Dacă ne-am obișnuit ca în Postul Mare să citim sau chiar să aprofundăm „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, recomandată de Biserică ca cea mai potrivită lectură duhovnicească a acestei perioade, este foarte uşor să conştientizăm că viaţa duhovnicească are o structură etapizată, în trepte, iar perioada Postului ne pune în faţă un astfel de traseu, în care duminicile ne duc pas cu pas spre marea zi a Învierii. O astfel de structură în formă de scară se află şi la temelia lucrării „Calea Domnului de-a lungul Triodului și Penticostarului”, alcătuită din meditațiile Părintelui Arhimandrit Zaharia de la Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, care ne propune o „călătorie harică” de la arena nevoințelor postului până la grădina darurilor Duhului Sfânt, ca o inițiere în taina timpului liturgic ce transfigurează și tămăduiește timpul lumii acesteia. Unul din nucleele acestei cărți îl constituie tema înnoirii, Postul Mare fiind perceput ca un „răstimp al […]
recenzie
Asemenea multor oameni atinși de chemarea lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae a căutat un singur lucru: desăvârșirea. Apropiindu-ne de viața și de scrierile dânsului, vedem că semințele iubirii dumnezeiești nu au căzut nici pe loc pietros, nici între spini, ci pe un pământ ales, bine pregătit de înaintașii săi din Țara Bârsei și apoi cultivat cu multă atenție și statornicie de-a lungul întregii sale vieți. Se trăgea dintr-un neam de țărani robuști, inteligenți și mai ales credincioși, iar această moștenire genetică l-a ajutat să-și formeze un caracter hotărât și perseverent, să țină o rânduială aspră de muncă și rugăciune, să reziste prigoanei comuniste și temniței, și, mai presus de toate, să intuiască tainele vieții veșnice, să fie atras de cunoașterea lui Dumnezeu și de îndumnezeire. Așa cum mărturisește fiica sa, de câte ori se întorcea în satul natal, primul gest era acela de a scoate o găleată cu apă din […]
Întotdeauna mi s-a părut importantă mărturia unui scriitor despre propria sa carte, ca cel mai potrivit punct de plecare pentru interpretarea adusă de cititor, pentru că astfel lectura devine un dialog între cei doi. Faptul că Preasfinţitul Părinte Vasile ne-a lăsat un cuvânt despre scrierile sale, adunate în cartea „Slujind lui Dumnezeu şi semenilor” (Editura Renaşterea) – concepută încă din timpul vieţii sale, dar publicată abia anul acesta prin râvna şi osteneala ucenicilor săi -, afirmând că ele reprezintă „o chemare spre Mântuitorul nostru, pe care autorul o adresează tuturor, cu smerenie şi cu iubire”, ne încurajează şi ne întăreşte în a avea o relaţie duhovnicească cu dânsul, dincolo şi mai presus de timp, nu doar prin rugăciune, ci şi prin a răspunde practic încercând să-i urmăm învăţătura. Pe vremea când scria textele ce alcătuiesc această carte, îndemnul dânsului era făcut din perspectiva celui care se afla încă pe acest […]
Conform unui proverb, „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”. Cât priveşte viaţa, ea se ştie a fi bună în funcţie de apropierea omului de Dumnezeu. Cu cât distanţa dintre om şi Creator e mai mică, cu atât viaţa lui e mai bună, chiar şi în acele cazuri când, aparent, necazurile îl năpădesc pe pământ, deoarece ele nu sunt decât rampa spre fericire în veşnicie. Despre cum poţi să-ţi trăieşti fericit viaţa ne vorbeşte de dincolo de moarte Schimonahia Siluana Vlad. Asta fiindcă pentru un creştin autentic „nu există moarte, există «trecere dincolo»”. Maica Siluana a fost şi este acea figură de intelectual fin care Îl poartă pe Dumnezeu în toată fiinţa sa, dar nu se limitează numai la a-L păstra pentru sine, ci Îl răspândeşte pretutindeni, asemeni unei miresme care te inundă în cele mai ascunse unghere ale simţurilor. Cartea cu care „îi momim” pe cititori include texte culese, din […]
Ce-i lipsește în mod fundamental omului contemporan pentru a fi în bună rânduială cu propria-i persoană și cu lumea? Înțelepciunea și virtutea. Prin acestea două se poate cuceri pe sine, poate cuceri pământul, iar în ultimă instanță devine apt să cucerească și cerurile. Despre ce sunt înțelepciunea și virtutea, cum se pot ele dobândi, menține, spori și propaga de la individ la individ vorbește în termeni rafinați Ernest Bernea în cartea lui „Mic tratat de înțelepciune și virtute”. Autorul, mare sociolog, etnograf și filosof, a viețuit în secolul XX, dar, din cauza opresiunii politice la care a fost supus, dimensiunea înaltă a trăirii și a gândirii lui, reflectată în scrieri ce i-au fost cenzurate, i-o cunoaștem cu precădere în zilele noastre. Pe lângă opera remarcabilă, aflată în amplu proces de recuperare, întregire și justă valorizare, a dat României și un fiu, pe renumitul pictor Horia Bernea, artistul al cărui nume […]
O, tu, sfințenie, cea mult râvnită de creștini, îmbracă-mă ca o mantie și dă strălucire sufletului meu! Oare câți dintre noi n-am putea exclama așa, pe măsură ce înaintăm sau de multe ori staționăm pe drumul spre mult râvnita mântuire? Poate adesea chiar strigăm astfel cu glas tare sau măcar în forul nostru interior ca să găsim resurse de a nu abandona calea începută și a putea să-i depășim numeroasele obstacole ajungând la țintă. Despre sfințenie, ca mantie strălucitoare ce îmbracă sufletul omului, e vorba, cu vârf și îndesat, nu cu lingurița, în cartea „Chipuri ale sfințeniei” izvorâtă din penița lui Ciprian Voicilă. Autorul, dublu licențiat în sociologie și psihologie, activând profesional în cadrul Muzeului Țăranului Român, s-a impus în spațiul public, printre altele, și ca vrednic semnatar al mai multor cărți, inclusiv cu profil teologic. Prin cea de față ne aduce în atenție biografiile și învățăturile unui număr de […]
Eu nu citesc cărți distopice. De ce? Pentru simplul fapt că nu cred în asemenea incursiuni într-un viitor afectat de dezastre. Distopia construiește imaginea unei lumi degradate. O civilizație mohorâtă, o lume cenușie (aproape neagră) în care credința, dragostea și mai ales nădejdea sunt infracțiuni grave, pedepsite cu moartea. Într-o lume acromatică, culoarea înseamnă viață, însă permis este doar griul. În acest gri de plumb lipsește esențial Dumnezeu și purtarea Sa de grijă. În creație lipsește tocmai Creatorul ei, iar omul, marele uzurpator, distruge și se autodistruge. Cu toate acestea, în „Făuritoarea de albastru”, Lois Lowry descrie arhitectura unei lumi distopice pornite pe un drum al restaurării. Principiul fondator de la care pornește autoarea este afirmația dostoievskiană că „frumusețea va salva (va mântui) lumea” („Idiotul”). Mai mult, Lois Lowry în demersul ei culege discret flori multe din grădina Sfintelor Scripturi și alcătuiește un buchet biblic impresionant, livrându-l ca pe o […]