească, dar, pentru a câştiga acestea, noi trebuie să fim într‑o continuă nevoinţă.
Cel mai drag om inimii mele, Preasfinţitul Vasile, s-a mutat la Domnul. Nu e uşor să devii sfânt. Nu numai că trebuie să aştepţi până ce adierea Duhului Sfânt vine peste tine, dar trebuie să te ţii bine atunci când vine. Poate că experienţa pe care am avut-o cu primul meu duhovnic, Părintele Gavriil Miholca, care a purtat un cancer timp de cincisprezece ani, stând neclintit înaintea lui Dumnezeu, m-a făcut ca atunci când peste Preasfinţitul Vasile au început să vină necazurile, să nu-L mai întreb pe Dumnezeu: De ce? Însă sincer şi chiar plin de fiori vă spun că nu ştiu dacă aş rezista la încercările prin care a trecut Preasfinţitul. Ceea ce pot acum să mărturisesc este că n-au fost aduse direct de Duhul Sfânt, ci au venit din partea oamenilor. Dar el le-a luat ca de la Dumnezeu. Nici nu i-a trecut prin minte să judece pe […]
Cartea are un duh ce te prinde și care provine din relația duhovnicească a autorului cu Maica Domnului, ce trece dincolo de elementele teologice, pe care de altfel le înglobează firesc și le armonizează în țesătura cărții, reușind să transmită, într-un mod ce îmbină oarecum surpinzător poeticul și narativul, interpretarea patristică a evenimentelor din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiecare pagină fiind însuflețită de „flacăra fierbinte și învăpăiată a doririi” de a o cinsti după cuviință pe cea mai presus de orice laudă.
♦Duminica Samarinencei ne prezintă, spre surprinderea noastră, nu o Evanghelie a Învierii lui Hristos, ci un fragment din prima parte a Evangheliei Sfântului Ioan. Dacă în noaptea Învierii am ascultat începutul acesteia, în următoarele două duminici ni s-au înfățișat întâlnirile lui Hristos cu Sfântul Apostol Toma și cu femeile mironosiţe. De duminica trecută, evangheliile nu se mai referă la Hristos înviat. Însă, chiar din prologul Evangheliei sale și până la final, Sfântul Ioan face o retrospectivă a lucrării lui Hristos în lumina Învierii. Aşa putem să înţelegem cuvintele acestui mare Apostol, care Îl prezintă pe Iisus Hristos nu numai ca Fiu al lui Dumnezeu, ca trimisul Lui pe pământ, ci, încă de la început, ca pe Unul care a biruit moartea şi a cucerit viaţa veşnică. Pentru Sfântul Ioan este foarte important să ne dăm seama că toate acestea le-a făcut Hristos ca şi noi să biruim păcatul şi să […]
(Propunere de lectură: Alexandru Mironescu, „Admirabila tăcere. Jurnal 1968-1969”, Editura Humanitas) Am ales acest titlu deoarece autorul cărții pe care vreau să o prezint este unul din membrii fondatori ai mișcării duhovnicești Rugul Aprins. Pentru un astfel de om, lupta cu întunericul înseamnă în primul rând lupta cu propriul întuneric. Pe de altă parte, Alexandru Mironescu (1903-1973) a trăit în mijlocul unui veac întunecat și, prin tot ceea ce a făcut și a scris, a fost o făclie pentru cei din jurul său. Cartea despre care aș dori să schiţez câteva idei se intitulează „Admirabila tăcere. Jurnal 1968-1969″. Apărută la Humanitas și prefațată de Marius Vasileanu, în continuarea Jurnalului (1967-1968) editat de Eikon, ea are un conţinut bogat, dar firul ei roșu îl constituie preocuparea autorului de a da un sens creștin ideilor sale și de a da o mărturie creștină cu însăși viața sa. Ceea ce poate surprinde la […]
(Propunere de lectură: Christine Rogers, „Papucii lui Spiridon”, Editura Doxologia, 2021) Copiii au un mod al lor de a merge prin viață. De cele mai multe ori desculți. Unii merg desculți prin lumea văzută, pentru că sunt săraci. Alții merg desculți prin cele nevăzute, cu sinceritate și gingășie. Învață să poarte bocanci și să intre cu ei în sufletul celorlalți mai târziu, de la noi cei mari („mari”?!?). Și, desculți cum sunt, se rănesc. Sunt multe cioburi pe cale: neatenția, neputințele, neiubirea noastră. Din fericire, printre noi, văzuți și nevăzuți pășesc Sfinții. Printre ei sunt Sfinții grabnic ajutători, care aleargă neîncetat să salveze din orice primejdie copiii lui Dumnezeu, oricât de mici sau de „mari” ar fi. Până își rup papucii. „Papucii lui Spiridon” este o carte-răsărit pe malul mării. Nu doar pentru că începe așa, ci și pentru că schițează, în marea neliniștilor noastre un alt orizont. În culori […]
Secolul XX a avut, ca orice perioadă istorică, nivelul propriu de întunecime, de beznă religioasă. În neţărmurita-I bunătate, Dumnezeu a avut însă grijă să nu-l lase pe om în lipsă de faruri călăuzitoare. Despre trei dintre aceste faruri ale sufletelor, ce au luminat veacul trecut, ne vorbeşte, din propria experienţă, ÎPS Neofit, Mitropolitul de Morfou, în cartea lui „Amintiri despre Sfinţii Porfirie Kavsokalivitul, Paisie Aghioritul şi Iacov Tsalikis”. De fapt cele trei personalităţi ale Ortodoxiei sunt numai „capetele de afiş” ale cărţii anterior precizate, întrucât din filele ei răzbat spre cititori şi alte figuri de sfinţi mai puţin cunoscuţi, unii deocamdată necanonizaţi, dar pecetluiţi în inimile şi mentalul credincioşilor. Pe toţi îi aduce în prim plan un ierarh de referinţă al Ciprului, dar în acelaşi timp un vrednic slujitor la Sfântul Altar, care prin activitate, predici şi atitudine publică ţinteşte să propovăduiască dreapta credinţă în lumea de astăzi tot mai […]
În pofida titlului derutant prin alăturarea surprinzătoare a doi termeni ce par a se respinge reciproc, cartea O muscă în Sfântul Munte s-a dovedit a fi o lucrare aparte de apologetică creştină, pusă în rama bine conturată a unei scrieri ficţionale atractive, având structura şi dimensiunile unui roman.
Postul e cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului. Încălcarea ei a avut ca rezultat izgonirea noastră din rai: „N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai!”
Să ne apucăm şi noi aşadar, fraţilor, de lucrarea pocăinţei, ferindu-ne de cel rău şi de turmele lui. Să stăm departe de porci şi de roşcovele care îi hrăneau pe ei, adică de patimile cele spurcate şi de cele ce-s legate de acestea.
Nu s-a ridicat, între cei născuţi din femei, unul mai mare (Matei 11, 11) decât Ioan acela. El este cu adevărat cel despre care cântă marele David, zicând ca în numele lui Dumnezeu şi Tatăl: Gătit-am făclie unsului meu. (...) Iar pe dânsul va înflori sfinţenia Mea (Psalmul 131, 17-18).
„Nu putem face nimic împotriva adevărului. Chiar cei care i se împotrivesc, îi slujesc.” (Alexandru Mironescu) ———————– (Propunere de lectură: Alexandru Mironescu, “Admirabila tăcere. Jurnal”, vol. I, Editura Eikon) Unul dintre mărturisitorii autentici ai credinței, pe care neamul nostru i-a dat în veacul trecut, este Alexandru Mironescu. Personalitate complexă, el este autorul unui opere bogate, care cuprinde, între altele, un jurnal în două volume. Primul volum a apărul la editura Eikon, sub îngrijirea lui Marius Vasileanu, și se intitulează: Admirabila tăcere. Jurnal (2 iulie 1967-29 septembrie 1968). Născut în anul 1903, Mironescu a fost profesor universitar, doctor în chimie la Sorbona și doctor în filosofie la Universitatea București. Pe lângă aceasta, a fost cercetător științific și scriitor, dar mai presus de toate un om profund ancorat în spiritualitatea Bisericii noastre. Așa cum singur mărturisește, momentul de cotitură al vieții sale a fost atunci când a conștientizat că Dumnezeu există și […]
„Mai puternică decât durerea e îmbrățișarea lui Dumnezeu” (Maica Siluana) —————————- (Propunere de lectură: Maica Siluana, “Cuvinte nerisipite”, Editura Lumea Credinței, 2020) 77 de pagini. Despre post, durere, moarte. Și ÎNVIERE. Calea de a trece prin toate până la cea din urmă: isihasmul. Iar lumina de pe cale: Filocalia. Alergăm prin viață. Avem atâtea de făcut pentru a avea. Dar nu avem timp SĂ FIM. Nici nu mai știm, dacă am știut vreodată, ce înseamnă aceasta. În fiecare zi ne cuprinde umbra durerii. E atâta moarte în tot ceea ce ne înconjoară. De ce să nu postim, atunci, de tot ceea ce ne risipește, de tot ceea ce ne desparte de Domnul? De ce să nu tăcem adânc, așezându-ne pe marginea zdrențuită a inimii și să nu ascultăm? Dorul din noi. Vocea lui Dumnezeu, ecoul ei din cuvintele Sfinților și oglindirea lor în trăirea Maicii Siluana. Căci nu o carte […]
„De aceea şi noi, fraţilor, auzind de aceste negrăite taine ale Înălţării Domnului şi de darurile cele mari pe care ni le-a făcut suindu-Se la cer, să ne bucurăm duhovniceşte. Să-I mulţumim apoi cu nespusă recunoştinţă, să ne străduim din răsputeri să mergem pe calea deschisă de Dânsul şi să ne lăsăm atraşi de El. Şi necontenit să ne pregătim pentru înălţarea noastră la cer, ca să fim de-a pururi împreună cu El, întru bucuria pe care ne-a gătit-o Domnul nostru.” (Părintele Petroniu Tănase)——————————————————- (Propunere de lectură: “Cele mai frumoase predici. Înălțarea Domnului”, Editura Lumea Credinței) Există mai multe modalități de a ne pregăti pentru un praznic și una din ele constă în a lectura texte patristice care să ne ajute să aprofundăm apoi, prin participarea la Sfintele Slujbe, imnografia sărbătorii respective. Aș adăuga aici și parcurgerea “celor mai frumoase predici”, antologii omiletice pe care în ultimii ani ni le-a […]
„Toată ființa – Părintelui Porfirie -, sufletul, trupul și inima pulsau într-o neîncetată căutare a lui Dumnezeu în toate. Petrecerea sa a fost un strigăt mut: «Iubiți-L pe Dumnezeu și nu alegeți nimic în afară de dragostea Sa!»…” ——————————————————————— (Propunere de lectură: Sf. Porfirie Kavsokalivitul, “Vă iubesc și mă rog pentru toți”, Editura Sophia, 2021) Aghiografia contemporană frecventează îndeosebi genul mărturiilor aduse de către cei care, într-un fel sau altul, au cunoscut un Sfânt. Aceste mărturii însă doar întregesc icoana Sfântului, făcând obiectul dosarului aghiografic în continuă dezvoltare. Noul volum de mărturii editat de Chilia atonită a Sfinţilor Teodori (Karyes), tradus în limba română de Părintele Gabriel Mândrilă, aduce înaintea noastră 54 de mărturii (capitole) semnate de persoane din toate categoriile sociale: preoţi, monahi, monahii, politicieni, matematicieni, medici, învăţători, educatoare, ingineri, avocaţi, librari, brutari, agronomi, teologi, arhitecţi etc. De altminteri, toţi aceştia afirmă sau confirmă darul înaintevederii Sfântului Porfirie. Titlul […]
“Sã luaţi aminte la toate; sã aveţi dragoste între voi, deoarece dragostea acoperă mulţime de păcate, şi din dragoste pentru noi S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă avem dragoste între noi, atunci suntem fii ai lui Dumnezeu.” (Sfântul Iacov Tsalikis) ———————————————————————– (Propunere de lectură: Mitropolitul Pavel, “Omul care nu este smerit nu poate iubi”, Editura Doxologia, 2020) Chipul blândului, smeritului, ascultătorului Părinte Iacov, care de mic copil vorbea cu Sfinții și tămăduia oameni și animale din satul său, nu poate fi cuprins în câteva rânduri și nici măcar în cele câteva cărți care s-au scris până acum despre el, unele traduse și la noi. Cumva a rămas în umbra altor mari Părinți contemporani ai Greciei, fiind mai puțin cunoscut decât Sfântul Paisie Aghioritul sau Sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Este însă imposibil ca, oricât de puțin ai afla despre el, să nu te pătrundă până în inimă și să nu-ți rămână […]
“Fără de smerenie, nici o virtute nu poate exista. Roagă-te și Domnul îți va da ție rugăciune. Dacă vei căpăta deprindere în rugăciune, nu lăsa ceasurile să treacă fără sa te rogi. Căci astfel vremea ei se duce și trec anii în chip nefolositor.” (Părintele Ioan de la Valaam)——————————————————————- (Propunere de lectură: “Părinţii de la Valaam – Despre rugăciune”, Editura Sophia, 2020) Orice carte având ca tematică rugăciunea este fără îndoială asemeni unei ape limpezi şi proaspete care atrage spre ea pe tot creştinul adevărat ce urmăreşte cu asiduitate să-şi astâmpere setea sufletească. Asta deoarece ştim că „rugăciunea ţine lumea”, prin urmare ea îl păstrează viu şi viguros atât la exterior, cât mai ales în interior pe fiecare credincios în parte. Această adevărată apă vie care e rugăciunea pentru orice mădular al Bisericii ne este adusă în pragul inimilor de câţiva renumiţi părinţi ai Mânăstirii Valaam, una dintre cele mai […]
“Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acelor preaslăvite zile (pascale), să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice” (A. Papadiamantis)———————————————————————– (Propunere de lectură: Alexandros Papadiamantis, “Povestiri de Paşti”, Editura Sophia, 2021) Autorul acestor scurte povestiri este mai puţin cunoscut la noi, poate şi datorită dificultăţilor de traducere a scrierilor sale, alcătuite printr-o măiestrită îmbinare între katharevousa, forma pură a limbii greceşti, folosită mai ales de erudiţi, şi dialectul local în care se exprimă majoritatea personajelor de sorginte rurală. Cert este că stilul său nu doar denotă o muzicalitate firească pentru acest scriitor care întreaga sa viaţă a cântat ca protopsalt în mai multe biserici, ci este caracterizat de un limbaj bisericesc viu, cu expresii preluate din imnografie şi integrate organic chiar […]
♦Jurnal – Arhim. Sofian Boghiu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2019 Semnalăm o apariţie editorială de excepţie, surprinzătoare, Jurnalul Părintelui Sofian Boghiu, care vine să completeze literatura memorialistică monahală publicată la noi, reprezentată până acum doar prin câteva volume, între care ar merita amintite Memoriile Mitropolitului Bartolomeu, Jurnalul fericirii al Părintelui Nicolae Steinhard, De la moarte la viaţă – roman autobiografic scris de Părintele Paulin Lecca. Poate că, în primul rând, ar trebui să reliefăm motivaţia acestui jurnal. Cu alte cuvinte, ce folos aduce un jurnal celui care îl scrie? Care este scopul consemnării gândurilor intime şi al întâmplărilor particulare prin care trece un om? În general, jurnalul se scrie fie pentru a lăsa posterităţii ceva din personalitatea autorului, fie pentru ca acesta să-şi ordoneze şi să-şi analizeze gândurile şi trăirile. În cazul Părintelui Sofian, prima motivaţie este exclusă din start, fiindcă un monah adevărat, cum prin excelenţă a fost dânsul, tăcut, […]
♦Bucuria credinței. Părintele Episcop Vasile Flueraș la 70 de ani, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2018 Acest volum dedicat Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, cu prilejul împlinirii a 70 de ani, reprezintă, desigur, în primul rând un omagiu adus unei alese personalități bisericești, dar, lecturându-l, descoperim că este mai mult decât atât, și anume un dar pe care de fapt Preasfințitul îl face fiilor săi duhovnicești și tuturor celor care vor citi cartea, lăsându-se descoperit și portretizat, el, care întotdeauna căuta discreția și smerenia. Și o face cu aceeași iubire și aceeași ascultare care l-au caracterizat de-a lungul întregii sale vieți, urmărind un singur lucru: așezarea în voia lui Dumnezeu. Chiar dacă mulți din cei care l-au cunoscut declară că e foarte greu să scrie despre dânsul, fiindcă a scrie despre sfinți e ca și cum ai încerca să pătrunzi o taină cu mintea omenească, totuși fiecare reușește să găsească o modalitate de […]
♦Daniel Turcea, Cântarea treptelor, Editura Eikon, Cluj-Napoca „Scrie ca în faţa lui Dumnezeu!” Acest sfat pe care poetul rus Aleksandr Blok l-a dat tinerei poete Ana Ahmatova şi care este inspirat, desigur, nu doar din versul psalmistului David: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea” (Ps 15, 8), ci şi din înţelepciunea şi experienţa Sfinţilor Părinţi, cred că este definitoriu pentru literatura creştină. Aşa îl văd eu pe Daniel Turcea: stând cu frică şi cutremur înaintea lui Dumnezeu, cu sufletul topit de văpaia blândă a iubirii Lui, dorind în acelaşi timp să moară şi să trăiască. Să moară pentru a intra în frumuseţea de negrăit a vieţii veşnice şi să trăiască pentru a mărturisi tuturor, mai ales confraţilor săi poeţi, că se poate muri „spre viaţă”, „pentru a fi pururea vii”. M-am întrebat adesea de ce Daniel Turcea a continuat să scrie versuri după ce căutările sale spirituale au […]
♦Sfântul Mărturisitor Gavriil Georgianul, cel nebun întru Hristos (1929-1995), Editura Iona, Bucureşti, 2015 „Ne-a vizitat dragostea”, obişnuia să spună Părintele Gavriil unora din cei care îl căutau. Altora, care îl întrebau cum se vor mântui oamenii în vremurile din urmă, le răspundea: „Prin fapte bune şi prin dragoste”. Plin de daruri dumnezeieşti încă din copilărie, deşi crescut într-o familie şi într-un mediu ostile credinţei, Părintele Gavriil a fost un vas ales al harului, pe care a ştiut să-l păstreze şi să-l înmulţească prin numeroase osteneli ascetice, prin fapte de milostenie duse până la jertfa de sine şi prin asumarea nebuniei întru Hristos. A trăit între anii 1929 şi 1995 în Georgia sovietică. Ca toţi mărturisitorii acelor vremuri de prigoană, şi el a fost arestat, bătut şi în cele din urmă declarat bolnav psihic. Prin acest diagnostic, autorităţile comuniste au vrut să-i pună o pecete de necinste pe viaţa lui curată […]
Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” – monument istoric – Construită în anul 1768 de către credincioşii din satul Acmar, comuna Blandiana (judeţul Alba), a fost abandonată atunci când s-a realizat o nouă biserică de zid în această parohie. După aproape douăzeci de ani în care a fost lăsată în părăsire, având acoperişul în întregime degradat, iar tălpile din stejar fiind coapte, biserica a fost recuperată la iniţiativa Preasfinţitului Emilian Birdaş, care a hotărât să o refacă în incinta vechiului Schit „Sfântul Ioan Botezătorul”. Odată cu decizia de a reconstrui aşezământul mânăstirii pe un alt amplasament, în anul 1994 biserica a fost strămutată în Valea Popii. Construcţia bisericii are formă de navă, fiind alcătuită din grinzi de lemn din stejar, tălpile fiind aşezate pe o mică fundaţie de piatră. Spaţiul este repartizat în altar, naos şi pronaos. În partea de sud a bisericii, pe toată lungimea ei, se află un pridvor […]