Predica la Duminica a XXV-a dupa Rusalii
Postul Naşterii Domnului ne pregăteşte în modul cel mai concret pentru întâlnirea cu Dumnezeu, învățându-ne ce ar trebui să facem pentru ca această întâlnire să ne fie folositoare. Și care ar fi cel mai mare câştig din întâlnirea cu Domnul? După ce ucenicii L-au pierdut pe Domnul prin Jertfa Sa de pe Golgota, atunci când L-au reîntâlnit, după Înviere, prin gesturile lor şi chiar prin cuvintele lor au arătat ce şi-ar dori – să rămână cu ei. „Rămâi cu noi!”, I-au spus ei pe drumul spre Emaus. De altfel, Însuşi Domnul i-a asigurat, încă înainte de Patima Sa, pe ucenici şi, prin ei, pe noi, că va fi cu ei în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Iată pentru ce suntem chemați să ne pregătim: ca Domnul să rămână cu noi. Este drept, nu doar de Crăciun avem această chemare, ci în fiecare duminică şi sărbătoare. La fel și acum, […]