Ne aflăm la jumătatea Postului Mare, când Biserica ne aşază în mijloc Crucea dătătoare de viaţă, ca şi oarecând pomul cel din mijloc al raiului. Pomul Crucii are ca rod Trupul frânt şi Sângele vărsat al lui Hristos, care dau viaţă celor ce le primesc. Și noi ne împărtăşim la Sfânta Liturghie din acest rod al Crucii, din Trupul şi Sângele Domnului. Însă, înainte de a ne împărtăși, Hristos ne învață cum s-o facem. În medicină în special, dar şi în viaţa noastră alimentară în general, putem observa că anumite medicamente sau mâncăruri luate incorect nu numai că nu-şi fac efectul, dar au un efect opus. Am zice noi: pentru că nu le facem din ascultare. Poate fi interpretat şi aşa, poate fi forţat puţin, însă un lucru este clar: atât rodul pomului vieții, cât și cel al Crucii, Sfânta Împărtăşanie, se iau după anumite prescripții. Nu te poţi apropia […]
Lepadarea de sine
1 post