Dacă unii dintre noi ne întrebăm de ce scrierile şi discursurile părinţilor noştri duhovniceşti nu sunt mai sistematizate şi mai clare, simţind că uneori ne pierdem printre nenumărate sensuri duhovniceşti cărora nu le putem percepe întotdeauna înlănţuirea logică, iată că la această nedumerire găsim un răspuns, poate surprinzător, care confirmă importanța acestui stil filocalic de exprimare, tocmai din partea unui mare profesor de teologie, ce are atât experienţa predării organizate de la catedră, cât şi a aprofundării duhovniceşti. Este vorba de Părintele Constantin Coman, care, sprijinit de ostenitorii Editurii Bizantine, şi-a adunat gândurile şi frământările de-o viaţă referitoare la tema Spovedaniei într-o carte intitulată „De ce ne spovedim sau despre darul înnoirii lăuntrice”. Ei bine, chiar din primele pagini autorul afirmă că a scrie şi a citi cărţi, a susţine şi a asculta conferinţe înseamnă pentru mulţi dintre noi doar o mângâiere (o plăcere!) care ne îmbogăţeşte cultura creştină şi […]
Maria-Elena Ganciu
Dacă ne-am obișnuit ca în Postul Mare să citim sau chiar să aprofundăm „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, recomandată de Biserică ca cea mai potrivită lectură duhovnicească a acestei perioade, este foarte uşor să conştientizăm că viaţa duhovnicească are o structură etapizată, în trepte, iar perioada Postului ne pune în faţă un astfel de traseu, în care duminicile ne duc pas cu pas spre marea zi a Învierii. O astfel de structură în formă de scară se află şi la temelia lucrării „Calea Domnului de-a lungul Triodului și Penticostarului”, alcătuită din meditațiile Părintelui Arhimandrit Zaharia de la Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, care ne propune o „călătorie harică” de la arena nevoințelor postului până la grădina darurilor Duhului Sfânt, ca o inițiere în taina timpului liturgic ce transfigurează și tămăduiește timpul lumii acesteia. Unul din nucleele acestei cărți îl constituie tema înnoirii, Postul Mare fiind perceput ca un „răstimp al […]
Asemenea multor oameni atinși de chemarea lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae a căutat un singur lucru: desăvârșirea. Apropiindu-ne de viața și de scrierile dânsului, vedem că semințele iubirii dumnezeiești nu au căzut nici pe loc pietros, nici între spini, ci pe un pământ ales, bine pregătit de înaintașii săi din Țara Bârsei și apoi cultivat cu multă atenție și statornicie de-a lungul întregii sale vieți. Se trăgea dintr-un neam de țărani robuști, inteligenți și mai ales credincioși, iar această moștenire genetică l-a ajutat să-și formeze un caracter hotărât și perseverent, să țină o rânduială aspră de muncă și rugăciune, să reziste prigoanei comuniste și temniței, și, mai presus de toate, să intuiască tainele vieții veșnice, să fie atras de cunoașterea lui Dumnezeu și de îndumnezeire. Așa cum mărturisește fiica sa, de câte ori se întorcea în satul natal, primul gest era acela de a scoate o găleată cu apă din […]
Întotdeauna mi s-a părut importantă mărturia unui scriitor despre propria sa carte, ca cel mai potrivit punct de plecare pentru interpretarea adusă de cititor, pentru că astfel lectura devine un dialog între cei doi. Faptul că Preasfinţitul Părinte Vasile ne-a lăsat un cuvânt despre scrierile sale, adunate în cartea „Slujind lui Dumnezeu şi semenilor” (Editura Renaşterea) – concepută încă din timpul vieţii sale, dar publicată abia anul acesta prin râvna şi osteneala ucenicilor săi -, afirmând că ele reprezintă „o chemare spre Mântuitorul nostru, pe care autorul o adresează tuturor, cu smerenie şi cu iubire”, ne încurajează şi ne întăreşte în a avea o relaţie duhovnicească cu dânsul, dincolo şi mai presus de timp, nu doar prin rugăciune, ci şi prin a răspunde practic încercând să-i urmăm învăţătura. Pe vremea când scria textele ce alcătuiesc această carte, îndemnul dânsului era făcut din perspectiva celui care se afla încă pe acest […]
O adâncă umanitate şi un creştinism viu străbate prin toate povestirile, dezvăluind în chip minunat adâncul sufletului acestui mare scriitor creştin, supranumit de conaţionalii săi “sfânt al slovelor”, care şi-a construit întreaga operă ca pe o citadelă monahală în care să-I slujească lui Dumnezeu.
Dacă pentru Nicolas Arseniev îndrumarea duhovnicească reprezintă o introducere a credinciosului „în taina participării la Crucea lui Hristos”, ca „fiind singura cale de unire cu Hristos”, Vladimir Lossky consideră că şcoala harismatică a stăreţismului, aşa cum s-a dezvoltat la Optina, are la bază „descoperirea gândurilor” şi dezvăluirea celor mai ascunse unghere ale sufletului, astfel încât persoana care se mărturiseşte, „slobodă de piedicile ei ascunse, să poată înflori în har”.