Predica la Botezul Domnului
♦Unul dintre cele mai mari praznice ale Bisericii noastre, Botezul sau Arătarea Domnului, vine să împlinească ceea ce s-a petrecut la Betleem. De altfel, la început, Naşterea şi Botezul Domnului au fost prăznuite împreună. Chiar dacă în secolul al IV-lea au fost separate, ele au rămas totuşi legate. Dacă Hristos nu S-ar fi născut, nu S-ar fi arătat la Iordan. Iar prin Arătarea la Iordan a fost făcută cunoscută oamenilor Naşterea Sa, care a avut loc cu 30 de ani mai înainte. ♦Observăm că sunt trei morminte şi trei coborâri în adânc ale lui Hristos, două în pământ, la Betleem şi la Golgota, şi una în apă, la Iordan. Astfel că icoana Botezului arată şi ea o coborâre în mormânt. În toate cele trei acte de coborâre, Hristos S-a dezbrăcat de slavă şi S-a golit de Sine. Mai întâi S-a deşertat pe Sine ca să Se îmbrace în trup omenesc, […]