♦În vremurile noastre se vorbeşte prea mult de suferinţă. Pe de o parte, lumea fuge tot mai mult de suferinţă; pe de altă parte, aceeaşi lume simte o suferinţă tot mai adâncă şi mai agresivă. Iar atunci când nu există suferinţă trupească, există o suferinţă sufletească. De ce o simţim mai adânc? Poate tocmai pentru că fugim de ea. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit în lume pe calea chenozei, adică a deşertării de Sine, a golirii de slava Sa şi a suferinţei. Şi chenoza, şi suferinţa înseamnă cruce. Acelaşi lucru ne cere şi nouă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea”, îmbrăţişând suferinţa. ♦Toate aceste lucruri ce se petrec în lume au o anumită componentă corectă. Omul este făcut de Dumnezeu să fie fericit, să se bucure, să se împărtăşească nu numai de viaţa aceasta, ci şi de acel belşug de […]