♦Ne mai despart două săptămâni şi câteva zile de marele Praznic al Naşterii Domnului, următoarele două duminici fiind închinate Strămoşilor și Părinților Domnului nostru Iisus Hristos. Până acum, aşa cum am ţinut să subliniez încă dinainte de începutul Postului Naşterii Domnului, Biserica ne-a avertizat să avem grijă cum chivernisim lucrurile materiale, pentru că ele pot deveni pagubă pentru noi, cel puţin din punct de vedere duhovnicesc. Nu a fost aşa dintru început. Dumnezeu a socotit ca toate acestea nu numai să ne fie de folos trupului, ci, mai mult, să ne ajute şi sufleteşte, nu înlocuind viaţa duhovnicească cu una materială, ci transformând cele materiale în lucruri duhovniceşti. Altfel, omul care nu se preocupă de cele duhovniceşti devine materialist în modul cel mai neaşteptat, chiar dacă el nu şi-a pus în gând aceasta sau chiar dacă nu are nici posibilităţi materiale. ♦În momentul în care nu suntem preocupaţi de cele […]
Daily Archives: 09/12/2021
♦Hristos ne arată dintru început că Împărăţia cerurilor este o zi veşnică de nuntă, la care suntem chemaţi şi noi, începând de la Adam. Această chemare este aşezată în sufletul nostru de la creaţie. Toţi doresc să trăiască veşnic. Ateii, cei care nu cred în Dumnezeu, doresc să fie veşnici. Nu poate nimeni să renunţe la dorul veşniciei şi la chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, iată, începând de la protopărinţii noştri şi până astăzi, ratăm răspunsul potrivit. De ce? Pentru că nu înţelegem şi nu rezistăm la acest examen. Prea uşor ne ameţim cu gândul la împărăţie şi mai ales la împărăţia acestei lumi. Oare nu sunt toate de la Dumnezeu? Oare n-am avut fiecare experienţe în care ni s-a dat, fără să fi făcut prea mult pentru lucrul respectiv, şi ni s-a luat când nu ne-am aşteptat, fără drept de apel? Oare de ce nu înţelegem că acestea […]