În Evanghelia Duminicii trecute, Hristos a săturat cinci mii de bărbaţi cu familiile lor, cam douăzeci-treizeci de mii de oameni în total. A fost un efort mare, chiar şi pentru cei doisprezece ucenici, să hrănească atâția oameni. S-a făcut apoi târziu şi oamenii se agitau. Oare erau prea hrăniţi? Nu, ci, mai mult decât a mulțumi, ei simțeau nevoia de a aclama și de a-i ridica în slăvi pe cei care i-au hrănit. Hristos, ținând seama atât de nevoile oamenilor, cât şi de tendinţa lor, de faptul că apostolii s-au lăsat cuceriţi de aclamaţiile mulţimii, îi grăbeşte pe ucenici să urce în corabie, iar El urcă pe munte ca să Se roage în singurătate. Hristos nu ceartă mulţimea pentru laudele ei. Nu mult după aceea, intrând în Ierusalim, mulţimile Îl vor întâmpina cu osanale. De data aceasta va fi după inima ucenicilor. Totuși, Hristos va primi mustrări: De ce îi […]
Daily Archives: 15/09/2021
La Schimbarea la Față a Domnului participă doi dintre Drepţii Vechiului Testament, Moise şi Ilie, ca un răspuns pe care Dumnezeu îl dă acestora. Ei L-au rugat pe Dumnezeu, la vremea lor, ca să le arate faţa Lui, dar El le-a răspuns că nu vor vedea fața lui, ci numai spatele, „pentru că nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu”. Chiar dacă, în acel moment, Moise şi Ilie nu au putut vedea faţa lui Dumnezeu, iată că, după Întrupare, Hristos îi cheamă pe cei doi Drepţi să participe la slava Lui. A vedea faţa lui Dumnezeu, slava Lui, înseamnă să te umpli şi tu de slavă. Trebuie să înţelegem totuși în ce situaţii Hristos Şi-a arătat slava Sa și cum omul a putut s-o vadă şi să nu moară, aşa cum i-a avertizat pe Moise şi pe Ilie. Pentru aceasta, a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu să […]
Evanghelia de astăzi prezintă o minune atât de bine cunoscută şi îndrăgită de noi, care se încadrează într-una din căile de conducere, ba chiar de manipulare a oamenilor. Încă dinainte de Hristos se ştia că mulţimile pot fi conduse uşor dacă le dai pâine. Însă, prin minunea săvârşită acum, Hristos schimbă întreaga paradigmă. Ceea ce ştiau şi foloseau conducătorii, ceea ce folosesc şi astăzi, nu are nimic de a face cu ceea ce a săvârşit Hristos. Din păcate, după două mii de ani de creştinism, încă nu înţelegem că nu putem să-i manipulăm pe oameni sub această formă fără să-i degradăm în aşa măsură, încât să piardă şi ei, şi noi. Ca să înţelegem însă cum a privit Hristos raportarea la pâine a omului şi folosirea hranei ca o mediere sau o legătură între conducători şi popor, trebuie ca în mod special să urmărim dialogul dintre El şi ucenicii Săi. […]
Observăm cu toţii nu numai că lucrurile s-au schimbat față de cum a fost mai demult, ci şi că lumea se schimbă cu o viteză nebună, iar nebunia vine din faptul că nu ştie unde merge. Ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim, dar nu ştim unde. Ce mai contează aceasta? Important este să ne grăbim. Vrem, nu vrem, într-o astfel de lume nebună se schimbă implicit şi poziţia noastră faţă de Dumnezeu. Deci, chiar dacă noi refuzăm, nu avem cum să nu fim implicaţi. Cum să vorbeşti despre duhul necurat pe care Hristos îl scoate din omul acela mut, când el poate fi tratat sau, dimpotrivă, când i se stabileşte diagnosticul că este şi va rămâne mut? Cum să spui că este minune o evoluţie pe care o vezi sub microscop? Şi totuşi, pentru creştini ar trebui să fie minune. Cum să spui, dacă a fost furtună pe mare şi […]
Evanghelia tămăduirii slăbănogului din Capernaum a fost citită şi în Duminica a doua din Postul Mare, în relatarea Sfântului Evanghelist Marcu, şi, chiar dacă nu diferă în forma ei esenţială, Biserica ne-o pune înainte şi în această perioadă de după Pogorârea Sfântului Duh, aşa cum a scris-o Sfântul Evanghelist Matei, prin aceasta arătând că socoteşte importante şi pentru noi, ca şi pentru cei din vremea Mântuitorului, în primul rând, tămăduirea ca minune săvârşită de Domnul, iar în al doilea rând, forma în care El tămăduieşte, mai întâi sufletul, apoi trupul. Aş vrea să subliniez mai întâi faptul că acest bolnav este tămăduit de Hristos după ce El vede credinţa celor patru care l-au adus pe un pat sau pe o targă, cum am zice noi. Ei îl aduc şi îl coboară prin acoperiş. Chiar dacă, pe vremea aceea, acoperişul unei case din Capernaum era mai simplu decât acum, tot era […]
Prin minunile pe care Biserica a început să ni le prezinte deja de duminica trecută, Domnul Hristos nu numai că Şi-a arătat Dumnezeirea şi milostivirea Sa faţă de noi, ci a avut ca scop ultim aşezarea oamenilor pe calea Sa atât în vremea de atunci, cât şi acum, apropiindu-ne de Părintele Său cel ceresc şi făcându-ne părtaşi Împărăţiei Sale. Minunea din Evanghelia de astăzi se petrece în nordul Ţării Sfinte, în „frumoasa Galileea”, aşa cum cântâm noi în colinde. Dacă în partea vestică se afla cetatea Capernaum, loc pe care Domnul Şi l-a ales ca bază pentru misiunea Sa, de unde porneşte şi unde se întoarce, Hristos călătoreşte acum spre ţinutul Gadarenilor, trecând peste Marea Galileii. Acolo Hristos întâlneşte doi oameni îndrăciţi – acesta este cuvântul pe care îl folosesc evangheliştii -, care locuiau în morminte, care nu mai aveau haine, ci se purtau goi. Ba mai mult, erau periculoşi, […]
♦Astăzi, în Duminica a patra după Rusalii, Biserica ne pune înainte un model de relație a omului cu Dumnezeu. Nu era un fariseu ca model, dar nu pentru că între aceştia nu ar fi fost modele. Eu sunt îndrăgostit de întâlnirea lui Nicodim cu Hristos. Ce emoții avea acel om! Poate se temea de colegii săi farisei, care Îl urau pe Hristos, de aceea a şi venit în miez de noapte, dar Îl sorbea pe Hristos şi voia să afle lucruri pe care mintea lui nu le putea înțelege. Domnul este încântat și Se deschide, revărsându-Şi toată învățătura pe care n-o putea spune nici chiar ucenicilor, cu atât mai puţin credincioșilor care Îl ascultau. După ce a spus una dintre aceste învățături tari, şi anume că El este Fiul lui Dumnezeu, oamenii au căutat să-L ucidă cu pietre. Iar când le-a spus că trebuie să mănânce Trupul Său, au plecat […]
♦Dacă în primele două duminici după Rusalii i-am cinstit pe toţi sfinţii, astăzi Biserica ne pune înainte învăţătura lui Iisus Hristos, ca să înţelegem cum au ajuns oamenii să devină sfinţi şi să se îndumnezeiască. Hristos, Dumnezeul nostru, ne avertizează însă şi asupra primejdiilor care ne stau înainte, ele aflându-se în mintea noastră, în inima şi în simţămintele noastre. În ce priveşte relaţia noastră cu lumea, ea se poate rezuma la un cuvânt cheie: grijă. Purtarea de grijă faţă de viaţa aceasta este riscul pe care trebuie să ni-l asumăm şi ea face diferenţa între omul credincios şi cel necredincios. De obicei, ne motivăm absenţa de la biserică şi puţina noastră rugăciune prin lipsa de timp, găsindu-ne tot felul de scuze în relaţia noastră cu Dumnezeu, însă ascundem chiar faţă de noi înşine o realitate, în detrimentul nu numai al relaţiei noastre cu Dumnezeu, dar şi al celei cu semenii. […]
♦Dacă duminica trecută i-am cinstit pe toţi sfinţii, iată că astăzi ne gândim la sfinţii români pe care Biserica îi cinsteşte ca atare, numindu-i cu numele lor, apoi ne gândim şi la sfinţii pe care Biserica nu i-a canonizat, nu i-a trecut în sinaxar şi pe care nu îi cunoaştem, pentru că, prin viaţa lor, chiar prin sfinţenia lor, ei s-au făcut ascunşi, dar ne gândim şi la sfinţii pe care i-am cunoscut, pe care i-am întâlnit sau pe care îi întâlnim, fiind încă în viaţă, şi pe care îi cinstim ca sfinţi. ♦Atunci când Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a aşezat într-o grădină. Hristos îl restaurează pe om. El merge de cu seară într-o grădină, iar de acolo este luat, judecat, osândit, şi tot într-o grădină pe Dealul Golgotei Se jertfeşte, ca oarecând, în grădina raiului, pomul vieţii care se pleacă spre oameni pentru a le da viaţă. De […]