(…) Pe acestea atunci cumpănindu-le întru sine, Arhanghelul s-a înfățișat în cămară şi, ajungând în odaia în care sălăşluia Fecioara, s-a apropiat ușor de uşă şi, intrând, a zis cu glas blând Fecioarei: „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”[i]Αstăzi este cu tine Cel mai înainte de tine, iar după puţină vreme, Cel dintru tine. Cel dintâi lucru [se petrece] în veşnicie, iar al doilea, sub vremi. O, ce nemăsurată iubire de oameni! O, ce bunătate! Vestea bucuriei nu ar fi fost mulțumitoare, dacă n-ar fi dat pe faţă, prin rodul zămislit în Fecioară, pe Însuși Lucrătorul bucuriei. Căci cuvântul „Domnul este cu tine” descoperă în chip vădit că Însuşi Împăratul este de faţă, întreg întrupat în ea şi nedespărţit de slava Sa proprie. „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”Bucură-te, unealta bucuriei, prin care osânda blestemului s-a dezlegat şi în locul ei dreptatea bucuriei […]
Daily Archives: 24/03/2024
♦Ne aflăm în prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, în care Biserica prăznuieşte biruinţa dreptei credinţe asupra multor erezii care, timp de cinci secole, au lovit în interiorul Bisericii, căutând să o dezbine. Aceste frământări au avut loc mai ales în Imperiul roman de răsărit, pentru că între timp Imperiul roman de apus aproape a dispărut, forma lui păstrându-se doar prin papalitatea care căuta să administreze acest titlu. Bizanţul avea mai multe frământări spirituale, deoarece era o Biserică vie, în care viaţa duhovnicească era vădită prin atitudinea pe care marii Părinţi ai Bisericii, cinstiţi de noi ca sfinţi, o mărturiseau propovăduind adevărurile de credinţă, dar în care exista și o anumită tendinţă de a se aluneca în diferite eresuri, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea unor membri direcţi ai Bisericii. Mândria, ambiţiile şi interesele pământeşti au dus la diferite erezii, începând de la cea a […]