Daily Archives: 31/10/2023
Dacă nu ar fi trăit într-un mediu ostil și dacă numele de autor nu i-ar fi fost interzis, Alexandru Mironescu ar fi fost astăzi mult mai cunoscut. Și nu mă refer, spunând acest lucru, doar la lumea științifică din care face parte, în calitate de cercetător științific și profesor universitar în domeniul chimiei, ci la întreaga paletă a culturii. Punerea operei sale la dispoziția publicului este, în mare măsură, meritul profesorului Marius Vasileanu, care îngrijește și prefațează și al treilea volum al jurnalului semnat de profesorul Mironescu. Este vorba de lucrarea cu titlul „Admirabila tăcere. Jurnal 1970-1972”, apărută la Editura Humanitas în anul 2023. Din capul locului aș spune că, deși este un intelectual autentic, cu doctorat în filosofia științei și cu preocupări literare, el nu se adresează în paginile sale de jurnal doar minții. Nu are deloc pretenția că discursul său este unul „obiectiv.” De altfel, pentru el, granița […]