De ce să citim încă o carte având ca tematică rugăciunea? Pentru că, deși am mai citit, suntem tare departe de-a ne ruga cum se cuvine. Tot cu buzele rostim cuvintele, tot cu degetele ne facem semnul Sfintei Cruci, tot în genunchi stăm așezați, dar mintea ne este fugară pe cine știe ce meleaguri străine, iar inima ne-a rămas în continuare rece ori abia a început să se încălzească. Să corectăm această tristă stare de fapt a lucrurilor lecturând „Rugăciunea inimii”, carte ce s-a vândut „ca pâinea caldă” în Franța și care a fost tradusă recent și în română de către Florin Caragiu. Autorul ei, Ieromonahul Ioan, egumenul Schitului Sainte-Foy din Cévennes, are o îndelungată practică în rostirea rugăciunii și cu smerenie ni se adresează în scris pentru a ne spori calitatea modului cum ne adresăm Domnului. Așa cum bine remarcă în prefața cărții Mitropolitul Serafim, ierarhul ortodox român al […]
Daily Archives: 26/03/2021
♦Buna-Vestire nu este altceva decât răspunsul pe care Dumnezeu îl dă omului care s-a pregătit pentru venirea Lui. Domnul a promis: „Şi vom veni la el şi locaş la el Ne vom face”. La cine va veni Dumnezeu? La cel care Îl iubește pe El: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el”. De obicei, noi spunem că iubim când socotim că suntem plini de iubirea celuilalt. Dar a iubi înseamnă a înseta de celălalt, a te pregăti în vederea primirii celuilalt sau, cum spune Domnul, a păzi cuvântul Lui. Toată Legea Vechiului Testament nu era altceva decât o pregătire a omenirii în vederea primirii lui Hristos. Şi nu era numai o împlinire a unor precepte morale, ci pregătirea însemna mai mult. Mi se pare cutremurător, dar în acelaşi timp spectaculos, cum Dumnezeu […]