parintele Ioan Cojanu
Ascensiunea duhovnicească, din păcate, este percepută de noi doar în latura ei de nevoință, dar cea mai importantă parte a ei este descoperirea, bucuria, împlinirea. De obicei lucrurile stau astfel. Atunci când avem de descoperit ceva, de studiat ceva ce ne place, ce ne dorim foarte mult, oare nu depunem efort?
♦Atunci când abordăm relaţia cu Dumnezeu, începem prin a recunoaşte adevărul, care nu este o descoperire a noastră, ci există în noi, în viaţa noastră. Cu dreptate şi cu adevăr lucrează întregul univers. Noi respirăm adevărul şi, totuşi, iată o schizofrenie, nu-l recunoaştem de multe ori. Hristos, Adevărul, nu numai că nu Se poate separa de adevăr, dar Şi-a asumat să suporte până la capăt urmările adevărului firii căzute în păcat, coborându-Se până la iad. De aceea, un lucru foarte important pentru noi toţi este să fim cu Hristos Care, fiind Fiul lui Dumnezeu, a devenit şi Fiul Omului şi Care S-a coborât în mormânt. Dacă tâlharul de pe cruce recunoaşte Adevărul în Iisus Hristos şi Acesta îl eliberează de păcatele sale, prin asumarea lor detaşându-se chiar de suferinţă şi de moarte, iată că femeile mironosiţe care vin la mormânt abordează şi ele tot în adevăr întreaga lucrare a lui […]
LANSARE DE CARTE: PATERICUL MARE 23 iunie 2016 Participanţi: Pr. Prof. Dr. Constantin Coman (profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti), Pr. Prof. Dr. Mihai Himcinschi (profesor de Misiologie şi decanul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia), Pr. Lect. Dr. Lucian Colda (profesor de Patrologie la Facultatea de Teologie din Alba Iulia), Pr. Lect. Dr. Jan Nicolae (profesor de Catehetică la Facultatea de Teologie din Alba Iulia), Dl. Lect. Dr. Octavian Gordon (profesor de Greacă şi Latină la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi Directorul Bibliotecii Naţionale a României), Părintele Dionisie (duhovnicul Mânăstirii Albac) şi Părintele Ioan (stareţul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, gazda şi organizatorul evenimentului). „Dacă nu va spune omul în inima lui că eu singur şi Dumnezeu suntem în lumea aceasta, nu va avea odihnă” (Avva Alonie). Odihna este înţeleasă de obicei ca un repaus al trupului sau al sufletului, dar iată, […]
PARTENERIAT ÎNTRE MÂNĂSTIRE ŞI GRĂDINIŢA NR. 11 DIN ALBA IULIA octombrie-decembrie 2012 Copiii din grupa „Hărniceilor” de la Grădiniţa nr. 11 din Alba Iulia, îndrumaţi cu multă dragoste şi măiestrie pedagogică de doamna educatoare Cornelia-Maria Truţă, au fost bucuroşi şi entuziasmaţi de cele două întâlniri cu părinţii de la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, care au avut loc în frumoasa lor sală de la grădiniţă, aşa cum se poate vedea în fotografiile de mai jos. Mai întâi i-a vizitat Părintele Gavriil Fărcaş, în data de 26 octombrie, chiar de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, apoi Părintele Stareţ Ioan Cojanu, în 27 noiembrie, care le-a vorbit despre Sfinţi, apoi le-a împărţit iconiţe şi calendare editate la mânăstire. La scurt timp, de Sfântul Nicolae, copilaşii au plecat la rândul lor în pelerinaj şi astfel au văzut cu ochii lor cum arată mânăstirea în care vieţuiesc părinţii, s-au închinat şi […]
ADORMIREA MAICII DOMNULUI 15 august 2012 Şi anul acesta, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit prin priveghere de toată noaptea, după vechea rânduială monahală. Nu doar obştea mânăstirii, ci şi mulţi credincioşi au privegheat întreaga noapte alături de Maica Domnului, unii participând de la începutul şi până la sfârşitul Sfintelor Slujbe, în timpul celor 18 ore de priveghere în care rugăciunea a fost necontenită. Marţi, la ora 18, a început Vecernia cu Litie, apoi a urmat citirea Psaltirii Maicii Domnului, Miezonoptica, Utrenia care a avut în centru Prohodul Maicii Domnului şi înconjurarea bisericii în procesiune cu icoana Maicii Domnului, Ceasurile, Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, Canonul şi Rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie. Miercuri, la ora 7 dimineaţa, s-a săvârşit Sfântul Maslu, iar la ora 9, Sfânta Liturghie, programul liturgic al praznicului încheindu-se cu predica Parintelui Stareţ Ioan Cojanu.
SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ 12 august 2012 În duminica a doua din Postul Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie, episcopul Europei de Nord. Deoarece aici, la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a depus voturile monahale în anul 2003, după o perioadă de vieţuire în ascultare, iar apoi a fost hirotonit ierodiacon, Preasfinţitul Macarie poposeşte cu drag la mânăstirea de metanie de câte ori trece prin Alba Iulia. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc şi hirotonia întru diacon a părintelui Sorin, ucenicul şi şoferul Preasfinţitului Macarie, care de acum înainte îi va fi alături şi în slujirea liturgică.
VIZITA ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE SERAFIM, MITROPOLITUL GERMANIEI, AL EUROPEI CENTRALE ŞI DE NORD 10 august 2012 Numeroşi credincioşi din Alba Iulia şi din împrejurimi participă în fiecare vineri la Taina Sfântului Maslu săvârşită în subsolul-criptă al bisericii mari din Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”. În acest post, în data de 10 august, obştea şi credincioşii s-au bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Serafim, mitropolitul Germaniei şi al Europei de Nord, care a slujit în fruntea unui sobor alcătuit din Părintele Stareţ Ioan, ieromonahii mânăstirii şi alţi preoţi. După terminarea Sfântului Maslu şi citirea Dezlegărilor, s-a cântat Paraclisul Maicii Domnului, urmat de înconjurarea bisericii în procesiune. La sfârşit, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a vorbit cu multă dragoste celor prezenţi, împărtăşindu-le cuvinte de învăţătură duhovniceşti, dar şi de un folos practic.
HRAMUL MÂNĂSTIRII 24 iunie 2012 Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul Duminică, 24 iunie 2012, Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia şi-a prăznuit hramul, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfintele Slujbe au început cu Vecernia şi Litia Praznicului, sâmbătă 23 iunie, ora 18, la sfârşitul cărora Părintele Sabin Vodă a rostit un frumos cuvânt de învăţătură legat de această importantă sărbătoare. S-a continuat cu citirea Canoanelor de Pocăinţă către Mântuitorul şi Maica Domnului, apoi cu Pavecerniţa Mare. La ora 23 a început Miezonoptica, după care s-au citit Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Privegherea de toată noaptea a cuprins apoi Utrenia, Ceasurile, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, Canonul cel Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul şi Rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie. Numeroşi credincioşi din oraş si din împrejurimi, unii veniţi chiar de la distanţe mai mari, au rămas să privegheze toată noaptea în biserică, […]